Arta si timpul liber

Arta si timpul liber

In timp ce unii conjuga tot mai avid verbul ,,a avea”, cativa, putini (nu cred ca au fost vreodata multi), se incapataneaza, eroic, sa conjuge verbul ,,a fi”.
Sa fi mai mult decat ai.

Tot mai multi oameni lucreaza 10- 12 ore pe zi, la unul sau mai multe joburi. Cineva, invidiat pentru salariul onorabil de care se bucura, recunostea ca e adevarat, doar ca nu are timp sa cheltuiasca banii pentru care munceste.
Am intrebat un prosper om de afaceri care ii este programul zilnic.
Am aflat ca se odihneste doar 4-5 ore pe noapte, nu-si ia mai mult de 4-5 zile concediu pe an si atunci zbarnaie non-stop telemobilul. Altfel toate lucrurile se incurca. Timp liber nu exista. Mai mult, a invitat un cumnat sarac sa-l insoteasca (doar atat sa-l insoteasca, fara sa faca nimic) de-a lungul unei zile. Sa se trezeasca odata cu el, sa mearga peste tot impreuna, sa manance atunci cand mananca el , sa stea jos atunci cand sta el si in picioare tot astfel, sa doarma tot cat doarme el. Cumnatul s-a prins ca poate face usor acest lucru, doar ca pe la jumatatea zilei inceputa la ora 5 dimineata era epuizat si a renuntat.

Oricat am incercat sa inspir fiului meu dragostea pentru citit, a fost zadarnic. Pe langa inabilitatea innascuta, cum aveam sa constat cu mahnire, preocuparea pentru computer si chiar mirajul lui au fost demonii care m-au invins.
Captivati de povestile pe care cu stoicism nu renunt sa le citesc seara, nepotii nu se dovedesc dornici sa descopere, singuri, mai mult.

Cei mai multi adulti nu mai au timp liber. Cei mai multi copii nu stiu sa-l foloseasca.

Toti avem nevoie de un timp personal. Momente in care sa fim singuri sau impreuna . In ce ma priveste stiu ca cea mai apriga lupta am dus-o pentru a-mi pastra dreptul la timpul liber. Am refuzat joburi suplimentare (evident si veniturile aferente), m-am ferit de afaceri (desigur si de prosperitate), am inventat trucuri pentru a reduce timpul ocupat cu menajul (am educat doi barbati sa se autoingrijeasca), am facut tot ce mi-a stat in putinta sa am timp liber. Uneori imi place sa-l impart cu prietenii, alteori cu cartile. ,,Nulla dies sine linea’’(Nici o zi fara o linie) imi spun si incerc sa marchez in fiecare zi un moment memorabil, fericit.


- Nu v-am mai vazut la Filarmonica. In studentie ne intalneam mai des acolo. Ne intampina Paul.
- Care Filarmonica? Raspunde Moky in locul nostru.
- Tocmai pentru ca e in renovare si spectacolele sunt gazduite la ,,Liceul de arta” cred ca ar trebui sa sustinem aceasta institutie, care incearca sa tina sus stacheta chiar in conditii vitrege, - nu se lasa Paul.
- Eu merg la Filarmonica pentru calitatea auditiei, nu pentru a sustine institutia, raspunde, in sfarsit, Gabi. N-am de gand sa merg la concert intr-o sala fara acustica. Prefer sa astept ca Filarmonica sa revina la ea acasa.

Ii las sa-si continue disputa si developez firul amintirilor. Stiam ca nu-l voi putea intalni decat la biblioteca, Filarmonica sau teatru. De ce? Simplu. Pentru ca nu ma duceam altundeva. L-am cunoascut la biblioteca si reintalnit de cateva ori la Filarmonica. Cand cultura era ravnita, cartile vanate, filmele savurate. In acele vremuri, el a cumparat abonament la cinemateca si l-am insotit seara de seara. Asa am descoperit ca avem aceleasi nevoi , gusturi si preocupari. Nu ne-am mai despartit.
La Filarmonica era nelipsit si Paul. E placut sa-l aud, dupa douazeci de ani, vorbind la fel despre muzica.
Au ales bine Casa Universitarilor pentru o asemenea reintalnire. De fiecare data cand revin aici fac noi descoperiri. Cum o fi fost pe vremea cand traiau stapanii casei? Se spune ca erau gazde generoase. Pendulam intre sala cu tavane arabesc, stucaturi aurite, candelabre de cristal, tapiserii si gradina de vara cu peluze atent ingrijite, conifere, felinare discrete, trandafiri cataratori, arteziana decorata cu mozaic roman. Undeva, in vecini, un paun isi rosteste chemarea prenuptiala. In spate, zidul casei invecinate decorat modern (art deco?). Lateral turlele bisericii Mantuleasa cu zidurile galben- verzui, inedite. Deasupra, o luna incredibil de plina. Dedesubt, noi.

- Ce faceti in concediu? – ma trezeste Carmen.
Inevitabila intrebarea aceasta, vara.
- Anul acesta avem bac si admitere, raspund, oarecum multumita ca am o scuza temeinica. Voi? – ma trezesc intreband, complezent, desi tare asi fi vrut sa tac. Nu mai sunt atenta la ce urmeaza pentru ca stiu deja. Grecia, Turcia, Spania (mai nou.) Eventual ,, am fost si anul trecut, a fost excelent. Mancare buna, tot ce-ti doresti. Plaja libera, servicii ireprosabile, all inclusiv”. Viorica mi-a descris temeinic totul. Felurile de mancare cu toata varietatea lor, fructele cu gusturi total diferite de ce stim, diversitatea coplesitoare si irezistibila. Sauna, masajul, piscina, prosoapele de hotel, barul din camera, serile pe plaja (focuri de artificii, dansuri)…
- Acum am descoperit excursiile. Scurte, doar cateva zile. Am vazut toata Europa,- aud ca in surdina. Toate capitalele. Extraordinar! Sa vezi civilizatie! Curatenie, flori, asfalt impecabil. Parisul noaptea…
- Ai fost la Louvre? ma trezesc intreband.
- A, nu, nu ne-am dus sa vedem muzee. Magazinele sunt splendide. Gasesti orice, nu ca la noi, iar preturile, uneori sunt mai mici. Bineinteles, buticurile sunt scumpe. Dar noi ne-am cumparat de toate. De la tricouri la incaltaminte.
- Notre Dame? mai risc o intrebare.
- E inchisa. La ei n-are nici o valoare. Nu se duc la biserica.
-Voi mai reusiti sa cititi cate ceva? ma trezesc, din nou, intreband prosteste.
- Ah, nu, de mult. Numai de specialitate. Cand sa mai citesti? Servici, piata, casa. Seara pici frant.
Serile mele... Daca n-am citit nimic, contez pe- o insomnie.