Televiziunea nu este dragostea mea

Televiziunea nu este dragostea mea
Am avut televizor inainte de a sti sa citesc si am invatat sa citesc inainte de a merge la scoala.Televizorul, frigiderul, intrasera in casa noastra ca o necesitate. Imi amintesc uimirea adultilor cand le povesteam filmele vizionate impreuna, la televizor. In special vecinii ma intrebau ce am inteles, convinsi fiind ca nu mare lucru din moment ce nu citeam titrarea. Povesteam cu atata acuratete nu numai actiunea, dar si jocul de scena al actorilor, fiecare amanunt care facea mai verosimila varianta mea asupra filmului.Imi amintesc bine cat de contrariati erau ca ei nu observasera gesturile, mimica ori secvente de mare finete pe care eu, deloc preocupata sa citesc titrarea, le savuram.
Imi amintesc serile, cu tata, la televizor. Din dorinta de a sta cat mai mult in preajma lui (mereu absent, pentru ca lucra departe de casa) incepusem sa urmaresc meciurile de fotbal. Tata era pasionat. Ii placea sa comenteze. Nu reuseam sa ma molipsesc, dar continuam sa-i tin companie. Altceva era cu meciurile de tenis, unde sorbeam fiecare victorie a lui Nastase - Tiriac si sufeream cand Stan Smith reusea sa-i invinga. Regalul vizionarilor tv era de departe campionatul mondial de patinaj, neaparat comentat de Cristian Topescu. Televizorul alb-negru devenea color prin descrierile inspirate ale captivantului comentator. Costumele patinatorilor colorau nu numai ecranul, ci chiar viata noastra lipsita de paete si broderii aurii. Comentariile lui Topescu ar putea folosi oricand ca lectii pentru studentii la jurnalism. Exemple de profesionalism si elocinta. Tot televizor alb-negru aveam si cand fiul meu privea desene animate pe cartoon network. Doua lucruri sunt legate de acea perioada. Bluza rosie si engleza.La televizorul nostru alb-negru, Radu vedea color. Am aflat aceasta intr-o seara. Juca lego, ca de obicei, pe covor, in fata televizorului, cand si-a intins aratatorul catre ecran si a strigat entuziast:,, Mama, femeia aceea are bluza rosie, ca a ta!". Radeam clatinand din cap, sotul meu la fel si mult timp dupa aceea il mai intrebam pe Radu cu ce sunt imbracate personajele de la televizor. Binenteles, nu avea nici o dificulate in a ne zugravi ecranul monoton in cele mai vii si credibile culori.Pe atunci desenele animate nu erau titrate, sansa lui de a invata engleza. Nu veti crede cum nici mie nu mi-a fost usor. Privind cartoon network si mai mult ascultand, Radu stia engleza inca de foarte mic. Mai tarziu, cand a dovedit o inabilitate jenanta in a invata sa citeasca, nu avea nici o problema la filmele englezesti. Nu era nevoie sa citeasca titrarea. Mai mult, ne intreba cum suna traducerea si se amuza cat de eronata era.
Erau apoi ,,Seratele muzicale duminicale" atat de abil conduse de Iosif Sava. Pretextul muzical pentru a aduce oameni de cultura, de a promova frumosul si valoarea pe ecranul monopolizat de cenzura. Erau ca o gura de oxigen intr-un mediu asfixiant.
