Buzunarul de la inima
Irael
Stiti ca barbatii au la camasa, in partea stanga, un buzunar. Asta stiti, desigur. Ce nu stiti este ce se tine in acel buzunar. Nu, nu batista frumos aranjata. Nu, nu garoafa rosie sau alba. Nu. In buzunarul acela, tata ne aducea intotdeauna ceva. Venea rar. Lucra departe. Il asteptam intotdeauna mult. In ziua in care stiam ca vine stateam la poarta, privind peste gardul scund, in lungul strazii. Il recunosteam chiar de cand se profila. Fara gres. Inalt si subtire, blond, cu pasul mare, hotarat. Mainile lui mari aspre, batatorite de munca,pareau ele insele a fi brazde din pamantul pe care l-a lucrat candva. Un var al lui, din Moldova ne-a povestit ca tata muncea mult, din tinerete. Nu era nimani ca el. Avea mainile dupa coasa. Si cand statea, mainile lui parca tineau coasa.
Se profila cum va spun acolo, in capatul strazii si strigam mamei peste umar ,, a venit tata!''. O zbugheam in calea lui, la intrecere cu surorile mele. Ne lua in brate pe rand, ne ridica la cer, ne ravasea parul auriu, ca al lui. Din capatul strazii pana acasa il tineam de maini, pe cate una o ducea in brate. Eram trei, fetele tatei. Uneori venea cu o masina uriasa. Stiam si masina. Cand oprea la poarta saream in calea tatei. Din masina se descarcau saci cu prune redingote din care mama facea borcane uriase de magiun pentru iarna, saci cu struguri afuzali, din care se umpleau borcane de compot, saci cu oale si urcioare de Horezu si cate si mai cate nu aducea tata. Dar oricat de multe s-ar fi descarcat din masina sau din nelipsita lui geanta, mai era ceva. Totdeauna, in buzunarul de la camasa, la piept, tata purta ceva pentru noi. Ducea mana acolo si noi il priveam cu ochii dilatati. Ne privea si el intrebator:,, ia ghiciti?'' in timp ce se iveau trei bomboane in poleiala sau trei ciocolate cu rom. Stiti ce bune erau ciocolatele acelea micute, cu rom? Nu erau altele mai bune. Asa venea tata, cu ceva pentru noi, in buzunarul de la inima.Mama. A ramas singura. Nu singura. Cu nepotul. Ultimul. Il creste de la o luna. Rares.Va pleca la scoala anul acesta. Sun mereu. Ajung rar la ea. Sun si mama se plange. Mereu are probleme. Acum se infiltreaza apa sub casa. Putrezeste scandura in camere. De trei luni tot asta aud. Intreb de sanatate. Spune de scandura din camere. Trei ani mi-a vorbit doar de cavouri. Tata a vrut groapa de pamant. Mama cavouri. Trei ani am auzit doar spaima ei ca va muri iarna si n-o sa putem sapa groapa. Am adus oameni, au facut cavouri. Nu doua, nu. Tata a ramas asa cum a vrut el. Doar o placa de ciment deasupra.Mama a facut patru cavouri. Nu vrea sa fie singura. Vrea cu noi, fetele ei. S-a ingrijit de toate. Terminasem cavourile, ma gandeam ce urmeaza. Ma gandeam la gard. Nu, nu gardul. Apa. Apa putrezeste scandura de la camere.
