Dimineti

In diminetile cand n-as vrea sa ma dau jos din pat imi propun tinte usor de atins. Odata a fost o panza de paianjen. M-am ridicat doar sa zadarnicesc incercarea unui paianjen de-a monopoliza un colt din casa mea. De altfel cu arahnidele sunt intr-o relatie de ,,noli me tangere" reciproca. Nu te ating, daca nu ma atingi. Nerespectata de niciuna din parti. M-am ridicat doar sa indepartez capcana lui indelung elaborata. Din coltul acela, bine plasat, am revazut patul pe care abia il parasisem. Pentru a nu mai fi ispitita, l-am netezit si aranjat asa incat sa fie sigur ca pana seara nu ma mai vede. Cum in dormitor era deja ordine, am inceput sa ma plimb ca-ntr-un ritual, peste tot. Sufrageria e putin deranjata. Numai Radu mai intra seara la televizor si adesea cineaza acolo. Bineinteles, niciodata nu lasa asa cum gaseste.
In dormitorul lui e ca dupa un razboi recent.
Nu stiu de ce dar nu ma revot. Incerc sa ating cat mai putin cu maxim de eficienta. Incep prin a aerisi. Apoi patul, doar intind cuvertura peste asternuturile lui.

E inca dezastru, dar e ordinea lui si-o respect. Imposibil sa aranjez muntii de piese electronice aruncati pe birouri, debordand din sertarele intredeschise. Atatea hartii imprastiate (cate mai au sens acolo?). Proiecte incepute si abandonate...Atatea vise imprastiate. Privesc din usa sufletul lui risipit prin camera plina.
Deja prind viteza cand ajung in bucatarie. Bineinteles, Radu s-a descurcat minunat la micul dejun. Nu-mi ramane decat sa strang totul de pe masa si blatul de bucatarie, sa spal vasele. E simplu, automat si pot sa gandesc la ceea ce voi face azi. Nicidecum la ceea ce nu vreau sa fac azi, pentru ca deja am rezolvat acest capitol.
Cu aceste ganduri iau micul dejun si plec in tromba.