cosmarul 3

El plecase dimineata, foarte devreme, la birou.
Ea incercase zadarnic sa mai stea in pat.
Gandurile o napadeau si hotara sa iasa cat mai
repede. Vazuse foarte aproape o bisericuta
incantatoare. Lumina un damb, intre constructii
impunatoare, cu design modernist. Cu aparatul de
fotografiat, pleca sa exploreze imrejurimile. Pe
langa Camera de comert si industrii, numai
geamuri fumurii, coborau scari marginite de
bazine in care susura apa catorva tasnitoare. In
fatza, SIF Muntenia, un munte de beton si sticla.
Pe o straduta scurta, descoperi, in dreapta,
bisericuta pentru care pornise in explorare si
...surpriza, in stanga, Manastirea Radu Voda.
Bisericuta de pe damb este chiar Biserica lui
Bucur, ciobanul care a intemeiat Bucurestiul.
Construita initial din lemn, cu mult inainte de a
se intemeia orasul, a fost mai apoi zidita, pe
vremea lui Mircea cel Batran, la 1416. In stanga,
o clopotnita cu iz de alte veacuri. Trepte
abrupte, pietruite, urca intr-un pridvor,
asemeni caselor de la tara. Multe flori si un
steag, cu aparente voievodale.Pe pereti icoane
ferecate in argint, seculare, pictate pe lemn,
pe sticla. Un iconostas simplu. Liniste. Multa
liniste si tihna. Tavanul, spre turla bisericii
este alb, imaculat, cu patru ferestre prin care
lumina intra si se statorniceste. Priveste lung
si se umple de tihna acelui locas. ,, In Casa ta
am venit, Doamne. La Tine vin si cad, care
cunosti tot ce este intru cele dinlauntru ale
mele. Curateste, Doamne, ce este rau, iar ce este
bun sa se faca intru slava Ta. Ajuta-ma, Doamne,
sa fac voia ta in toate zilele vietii mele!" Iese. In dreapta, o toaca. Dincolo de imaginea
ei, acoperisuri, ziduri de beton, vuiet de
masini. Mangaie lemnul ros de vreme. Atat de
putin ne-a ramas din tihna altor veacuri!Coboara scarile ce par sa cada in strada. Traverseaza si fotografiaza troita din fata
manastirii Radu Voda, 1568. In curte alte
troite. Spre strada o constructie cu frize
dantelate.Descopera un portic pictat in nuante de
rosu.Inscriptii chirilice, pe peretii bisericii.
O pisanie informeaza ca biserica a fost
construita la 1615-1625 de Radu Voda si apoi
restaurata intre 1969-1977de Patriarhul Iustinian
Marina, care se salasluieste in acest sfant
locas.Coloane inalte, dese, strajuiesc
pronaosul. Bogat daruita si impodobita, aminteste
de Bizant.Scaune frumos incrustate in strana.
Iconostasul aurit.Mormantul patriarhului
restaurator sculptat in marmura. In curte, un
aranjament sculptural si risipite ici si colo
alte miniaturi sculpturale, vase cu flori,
pietre, morminte. Descopera un situs arheologic.
Intr-o groapa se ascunde o colectie impresionanta
de cactusi. Se strecoara dincolo de limita de
interdictie si priveste zidurile dezgropate de
arheologi. O intreaga lume subterana. Fascinata,
viseaza putin la atmosfera altor veacuri. Ce vor
fi fost aici? Acum, ziduri boltite, materiale de
constructie, iedera exuberanta, gata sa acopere
de mister tot ceea ce oamenii aceia pasionati de
trecut incearca sa reinvie, cu greu. Nu stie de
ce se desprinde asa de greu de vestigiile acelea.
Poate pentru ca nu le poate dezlega taina. In curte o cladire adiministrativa. In hol,
plachete ce deslusesc ctitorii acelor locasuri,
donatorii, oamenii care au vrut sa inzestreze
urbea si chiar au reusit. Iarasi gandeste : nu
conteaza cat de multi bani ai, ci cat de mult
reusesti sa faci cu ei si mai ales cat de
durabil.Pleaca pe malul Dambovitei sedata de atmosfera
din care abia s-a desprins. Suna un prieten din Ploiesti. Se cunosc de pe
net, de doi ani. Nu s-au vazut niciodata. El a
facut un an de drept (cum au vrut parintii), anul
acesta a dat la arhitectura, cum si-a dorit si a
luat. Vrea sa o intalneasca. Vine la Bucuresti in
cateva ore. Ea se bucura. Vor avea ce discuta.
Fiul ei vrea sa urmeze tot arhitectura. Se vor
intalni chiar la Facultate. Ea umple timpul pana la intalnire cu o reverie in
piata Universitatii. Pe o banca, priveste catre
arteziana centrala. Rari porumbei coboara pe
asfalt. Studenti obositi converseaza apatic.
Nelipsitul zgomot de pickammer flancheaza
obisnuita rumoare stradala. Claxoane, franari
intempestive. Cate un fluier al agentului de
circulatie. O lumina cetoasa, densa. Pe T. l-a cunoscut pe chat. Abia descoperise
calculatorul si netul. Daca pentru aparat in sine
avea o repulsie vadita (obiect neprietenos), de
ceea ce putea face cu ajutorul lui, era
fascinata. Comunicarea interumana o captiva.
Stresa pe toata lumea incarcand sa invete sa
folosesca minunea tehnologica. T. s-a dovedit
unul dintre cei mai docili ,, profesori". Avea o
rabdare ingereasca. A invatat multe de la el.