Nimeni nu vrea sa se bage. Sunt tevi sparte in ziduri. Nimeni nu vrea sa repare. Satul asta e plin de lenesi. Nu gasesti un om sa vrea sa munceasca. Sunt sigura ca nu e asa si tot insist sa caute pe cineva sa repare. Trei luni nu vorbim la telefon decat de asta. Nu mai pot. Gata. Iau concediu, ma duc acolo. Dar, ce fac? Nu-s instalator. Instalatorii din sat spun ca nu se baga. Il intreb pe omul acela necunoscut care a zis ca e instalator. Vorbim pe net. E la 500km, dar vorbim pe net. Ma alarmeaza. Nu e de glumit. Tevile au peste 50 ani, sunt numai rugina. Totul trebuie schimbat. Nu dorm noaptea. Cine sa faca treaba asta? Nu dorm. Pe net tot intreb de problema mea. Omul ala, de la capatul pamantului spune ca vine sa ma ajute. Tot caut pe altcineva si nu gasesc. Vine el. Chiar vine. Si-l duc la mama, unde eu nu pot sta mai mult de-o zi. Mama e dezordonata. Asa e ea. Defectele se agraveaza cu varsta. Acum totul se incalceste.Totul e haotic. Si eu aduc omul acela, de la capatul pamantului, aici.
E priceput. A facut santuri in curte, santuri in ziduri, gauri in pereti. N-am mai vazut om ca acesta. Munceste greu. Unelte grele. Mainile ii sunt fine, sensibile.Multe rani, cicatrici. E tanar imi spun. Tace si face. Mama e cicalitoare. El bland. Intervin mereu. Mama sta pe capul lui. El munceste si explica. Ii explica mamei tot. Odata. De noua ori. Ma enervez. Mama continua. El raspunde la fel de bland. Cum poate? N-am mai vazut om ca acesta.
Munceste pana noaptea tarziu. Eu dorm. El munceste. N-am mai vazut om ca acesta. Manaca putin. Il tot imbii. Ii place paharul de vin auriu din gradina noastra. Cred ca i-ar placea si al doilea si al treilea... Stiu. Nu-i dau decat unul. Mama protesteaza. Ea da pana se satura omul. Vine si sora mijlocie cu nepotii. Are doi baieti. Le sunt nasa. Se iau la joaca cu Rares, nepotul de la sora mica. Ploua. Omul are nevoie de materiale. Las nepotii, cu greu si plecam prin ploaie. Dupa materiale.
In tricouri mergem prin ploaia de vara. Luam magazinele la rad. Nu gasim. Luam masini dintr-o localitate in alta. Cautam prin ploaie, nu gasim. Ma uit la el. Nu zice nimic. Mergem prin ploaie mai departe. Departe, gasim materiale. Ne intoarcem. Iar masini. Una ne lasa sub streasina unei maghernite. Mai sunt oameni acolo. Asteapta. Stam si noi. Nu ne ia nimeni. El vede ca in maghernita e un chiosc si-mi spune ca intra putin acolo. Inteleg. Vine repede cu un pachetel cu alune. Mi-e foame. Mananc. Ploua si nepotii vor fi plecat. E gata sa se insereze. Asteptam sa ne ia o masina si ploua. Suntem uzi. Mancam alune. Un caine vagabond ne priveste lung. El ii da alune. Ii dau si eu. I le dam pe toate. Omul acesta a venit de la capatul pamantului sa ma ajute pe mine. Acum stam in ploaie si privim amandoi cainele costeliv. Ma uit mai bine la el (ca n-am mai vazut om ca acesta). Are ceva in buzunarul de la inima. Acum are ceva in buzunarul de la inima. N-a avut. Intreb. Ridica putin, cat sa vad... trei ciocolate cu rm. Pentru nepoti, zice. Si incep sa sangerez. Sangerez. Stiu ca nu vede nimeni. Nu mi-e teama s-o fac in public. Dar omul e livid. Scoate repede ciocolata si nu stie unde s-o ascunda. Sangereaza si el. Valuri de sange din buzunarul de la inima. Ni se intalnesc privirile si stiu, el vede rana mea. O acopar repede pe a lui cu ciocolata aceea. O pun la locul ei, in buzunarul de la inima si o presez usor, ca pentru hemostaza. Si n-ar mai fi trebuit sa-i spun...(am mai vazut un om ca tine)...semeni asa de mult cu ... tata!
