Parintele Teofil Paraian

Pe parintele Teofil Paraian, de la manastirea Sambata de Sus,din Fagaras, l-am vazut prima data anul trecut. L-am urmarit la o conferinta, care, aveam sa aflu atunci, facea parte dintr-un lung ciclu, ce se finalizese deja cu o carte: ,, Din ospatul credintei". Mi-am cumparat-o si o citeam cu nesat, cand am primit vizita mamei. De cum a deschis-o , n-a mai lasat cartea din mana si ma gandeam cu regret ca ar trebui sa i-o daruiesc, dar pregetam. Nu mi s-a parut deloc intamplator ca in chiar zilele, putine, cat mama a stat la noi, am primit in dar un volum identic, pe care, de data aceasta, n-am ezitat sa i-l daruiesc. La urmatoarea vizita, mama mi-a spus cu cata bucurie a citit cartea parintelui Teofil, cat de folositoare i-a fost si cat de mult si-ar dori sa ajunga sa-l cunoasca. Mi-am amitit ca asa am simtit si eu cand l-am vazut prima data. Cu multa bucurie m-am dus sa-l revad si acum. Am urmarit doua conferinte: ,,Ce stim si ce credem despre Dumnezeu" si ,,Omul Imparatiei lui Dumnezeu".
Robust,cu obraji rumeni, plete si glas de Mos Craciun, parintele Teofil ne-a mai intins inca odata sufletul lui: ,, Luati, mancati!" Am gustat inca o data din acel ,,ospat al credintei" daruit noua cu atata altruism. Orb din copilaria mica, se comporta firesc,cu o dezinvoltura pe care numai sfintii obisnuiti cu penitenta o au. Isi inregistreaza conferintele pe casete, pe care le schimba cu o dexteritate uimitoare.
,,In jurul tau de poti/ Sa-i fericesti pe toti!" Asa isi deschide prima conferinta. Argumentele se insiruiesc logic, presarate cu texte biblice dar si cu amintiri din copilarie, anecdote. Discursul se desfasoara firesc, accesibil, cuceritor. Nu se aude nici un fosnet, toti suntem captivati. Nu e numai atentie si respect pentru vorbitor, e mult mai mult, e bucurie. Asculti si te bucuri. Mitropolitul Teofan il numeste odihnitor de oameni.
Povesteste cum mama il imboldea mereu: ,, Nu-ti uita de rugaciune, nu-ti uita de Dumnezeu!", indemn pe care ni-l transmite si noua. Spus astfel, ca venind din partea unei mame catre fiul sau, indemnul prinde radacini si credibilitate mai adanc decat daca ar fi venit direct de la parinte. Tot mama, intrebata ce-i invata preotul cel nou, din sat, raspunde memorabil:,, Apai tot de bine ne invata." Amintirile ii sunt vii, memoria impresionanta. Vorbeste despre parintele Serafim, care i-a fost si duhovnic si spune cu convingere ca a fost sfant. A fost sfant din viata. Citeaza adesea pe parintele Arsenie Boca, pe care-l considera invatat, erudit. Parintele Arsenie spunea ca avem mintea care discuta cu Dumnezeu, in loc sa se supuna fara discutie.
Stim despre El (Dumnezeu) ceea ce am auzit de la altii, am citit, am vazut, am simtit, am trait.Un copil a sapat o gropitza la malul marii si incerca sa o umple cu apa adusa din mare. Intrebat de Sfantul Augustin ce intentii are, copilul a raspuns ca vrea sa mute marea in groapa facuta de el. La fel si noi, incercam sa mutam Necuprinsul (pe Dumnezeu) in cuprins (in noi).Fiecare om are imaginea lui despre Dumnezeu, care seamana cu el. Un preot zicea ca Dumnezeu e delicat, pentru ca preotul acela era un om delicat.Roaga-te lui Dumnezeu cu atata ardoare, incat atunci cand vei uita sa te rogi, sa-si aminteasca El de tine!
Intotdeauna, dupa conferinta, parintele raspunde la intrebari. Ceea ce m-a frapat este intelegerea pe care o manifesta fata de mireni. Ma asteptam, de la un om care a trait toata viata in manastire, la multa intransigenta si instrainare fata de problemele noastre. De multe ori am remarcat la calugari inflexibilitate si asprime in a-si judeca semenii. O puneam intotdeana pe seama necunoasterii vietii de societate, scuzabila pentru cineva supus canoanelor manastiresti.