Apoi vorbeau si descopereau ca au preferinte
comune. T. visa la Turnul Londrei. Ea il
incuraja. Poti tot ceea ce iti doresti!
Urmeaza-ti visul! I-a cerut la un moment dat, cu
disperare un dictionar ortografic, ortoepic si de
punctuatie. Avea nevoie pentru admitere.Ar fi
trebuit sa ceara permisiunea baietilor ei sa-l
instraineze.Toate cartile imprumutate erau
inevitabil pierdute. Risca. N-a ezitat. I l-a
trimis. Acum T. nu mai are nevoie de dictionar,
dar ea a uitat sa-i spuna sa i-l restituie si era
o ocazie buna. Isi aminteste deceptia lui cand a luat la
Facultatea de drept, cu taxa. L-a incurajat.
Apoi, cand s-a angajat. Nu-i ajungeau banii.
Permanenta contradictie cu parintii. Nu-l
intelegeau. Apela la Ea, ca la un prieten
obiectiv. Vorbeau rar, dar substantial.Acum venea s-o vada. Se hotaraste sa intre in holul facultatii unde
erau expuse lucrarile de la admiterea recent
incheiata. Planse mari, cu desene greu de cotat
pentru Ea. Incearca sa dea note si compara cu
notatia comisiei. Amuzant, ce-i place ei se pare
ca a fost si dupa rigorile academice. Proaspat
admisii comenteaza vesel in fata lucrarilor. Fiul ei va fi anul viitor aici. Ea? Va fi??? ,,A
fi sau a nu fi, aceasta este intrebarea." Aerul
devine irespirabil. Da sa iasa. Chiar in usa, un
tanar impozant o saluta. E chiar T. Ar fi trecut
pe langa el. Ii intinde dictionarul. Ea
zambeste.N-a uitat sa i-l restituie. O conduce
sa-i arate lucrarea lui. Comenteaza doct, Ea il
urmareste surazand multumita. E mandra de el. Se
hoatarasc sa mearga in Cismigiu. Vorbesc putin,
plutesc mai mult in lumina de toamna. Alei
intortochiate, cu denumiri inscriptionate (aleea
indragostitior), rondul scriitorilor, monumente.
Parcul, miniatural comparativ cu cel din orasul
ei. Bancile par toalete ecologice pentru ciorilor
ce invadeaza copacii. Te astepti in orice moment
sa ai aceeasi soarta ca si bancile.Se grabesc sa depaseasca perimetrul. Apoi, centrul vechi al Bucurestiului. O
conduce la Hanul cu tei, unde pluteste o
atmosfera boema si Ea aude, parca muzica de
epoca. Bucati mari de lemn inegrit incropesc
banci sau chiar scaune cu aspect rustic, arhaic.
Panoplii insiruite expun imagini din Bucurestiul
de alta data. Galerii de arta strajuiesc saptiul
stramt.Strada sticlarilor, cu retortele in care mesterii
creeaza vasele ce sunt etalate in vitrinele
alaturate. Forme neobisnuite, indraznete,
surprinzatoare. Culori, combinatii fascinante.
Priveste uimita inca odata de creativitatea
umana. Cred ca uneori si Dumnezeu se induioseaza
cand priveste catre noi, isi spune si priveste,
cald, spre T.Trec printr-un pasaj acoperit cu sticla
asemanatoare vitraliilor. La mese, oameni
relaxati, par sa aibe tot timpul din lume.
Zareste un fumator de narghilea.Privirile sunt
furate de acoperisul de sticla. La iesire, o
cupola inalta, lasa sa patrunda lumina prin
geamuri colorate. Zidurile sunt impodobite baroc.
In exterior, impozante cariatide.La Hanul lui Manuc vede dalele din butuci asupra
carora fusese deja avizata. Chiar asa, butuci de
lemn paveaza intrarea in han. Se spune ca drumuri
intregi ( Bucuresti-Iasi) fusesera astfel pavate.
In curtea hanului, atmosfera de terasa
bucuresteana.In contrast, cladirea: pridvoare si
scari de lemn, pereti pictati cu imagini de
epoca. Poate ca aici ar trebui sa se intre in
costum de epoca? Fotografiaza cu nesat cladiri vechi, unele
darapanate, cucerite de jungla verde. O
bisericuta cu ziduri ornamentate cu caramida
aparenta. Strazi inguste. O firma: ,, Craii de
curtea veche" (magazin de antichitati) si tot
acolo pe o placa :,, In acest imobil, poetul
Mihai Eminescu a lucrat ca redactor la ziarul
,,Timpul" intre anii 1880-1881". Si vede iarasi
imaginea Veronicai Micle. O femeie nespus de
frumoasa, intr-o bluza cu guler usor brodat. A
privit aceasta imagine in fiecare zi cat a fost
eleva in clasele 5-8. Era pe peretele clasei, in
stanga, pe zid, intre doua ferestre mari,
luminate. Si anul mortii ei... 1885. Merg la Curtea Veche. Vestigii aliniate printre
ruinele strajuite de statuia domnitorului Vlad
Tepes.Ramane iar intr-un lung moment de reculegere.
Citeste pe o lespede de marmura:,, mormintele
brancovenesti"...Se insereaza.
T. i-a aratat tot ce a vrut sa vada. O cantitate
coplesitoare de trecut. Se despart tarziu, apoape
in noapte. Ea deschide cartea restituita si
gaseste, asa cum a pus in urma cu un an
biletelul:,, Sper sa iti ajute sa-ti implinesti
visele!", analizat gramatical de T.
Si a fost ziua a doua.