cosmarul 4

Masina rula cu viteza pe autostrada. Ea deschidea
rar ochii. El o cerceta din cand in cand,
intrebator. Era epuizat, il tradau cearcanele
adanci. Ea il privea ingrijorata, pe sub gene.
Bolile ei veneau si treceau nebagate in seama.
Niciodata nu statea in pat, nici cu febra.Baietii
insa, zaceau la fiecare viroza. Prefera sa fie
Ea bolnava decat ei.Inchide iar ochii si se trezeste in dimineata
celei de-a treia zi, cea dinaintea
deznodamantului. Aerul era irespirabil.
Fereastra! Deschide fereastra! Zgomotul strazii o
asurzeste si, buimaca, inchide fereastra la loc. Pe marginea patului, isi prinde fata in palme.Trebuie sa iasa si astazi. E ultima zi. Maine va
avea verdictul.Ce-ar fi daca ...ar consulta si un endocrinolog.
Institutul Parhon ar putea fi o destinatie buna
pentru inceput. Cateva telefoane scurte si afla
prin amabilitatea prietenilor unde se afla
Institutul. Porneste inviorata. Trece de
monumentul aviatorilor, fotografiaza case de o
frumusete rafinata. Zareste Institutul de istorie
Nicolae Iorga. La Parhon ajunge ocolit, dar nu
regreta, altfel n-ar fi remarcat bisericuta
ascunsa, ca o perla, in imediata vecinatate a
institutului. Din pacate, aparatul de fotografiat
n-o mai ajuta. Un reprezentant al familiei Ghica
a intemeiat bisericuta, in care rafinamentul este
invers proportional cu dimensiunile liliputane.La Institut reuseste rapid sa fie primita, in
ciuda aglomeratiei, de o colega agreabila.
Consultatia superficiala, concluzia deja
cunoscuta. Primeaza opinia oncologului si apoi,
mastoza fibrochistica e o afectiune despre care
in orice tratat scrie numai doua randuri.Se
gandeste ca a facut bine ca a inceput in
tratament homeopat. Pleaca. In strada zaboveste
putin si porneste sa descopere imprejurimile.
Muzeul taranului roman i-a placut candva, ar vrea
sa-l revada. Descopera o sala noua, amenajata ca
un interior de casa taraneasca traditionala. Sala
de clasa, asa cum o stie din scoala primara, casa
taraneasca din lemn reconstituita cu atata
migala, moara si obiectele mestesugaresti
traditionale, insotite de zicatori populare
despre meserii, icoane, multe icoane, sala
scaunelor, ce invita la reculegere si rugaciune,
costume traditionale, oua incondeiate...Cata
truda, pricepere, dragoste, sensibilitate! Un
fior o strabate. Toate acestea sunt radacini. Ne
reintoarcem la ele, uneori, sa ne tragem seva. Din nou in strada. Se indreapta spre Carturesti.
Un ceai five o`clock de aceasta data. Ia carti
despre Bucuresti, inchipuie itinererii. Afla ca
ruinele pe cere le descoperise in curtea
manastirii Radu Voda sunt de fapt pivnite vechi.O captiveaza denumiri ( Gradina icoanei)Bucurestiul de altadata, cu strazi pavate, domni
cu frac si joben, doamne in crinoline, trasuri
trase de cai imperbi. Muzica imbie la meditatie.
La o masa o studenta subliniaza cursurile
parcurse cu febrilitate. La alta, un tanar
citeste Dilemateca. Se gandeste putin la ziua de maine. Cum va ajunge
la spitalul de la marginea orasului la prima ora
a diminetii? Data trecuta, cand era suspecta de
cancer de colon, a fost singura, in plina iarna.
Nametii ii acopereau cizmele pana aproape de
genunchi. O haita de caini vagabonzi o
impresurasera, flamanzi. Nu se luminase bine de
ziua, oameni adormiti treceau preocupati si
nimeni nu se gandea sa o ajute. Scapase greu de
urmaritorii ei. De ce El nu venise atunci cu Ea?
Nici nu se gandise sa o insoteasca. Era iarna si
Ea umbla singura prin nameti, singura, cu
tristetea ei. Maine va fi iar singura? Nu vrea sa
se mai gandeasca. Seara, El vine si se plimba impreuna mult, pe
bulevarde largi, cu arteziene. Casa Poporului
ocupa tot orizontul. Vorbesc putin. Se tin de
mana, tacuti. El ii spune intr-un tarziu ca maine
o va insoti. Ea se simte ceva mai bine.Si a fost ziua a treia.