Cosmarul 5

,, Si s-a facut seara si s-a facut
dimineata"...S-au trezit foarte devreme in joia aceea
a asteptarilor tensionate. Nu se
luminase cand au urcat in taxiul ce-i
ducea la spitalul de la marginea
orasului. I-a lasat chiar la scara. In spital, Ea se poarta cu
dezinvoltura, El crispat. S-a orientat
rapid, fisierul este la parter, intr-o
sala de asteptare deja plina. Priveste
in jur. Figuri palide, obosite. Putini
par a fi bolnavii insisi, cei mai multi
par a fi apartinatori. Priveste
insistent femeile. Sunt in varsta,
ingrijite, dar triste. Cativa barbati cu
aspect de pensionari veterani asteapta
nelinistiti. Unul isi face de lucru cu
ziarul, care evident nu-l preocupa.
Altul muta servieta dint-o mana
intr-alta la nesfarsit. O femeie in
varsta, foarte palida, este sustinuta si
incurajata de fiul ei, ca un brad.
Barbatul acela tanar, robust, este
atent la fiecare miscare a mamei, parca
ii numara respiratiile. Parca ii e teama
sa n-o rateze pe ultima, iminenta. O
alta femeie, cu parul alb, strans
intr-un coc anemic discuta aprins cu
fiica ei. Tanara soarbe cuvintele
stinse ale mamei. Incuviinteaza mereu,
incurajeaza, da asigurari ca totul va fi
bine. Cauta un zambet in sala aceea
mare. Nu gaseste. Pleaca sa caute
cabinetul profesorului. E ghidata la
etaj. Aici, in fata usii incuiate, deja
asteapta cateva femei. Sunt mai in
varsta. Se uita la Ea cu mila. Asa de
tanara!!! Ea stie ca pare mai tanara cu
zece ani si le spune varsta. Totusi,
prea devreme, raspund ele. Ea nu mai
suporta privirile si coboara in sala de
asteptare de la fisier. Nici aici nu e
mai usor. El se invarteste ca un leu in
cusca. Pensionarul mototoleste ziarul
din care nu intelege nimic. Celalalt nu
conteneste sa mute servieta dintr-o mana
intr-alta. I se face o noua fisa
oncologica si urca la etaj.Va baleia
intre etaj si parter pana cineva vine sa
ia toata coada formata la etaj si s-o
transfere la parter unde este deja alta
coada. Pe o lista de asteptare fusese
numarul 13, acum era numarul 6, dar se
dau consultatii alternativ de pe doua
liste. Nu se impacienteaza. El e nervos.
Culoarul ingust, intunecat si
aglomeratia din fata usii il dispera. Ea
il linisteste: asa e... la doctor. Sunt
doua cabinete alaturate. Ea citeste
programul. Realizeaza ca e un singur
profesor, cel la care trebuie sa ajunga
Ea, la care deja asteapta toata lumea.
In jur se discuta febril. O doamna
devine nelinistita cand isi da sema ca
ea nu are probleme cu sanii, ci
genitale. Observase ca in jur toate
aveau probleme cu sanii. Oare asteapta
unde trebuie? Alta doamna o linisteste.
Si ea are cancer uterin. Profesorul da
si consultatii ginecologice. Vede doua
doamne care au deja cate un san scos.
Una poarta peruca. Vorbeste cu naduf:,,
Boala aceasta m-a distrus fizic, psihic
si material."Multe priviri catre Ea. O femeie chiar
vine si-i spune conspirativ: ,, e pacat
de dumneata! Asa de tanara! Macar noi
ne-am trait traiul..." Ea coboara ochii. Cand ii ridica, vede chiar langa usa
cabinetului o femeie cu sani planturosi,
dezveliti pe jumatate de un decolteu
generos. Femeia isi poarta cu
dezinvoltura armele de seductie. O
priveste atent. In afara sanilor
dezgoliti nu are nimic atragator. Ce se
va face femeia aceasta fara un san? Ea
nu-si aratase niciodata sanii, nu fusese
niciodata constienta de puterea lor de
seductie. Bluzele nu puteau dezvalui
decat prin transparenta sau prin mulare,
niciodata prin decolteu. Orele se scurg
si holul nu e deloc mai liber. Femeile
intra doua cate doua, alternativ, in
cele doua cabinete invecinate. Intelege
ca profesorul da consutatii simultan
pentru afectiuni ginecologice si pentru
sani. Se aude strigata si intra impreuna
cu alta femeie in cabinet. Un hol scurt,
in dreapta o nisa , in fata cabinetul.