Stiti ca barbatii au la camasa, in partea stanga, un buzunar. Asta stiti, desigur. Ce nu stiti este ce se tine in acel buzunar. Nu, nu batista frumos aranjata. Nu, nu garoafa rosie sau alba. Nu. In buzunarul acela, tata ne aducea intotdeauna ceva. Venea rar. Lucra departe. Il asteptam intotdeauna mult. In ziua in care stiam ca vine stateam la poarta, privind peste gardul scund, in lungul strazii. Il recunosteam chiar de cand se profila. Fara gres. Inalt si subtire, blond, cu pasul mare, hotarat. Mainile lui mari aspre, batatorite de munca,pareau ele insele a fi brazde din pamantul pe care l-a lucrat candva. Un var al lui, din Moldova ne-a povestit ca tata muncea mult, din tinerete. Nu era nimani ca el. Avea mainile dupa coasa. Si cand statea, mainile lui parca tineau coasa.
Se profila cum va spun acolo, in capatul strazii si strigam mamei peste umar ,, a venit tata!''. O zbugheam in calea lui, la intrecere cu surorile mele. Ne lua in brate pe rand, ne ridica la cer, ne ravasea parul auriu, ca al lui. Din capatul strazii pana acasa il tineam de maini, pe cate una o ducea in brate. Eram trei, fetele tatei. Uneori venea cu o masina uriasa. Stiam si masina. Cand oprea la poarta saream in calea tatei. Din masina se descarcau saci cu prune redingote din care mama facea borcane uriase de magiun pentru iarna, saci cu struguri afuzali, din care se umpleau borcane de compot, saci cu oale si urcioare de Horezu si cate si mai cate nu aducea tata. Dar oricat de multe s-ar fi descarcat din masina sau din nelipsita lui geanta, mai era ceva. Totdeauna, in buzunarul de la camasa, la piept, tata purta ceva pentru noi. Ducea mana acolo si noi il priveam cu ochii dilatati. Ne privea si el intrebator:,, ia ghiciti?'' in timp ce se iveau trei bomboane in poleiala sau trei ciocolate cu rom. Stiti ce bune erau ciocolatele acelea micute, cu rom? Nu erau altele mai bune. Asa venea tata, cu ceva pentru noi, in buzunarul de la inima.Mama. A ramas singura. Nu singura. Cu nepotul. Ultimul. Il creste de la o luna. Rares.Va pleca la scoala anul acesta. Sun mereu. Ajung rar la ea. Sun si mama se plange. Mereu are probleme. Acum se infiltreaza apa sub casa. Putrezeste scandura in camere. De trei luni tot asta aud. Intreb de sanatate. Spune de scandura din camere. Trei ani mi-a vorbit doar de cavouri. Tata a vrut groapa de pamant. Mama cavouri. Trei ani am auzit doar spaima ei ca va muri iarna si n-o sa putem sapa groapa. Am adus oameni, au facut cavouri. Nu doua, nu. Tata a ramas asa cum a vrut el. Doar o placa de ciment deasupra.Mama a facut patru cavouri. Nu vrea sa fie singura. Vrea cu noi, fetele ei. S-a ingrijit de toate. Terminasem cavourile, ma gandeam ce urmeaza. Ma gandeam la gard. Nu, nu gardul. Apa. Apa putrezeste scandura de la camere.
