O carte 2 - Viata lui Dante

Fiecare carte pe care am citit-o are povestea ei.
La un simpozion medical am cunoscut un coleg urolog. Auzisem de el, dar il vedeam prima data. Un barbat inalt,atletic, brunet, cu tendinta la chelie precoce, relativ tanar. Lucrarile au evoluat obisnuit.Pot spune ca partea stiintifica, sustinuta chiar de colegul G.M. nu s-a remarcat prin ceva special. La cocktailul care a urmat, am reusit sa discut cu el. Surpriza a fost ca are trei copii si gaseste timp pentru literatura. Am descoperit preocupari comune. Asa am aflat ca pentru el, cea mai frumoasa carte citita in ultimul an a fost ,, Viata lui Dante" de Giovanni Boccaccio. Mi-a starnit un interes care s-a transformat intr-o dorinta acuta de-a citi cartea. Colegul s-a dovedit foarte amabil si mi-a promis ca mi-o imprumuta. Au urmat cateva saptamani in care am asteptat febril sa onoreze promisiunea.Primeam din cand in cand incredintarea ca n-am fost uitata. Incepusem sa-mi pierd speranta si sa caut cartea la prieteni, fara succes. Intr-o seara am primit un mesaj: ,, Victorie! Am invins!" G.M. ma anunta astfel ca pot sa iau cartea de la un prieten caruia ii fusese incredintata. Asa am ajuns sa deschid aceasta carte. Am citit-o in cateva ore si ii multumesc si astazi colegului care mi-a prilejuit aceasta beatitudine.
Viata lui Dante
de Giovanni Boccaccio
Conceputa ca un rechizitoriu la adresa orasului(stat) Florenta, incapabil sa pretuiasca fiul genial ce-i fusese dat, cartea este o exceptionala ,,declaratie de iubire" (parafrazandu-l pe Gabriel Liiceanu) a unui mare scriitor (Boccaccio) pentru un confrate genial (Dante).

,,Solon,a carui minte a fost socotita un adevarat templu omenesc de dumnezeiasca intelepciune si ale carui preasfinte legi sunt inca si pentru oamenii de astazi o martuire limpede a stravechii dreptati, obisnuia, dupa cate zic unii, sa spuna ca - la fel cu noi oamenii - oricare stat merge si se sprijina pe doua picioare; cu o matura gravitate, afirma apoi ca, din acestea, cel drept infatiseaza datoria de a nu lasa nepedepsita nici o abatere savarsita, iar cel stang, pe aceea de a rasplati orice fapta buna, adaugand ca daca, din viciu sau delasare, ar lipsi unul din cele doua madulare aratate mai sus ori nu ar fi ingrijit cum se cuvine, nu incape indoiala ca republica aceea, care s-ar purta astfel, ar urma sa umble schiopatand; iar daca, din nenorocire, s-ar pacatui in privinta amandurora, e ca si sigur ca ea n-ar putea sa se mentina cu nici un chip."
,,S-a nascut aceasta unica stralucire italica in orasul nostru, in anul mantuitoarei intrupari a regelui universului MCCLXV..."
Visul mamei lui Dante:,,...in timp ce era insarcinata, nobila femeie s-a visat la picioarele unui laur urias, alaturi de un izvor limpede, dand nastere unui fiu care, hranindu-se cu fructele care cadeau din copac si cu apa din izvor, s-a preschimbat apoi in pastor voinic si tare doritor de frunzele laurului sub care se afla; si in vreme ce el se silea sa ajunga la ele, ei i se parea ca o sa cada; preschimbandu-se indata dupa asta, i se paruse ca nu-l mai vede pe el, ci un minunat paun, in care acesta se schimbase."
Numele Alighieri a fost dat de o stramoasa nobila, vine deci de la o femeie.
,, Mai totdeauna, studiile - si indeosebi cele speculative, carora Dante al nostru... li s-a daruit in intregime - obisnuiesc sa ceara singuratate, crutare de griji si liniste sufleteasca. ",,...Dante a avut parte de patima inversunata si de neindurat a iubirii, de nevasta, de grijile familiale si publice, de exil si de saracie..."
La noua ani se indragosteste de Beatrice Portinari (8 ani).
,, Dante, la varsta sa copilareasca, a devenit un inflacarat slujitor al iubirii."

Moartea prematura a Beatricei (26 ani) il va marca.
,, Vai, nesocotita judecata a indragostitilor!"