Cum vedeti ar fi cateva repere sentimentale legate de televiziune.Am spus, totusi, ea nu este dragostea mea. Sotul meu stie si ma striga sa vin la televizor doar cand pe ecran apar : Octavian Paller, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu...rar muzica buna si foarte rar filme. Cu filmele e alta istorioara. Am un ,,deja vu" hilariant, daca nu intrigant. Gabi chiar spune: ,,te-as chema, dar stiu ca l-ai mai vazut". E mereu contrariat. El priveste tot timpul la televizor, eu deloc, dar am vazut deja toate filmele. Ar mai trebui sa spun ca in dormitorul nostru televizorul e aprins toata noaptea. Gabi doarme numai asa. Am acceptat situatia impunand insa programul: Realitatea Tv. Din ora in ora se repeta stirile, incat uneori as fi capabila sa le recit, fara prompter. Intr-o noapte ce se prefigura insomniaca am privit amandoi finalul unui film.Cateva zile mai tarziu, povesteam unor prieteni anecdota cu ,, iepurasul vecinilor". Gabi asculta la fel de captivat, de parca nu privisem impreuna acea secventa de film. Era pledoaria unei avocate in fata juratilor. Ea le-a spus istorioara cu ,, iepurasul vecinilor": <<>>Avocata continua pledoaria: ,, Intelegeti, sper, nevinovatia clientului meu. El a luat portofelul altcuiva din greseala, pentru simplul motiv ca si el avea unul identic. Astfel de lucruri se pot intampla oricui."
Ar mai fi vizita unei vecine, care imi propune sa privim impreuna emisiunea ei preferata ,, Nora pentru soacra". Nu stiam ce sa mai aduc de la bucatarie sau cum sa dau pe ,,mut" doar sa evit supliciul. <> zice vecina. Si-mi povesteste cate ceva edificator. Ma simt de parca as fi mestecat un pumn de agurida. Veti spune ce legatura are pomelnicul mamei cu televizorul. Aparent ar fi greu de gasit. Si totusi...Mama obisnuieste sa pomeneasca la fiecare ocazie tot neamul cu vii si morti. In ultimul timp imi cere sa intocmesc eu stufosul pomelnic pentru a nu omite pe nimeni. Am ajuns chiar sa-l listez si ea tine hartia alba format A4, agatata de icoana. Cand pleaca la biserica o adauga grabit la cosul cu prinoase: tamaie,lumanari, vin, untdelemn, colaci, coliva... Cand ajung acasa mai arunc involuntar o privire asupra celor doua siruri paralele care sunt vii si mortii nostri. Intre cele doua coloane se realizeaza conexiuni si corespondente. Astfel la vii Aurelia, dincolo, deja, Aurel. Imi propun sa am mai multa grija de Aurelia, cum n-am putut s-o fac pentru Aurel. Un intreg arbore genealogic, atat cat am putut sonda se insiruie apoi: Grigore, Joita, Floarea, Ionita (strabunicii din partea mamei), Elisabeta, Florina (surorile nascute ale mamei, care n-au apucat sa traiasca). Continui sirul regretelor cu Ana, Constantin (bunicii din partea mamei). Urmeaza apoi bunicii din partea tatei, in frunte cu necunoscutul Petru care-a lasat-o pe Paraschiva sa creasca singura cei sapte copii, injunghiat fiind, din greseala, la o nunta.Vasile, Victor, Gheorghe, Valentina, Elena deja reintregesc familia lor chinuita. Revin la familia mamei si adaug: Dumitru, Grigore, Dumitru, Maria, Dinca, Gheorghe. Fiecare cu povestea lui tragica. Se continua apoi cu cateva cunostinte pe care mama le pomeneste ca fiind din familie : Ana, Cristina. In final gasesc adaugat cu pixul Toma. Scormonesc in memorie si nu gasesc nici o legatura cu familia noastra. Nici o ruda, nici un prieten, nici macar cunostinta apropiata. Ma framant, ma incrunt, ma minunez si chiar imi spun ca ateroscleroza nu iarta.Ma uit mai bine la mama, poate descopar pe chipul ei ceva care sa tradeze alienarea. In cele din urma intreb. E putin fastacita, se balbaie scurt, apoi indrazneste:,, Zilele acestea au tot dat la televizor retrospective cu Toma Caragiu. Mi-a placut mult actorul acesta si lui taica-tau, Dumnezeu sa-l ierte! Lasa, sa-l pomenim si pe el!" Cand am sa invat sa nu ma mai mir de tine, mama?