La o masa, cu aspect de catedra,
patroneaza o asistenta planturoasa.Buze
intens vopsite, bratari de aur, forme
rubensiene. Si privirea aceea atat de
cunoscuta, de gardian atotputernic. Ea
condusese coloana formata la etaj in
fata cabinetului de la parter, ea
preluase listele de asteptare, ea striga
si permitea intrarea la consultatie, ea
avea grija sa nu fie tulburat
intempestiv profesorul. Nelipsitul
registru troneaza. Ea va consemna in el
consultatia. Profesorul nu este. Il aude prin usa
intredeschisa ce da in celalalt cabinet.
Are o voce ferma, placuta. Intra in nisa
impreuna cu cealalta femeie care ii
spune pe nerasuflate ca e din Constanta.
Are sigur cancer ca pierde un lichid
hemoragic din sani. A citit pe internet
si stie exact toate semnele. Putin
distrata, Ea intreaba care sunt semnele.
Femeia ii debiteaza rapid: dureri de
cap, ameteli, dureri de spate,
tanspiratii, oboseala. Ii spune ca le
are pe toate, ca s-a studiat singura. Ea
zambeste si-i spune ca semnele acestea
sunt atipice, se pot intalni intr-o
multime de boli. Femeia isi scoate
tricoul decoltat si sutienul. Raman una
in fata alteia, toples. Ea cauta mecanic
bluza de la costumul roz. Nu-si mai pune
sutienul, dar ia bluza transparenta si
incepe sa inchida nasturii.Femeia are
sanii mici, usor stafiditi. Ii arata
demonstrativ cat de mare e tumora care
ocupa toata areola mamelonara, iritata.
O intreaba de ce s-a imbracat. Ea nu
stie sa-i raspunda, dar continua sa
inchida nasturii. Cand termina, aude in
cabinet glasul profesorului. Iese, asa,
nepregatita de consultatie, cu bluza roz
transparenta (peste care mai devreme
avusese un taior asortat). Sanii ei
mari si durerosi strapung materialul
fin. In ultimul moment ia pachetelul de
la Carturesti si il pune pe birou. Cauta
figura profesorului si aproape ca da un
pas inapoi cand intalneste un barbat
atragator, inalt, cam de varsta ei, cu
voce placuta, politicos.Si el pare usor
surprins de aparitia aceea
neconformista. Doar toate pacientele il
asteapta dezbracate, gata sa fie
consultate. Se prezinta, i se cer
analizele. Profesorul (care nu e scund,
chel, gras, batran) studiaza tot, pune
intrebari. Ea raspunde profesionist,
laconic. Urmeaza o palpare minutioasa a
sanilor atat de durerosi. O priveste
intr-un fel multumit. Ii recomanda inca
o ecografie si-i comunica ferm ca el nu
are ce opera (inca). Ea zambeste si-i
raspunde ca nici nu-si dorea un alt
raspuns. Ii indica exact tratamentul pe
care Ea il initiase. E multumita de
verdict si se retrage in nisa sa se
imbrace. Profesorul ii atrage atentia ca
a uitat ceva pe birou. Ii raspunde ca e
ceva ,, pentru minte, inima si
literatura". Profesorul glumeste:,, Sper
ca e ceva de baut!". Ea se imbraca.
Profesorul exclama :,, O, cel putin una
din cartile acestea sigur imi place,
Liiceanu!" ,, Sper sa va placa si
Dinescu", ii raspunde ea. Profesorul
priveste a doua carte incantat:,, Avem
aceleasi gusturi, doamna doctor!" ,,
Sper sa va placa si ,, Cantecul de inima
albastra" domnule profesor". Profesorul
nu mai conteneste sa se bucure de carti.
Ii recomanda sa treaca pe la secretara
sa primeasca o carte de vizita si sa fie
programata la ecografie. Ea pleaca si
parca pluteste. Nu e bucurie. Deloc.
Este la fel ca dupa examenele pe care le
lua cu nota maxima, dar dupa eforturi
epuizante. Aceeasi istoveala si deloc
bucurie. Iese. El o asteapta cu priviri
intens intrebatoare. Ea zambeste, il
scoate din holul asfixiant. ,, E bine!"
Urca impreuna la secretara. Aceasta
vorbeste la telefon cu profesorul si-i
completeaza pe o carte de vizita numarul
de mobil, la recomandarea acestuia. Il
aude cum ii cere secretarei s-o
programeze la ecografie. Ii este
recunoscatoare profesorului. Ii este
brusc mai cald, mai bine.Paraseste spitalul acela in care i se
mai facuse o fisa oncologica. Trece
scurt pe la fosta ei colega de
facultate, acum sefa de sectie intr-o
alta aripa de spital.Se asteapta ca El sa o paraseasca in
graba si sa se duca la birou. E
surprinsa cand o invita in parc. Merg
in Herastrau. Stau amandoi pe o banca.