Nimeni nu vrea sa se bage. Sunt tevi sparte in ziduri. Nimeni nu vrea sa repare. Satul asta e plin de lenesi. Nu gasesti un om sa vrea sa munceasca. Sunt sigura ca nu e asa si tot insist sa caute pe cineva sa repare. Trei luni nu vorbim la telefon decat de asta. Nu mai pot. Gata. Iau concediu, ma duc acolo. Dar, ce fac? Nu-s instalator. Instalatorii din sat spun ca nu se baga. Il intreb pe omul acela necunoscut care a zis ca e instalator. Vorbim pe net. E la 500km, dar vorbim pe net. Ma alarmeaza. Nu e de glumit. Tevile au peste 50 ani, sunt numai rugina. Totul trebuie schimbat. Nu dorm noaptea. Cine sa faca treaba asta? Nu dorm. Pe net tot intreb de problema mea. Omul ala, de la capatul pamantului spune ca vine sa ma ajute. Tot caut pe altcineva si nu gasesc. Vine el. Chiar vine. Si-l duc la mama, unde eu nu pot sta mai mult de-o zi. Mama e dezordonata. Asa e ea. Defectele se agraveaza cu varsta. Acum totul se incalceste.Totul e haotic. Si eu aduc omul acela, de la capatul pamantului, aici.
E priceput. A facut santuri in curte, santuri in ziduri, gauri in pereti. N-am mai vazut om ca acesta. Munceste greu. Unelte grele. Mainile ii sunt fine, sensibile.Multe rani, cicatrici. E tanar imi spun. Tace si face. Mama e cicalitoare. El bland. Intervin mereu. Mama sta pe capul lui. El munceste si explica. Ii explica mamei tot. Odata. De noua ori. Ma enervez. Mama continua. El raspunde la fel de bland. Cum poate? N-am mai vazut om ca acesta.
Munceste pana noaptea tarziu. Eu dorm. El munceste. N-am mai vazut om ca acesta. Manaca putin. Il tot imbii. Ii place paharul de vin auriu din gradina noastra. Cred ca i-ar placea si al doilea si al treilea... Stiu. Nu-i dau decat unul. Mama protesteaza. Ea da pana se satura omul. Vine si sora mijlocie cu nepotii. Are doi baieti. Le sunt nasa. Se iau la joaca cu Rares, nepotul de la sora mica. Ploua. Omul are nevoie de materiale. Las nepotii, cu greu si plecam prin ploaie. Dupa materiale.
In tricouri mergem prin ploaia de vara. Luam magazinele la rad. Nu gasim. Luam masini dintr-o localitate in alta. Cautam prin ploaie, nu gasim. Ma uit la el. Nu zice nimic. Mergem prin ploaie mai departe. Departe, gasim materiale. Ne intoarcem. Iar masini. Una ne lasa sub streasina unei maghernite. Mai sunt oameni acolo. Asteapta. Stam si noi. Nu ne ia nimeni. El vede ca in maghernita e un chiosc si-mi spune ca intra putin acolo. Inteleg. Vine repede cu un pachetel cu alune. Mi-e foame. Mananc. Ploua si nepotii vor fi plecat. E gata sa se insereze. Asteptam sa ne ia o masina si ploua. Suntem uzi. Mancam alune. Un caine vagabond ne priveste lung. El ii da alune. Ii dau si eu. I le dam pe toate. Omul acesta a venit de la capatul pamantului sa ma ajute pe mine. Acum stam in ploaie si privim amandoi cainele costeliv. Ma uit mai bine la el (ca n-am mai vazut om ca acesta). Are ceva in buzunarul de la inima. Acum are ceva in buzunarul de la inima. N-a avut. Intreb. Ridica putin, cat sa vad... trei ciocolate cu rm. Pentru nepoti, zice. Si incep sa sangerez. Sangerez. Stiu ca nu vede nimeni. Nu mi-e teama s-o fac in public. Dar omul e livid. Scoate repede ciocolata si nu stie unde s-o ascunda. Sangereaza si el. Valuri de sange din buzunarul de la inima. Ni se intalnesc privirile si stiu, el vede rana mea. O acopar repede pe a lui cu ciocolata aceea. O pun la locul ei, in buzunarul de la inima si o presez usor, ca pentru hemostaza. Si n-ar mai fi trebuit sa-i spun...(am mai vazut un om ca tine)...semeni asa de mult cu ... tata!
posted by Irael @ 5:24 AM
0 Comments:
Post a Comment
<< Home