Tot atat de mult mi-a placut cum parintele nu se sfia sa raspunda la intrebari cu: ,, Nu stiu." A fost intrebat la un moment dat cu ce scop l-a creat Dumnezeu pe om. Parintele a raspuns:,, Nu stiu, draga, intreaba-l pe El". Raspunsurile erau cel mai adesea scurte, concise, exacte. Ele izvorau nu atat din dogme teologice, cat dintr-o traire a credintei pana la identificare. Cineva a intrebat: ,,calugarii, cei care au trait toata viata in rugaciune, in manastire, vor intra in Imparatia Lui Dumnezeu?" Parintele a strigat:,, DA! Eu DA, trag nadejde ca voi intra. Eu toata viata mea am gandit la Imparatia lui Dumnezeu, am lucrat pentru Imparatia lui Dumnezeu, nu pot sa cred ca dupa moarte asi putea fi trimis in alta parte decat acolo unde am fost tot timpul vietii".
Parintele a recitat. Lungi poezii de Zorica Latcu, despre care spunea ca a cunoscut-o cand era calugarita.
,, Te port in mine". Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti.Te port in trup, in sanii albi si grei,Cum poarta rodia samanta ei.Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.Si port la gat, nepretuit sirag,Stransoarea calda-a bratului tau drag.Te port in mine tainic, ca pe-un vis,In cer inalt de noapte te-am inchis.Te port, lumina rumena de zori,cum poarta florile mireasma lor.Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.O poama aurita de smochin,Te port in brate, horbote subtiri,Manunchi legat cu grija, fir cu fie,Cum poarta rodul floarea de cais.Adanc te port in trupul meu si-n vis.
Sala a apreciat si parintele ne-a spus ca si alta data a avut mult succes cu acea poezie si ca studentii l-au intrebat daca mai stie si alte poezii de dragoste. Nu mai stia si nici pe aceea n-o considerase astfel, atunci cand o invatase. Dar, raspunzand la provocare, a mai invatat doua poezii de dragoste pe care le-a spus cu alta ocazie studentilor. Una era ,, Somnoroase pasarele" si alta era tot o poezie a Zoricai Lascu. Pe aceea ne-a recitat-o si noua si ne-a uimit cat era de lunga si frumoasa si cat de viu a trait-o si ne-a transmis-o parintele. Era incantat de bucuria noastra si ca n-a invatat degeaba poeziile. Se bucura copilareste, usor hatru si obrajii i se rumeneau de placere.
Altcineva intreaba daca pot copiii sa-si influenteze, cumva, parintii necredinciosi. Parintele raspunde ca de pe pozitia de copil e greu sa influentezi un parinte si pentru a fi mai bine inteles povesteste: un profesor din sat ii tot zicea ,,Domn Parinte Teofil". Paritele l-a tot rugat sa nu-i mai spuna ,,domn", ca-i de ajuns ,,parinte Teofil". Profesorul nu intelegea si continua, din respect, sa se adreseze parintelui tot cu formula pretentioasa. Copilul profesorului ajunge la parintele Teofil. Acesta foloseste prilejul sa-i ceara copilului sa-i spuna tatalui sau sa nu-i mai spuna ,,domn". Copilul da un raspuns genial: ,, Asta as putea s-o fac numai daca as fi eu tatal lui." Cineva intreaba ce sa faca sa nu mai priveasca urat la colegii de facultate ale caror deprinderi sexuale le cunoaste. Parintele spune scurt: ,, draga, asta nu te priveste pe tine".Toate raspunsurile sunt sfatoase, izvorate din experienta de viata si din mare dragoste fata de semeni. Omul acesta emana iubire. Il privesc si ma intreb, unde ma pot plasa, prin comparatie. As vrea sa-i spun bucuria ce-o simt cand il ascult. Nu e nevoie, sigur o simte, nu sunt solitara, toti cei ce-l asculta mi se alatura. Si-mi amintesc o alta pilda pe care o stiu de la preotul paroh : un copil era uracios si rau. Nu-l suporta nimeni, toti il ocoleau. Nedumerit s-a dus la tatal sau si l-a intrebat:,, tata, de ce nimeni nu ma iubeste?" Tatal, in loc de raspuns l-a luat pe copil si l-a dus pe un deal. Acolo l-a pus sa strige:,, te urasc!" Copilul, nedumerit, a strigat, totusi, din tot sufletul:,, te urasc!" Ecoul i-a raspuns cu zeci de voci:,, te urasc! te urasc! te urasc!"... ceea ce l-a speriat pe copil. Atunci tatal i-a spus:,, Striga de data aceasta te iubesc!" Copilul, inspaimantat, a spus in soapta ,,te iubesc!" si n-a primit nici un raspuns. Tatal a insistat si i-a spus sa strige tare ,, te iubesc!" Copilul si-a luat inima in dinti si a spus tare ,, te iubesc!" Dealurile au vuit in jurul lui:,, te iubesc! te iubesc! te iubesc!"... Si copilul radia de bucurie sa auda ca cineva il iubeste. Cred ca asa se intampla cu parintele Teofil, in sala aceea plina de inimi care intorceau ecoul pornit din inima lui.