Prin fata trec perechi de pensionari cu
gesturi tandre ce innobileaza inca odata
varsta. Femei cu bebelusi. Perechi de
tineri indragostiti. Copii pe patine cu
rotile. E o parada a varstelor. El sta
langa Ea, pe banca. Stau mult, fara
sa-si vorbeasca. Nu mai au demult
nevoie sa-si vorbeasca. Uneori nici nu
se privesc si stiu ce gandesc. Cand se
plimba prin parc, El nu sta niciodata pe
banca. Ea insista uneori sa zaboveasca.
El cedeaza scurt, dupa care cere
imperios sa-si continuie plimbarea. Acum
nu. Acum El sta tintuit pe banca, la
fel ca si Ea. Daca vantul nu le-ar trece
prin par, ai putea crede ca sunt
statui.Tarziu, Ea intinde mana catre El.
Tresare ca din vis si o cuprinde dupa
umeri. Ea inclina usor fruntea pe umarul
lui. Am trecut si prin asta, par sa-si
spuna amandoi si nu au deloc alura unor
invingatori. Mai au de facut o ecografie. Pentru ea
e a treia.El o insoteste prima data. Si
cum mai sunt cateva ore pana la
programare, o invita la masa. Ei nu mai
au nevoie de cuvinte. Mananca si numai
gandurile istovite trec precum nouri pe
fetzele lor. Privirile trec paralel
peste umarul celuilalt si se pierd.
Foarte rar se intalnesc si atunci cad
grele, in pamant. O policlinica privata in vestitul
cartier al Primaverii. Elaganta,
rafinament. In sala de asteptare,
secretara le da informatii. Foloseste cu
dexteritate computerul, telefoanele. Din
cand in cand anunta cine la ce etaj si
cabinet sa se prezinte. Curand isi aude
numele si cabinetul la care este
asteptata. Fusese acceptata la
consultatie numai pentru ca avea
recomandarea profesorului,altfel ar fi
trebuit sa mai astepte o luna pentru
programare. In timp ce o examineaza,
medicul ecografist o tot intreaba despre
profesor. Daca are telefonul lui, daca
il va suna imediat dupa consultatie...
Ea intelege ca profesorul o favorizase
si intrebarile o stanjenesc. Raspunde
complezent. ,, Ar trebui sa faceti un
copil si atunci poate s-ar rezolva si
problemele cu sanii." ,, Am unul de
optsprezece ani". Abia acum doctorul o
intreaba cati ani are. Se fastaceste
cand afla si rade singur de sugestia
nepotrivita. Ea nu rade. Si-a dorit doi
copii. Poate cel mai mult si-a dorit doi
copii. N-a avut si curajul sa-i aiba.
Ecografia confirma ceea ce simtul clinic
al profesorului indicase deja. Primeste
recomandarea de monitorizare permanenta
din trei in trei luni. Stie ca asta
inseamna doar,, nu aveti cancer, inca".
O amanare asadar.El o asteapta, livid, in holul elegant.
Ea ii repeta ,, E bine!". Afara lumina cremoasa. Parca raze de
miere se preling. El o poarta iar in
parc. Cismigiu. Ea ii spune ca a mai
fost acolo. El i-l arata altfel. Ea
surade. Numai El stie parcurile asa:
fiecare pom, fiecare arbust. Merg ca in
reluare, agale. Se privesc din cand in
cand ca si cand s-ar redescoperi. Te
pierdusem si te-am regasit, pare sa
spuna El. Merg pe muchia prapastiei,
gandeste Ea. Amandoi stiu ca nu va mai
fi la fel.
Prin geam defileaza copaci, case,
oameni. Soferul a renuntat la ochelarii
de soare. Conduce dezinvolt, cu placere.
Langa el, Traian,directorul, vecinul
lor, vorbeste apasat parca ar rosti
aforisme. Ideile lui par a avea
intotdeauna greutate. Le rosteste ca si
cand ar fi rodul trudei lui de o viata.
Astazi, cuvintele lui trec pe langa ea,
asa cum masina trece pe langa oameni,
locuri. Altadata i-ar fi raspuns, s-ar
fi duelat putin si l-ar fi lasat sa
guste din placerea conversatiei. Acum il
aude ca in surdina si el exulta placerea
de a se auzi vorbind. Ea inchide ochii
ca si cand ar vrea sa mai intoarca o
pagina de existenta.