,, Era deci acest poet al nostru de statura mijlocie, iar mai tarziu, cand ajunsese la o varsta matura, cam adus de spate, cu mersul grav si linistit, imbracat intotdeauna in stofe cat se poate de frumoase, cu vesminte potrivite varstei sale mature. Fata ii era prelunga, nasul acvilin, ochii mai curand mari decat mici, falcile puternice, iar buza de sus o depasea pe cea de jos; avea pielea de culoare inchisa, parul si barba ii erau dese, negre, carliontate, iar chipul ii era intotdeauna melancolic si ingandurat."
Ce spuneau femeile cand il vedeau:,, Il vedeti pe ala care se duce in Infern, si se inapoiaza oricand pofteste, si aduce pe pamant vesti despre cei ce stau acolo."
,, In purtarile sale, atat in casa cat si in lume, s-a dovedit deosebit de asezat si de serios, si era in toate imprejurarile mai curtenitor si mai politicos decat oricare altul. La mancare si la bautura era cat se poate de cumpatat, atat pentru ca si le oferea la ore dinainte hotarate, cat si pentru ca, folosindu-le, nu intrecea nicicand masura pe care i-o hotara nevoia; si niciodata nu a avut vre-o preferinta fata de una sau alta: pe cele fine le lauda, iar cel mai mult se hranea cu cele obisnuite si osandea afara din cale pe cei care folosesc o buna parte din truda lor pentru a-si procura bucate alese si pun sa le fie pregatite cu cea mai mare grija, afirmand ca acestia nu mananca pentru ca sa traiasca, ci mai curand traiesc pentru ca sa manance.Nimeni n-a aratat mai multa ravna decat el, atat in ce priveste studiile, cat si in orice alta indeletnicire ar fi avut... Vorbea rar daca nu era intrebat, iar atunci, gandit, si cu glas potrivit celor despre care vorbea; cu toate acestea, acolo unde era nevoie, se arata foarte elocvent si vorbaret, rosind cuvintele tare si raspicat.Muzica si cantecele i-au placut cel mai mult din tinerete...patimas s-a lasat el supus de iubire...I-a placut de asemeni sa stea singur si departe de lume, pentru ca nu cumva sa fie tulburat in contemplatiile sale, iar daca totusi - aflandu-se el in lume - se intampla sa se cufunde intr-una din aceste contemplatii care sa-i placa foarte mult, oricat ar fi fost intrebat in legatura cu un alt lucru, nu i-ar fi raspuns niciodata celui care-l intreba, atata timp cat nu si-ar fi alungat inchipuirile...In studiile sale a fost deosebit de staruitor...A mai dovedit ...o uimitoare indemanare, o memorie de o mare siguranta si o minte deosebit de patrunzatoare, asa ca, aflandu-se la Paris, iar acolo fiind de fata la o disputa de quolibet (*in legatura cu orice subiect) - care avea loc intr-o scoala de teologie - in legatura cu patrusprezece probleme din felurite domenii puse de oameni de valoare, el a retinut toate problemele, impreuna cu argumentele pro si contra folosite de cei care luau parte la discutie, iar apoi, fara sa stea deloc pe ganduri, le-a spus pe toate pe dinafara, fara nici o greseala, pastrand aceeasi ordine in care fusesera ele puse, dezlegandu-le cu multa ascutime de minte si raspunzand la argumentele potrivnice...A fost inzestrat de asemeni cu un inalt talent si cu un ascutit dar al nascocirii...A dorit din tot sufletul onorurile si fastul, poate mai mult decat ar fi avut nevoie glorioasa lui virtute...poetul nostru a fost un om mandru si foarte ambitios...s-a aratat a fi foarte increzut si nu i s-a parut a pretui mai putin decat pretuia (propus a fi sol diplomatic a raspuns,, Daca ma duc cine ramane? Daca raman, cine se duce? Ca si cand, dintre toti, numai el singur ar fi insemnat ceva,si numai prin el ar fi insemnat si ceilalti ceva.")...barbatul acesta valoros a fost deosebit de darz fata de toti dusmanii sai...intr-o singura privinta nu stiu sa spun daca a fost lipsit de rabdare ori inflacarat, adica in legatura cu partidele politice (guelf, tradat chiar din interior, devine aprig ghibelin)...Alaturi de atata virtute, alaturi de atata stiinta, cata s-a aratat mai sus ca se afla in acest poet minunat, si-a gasit un loc larg si desfraul, si nu numai in anii tineretii, dar si in cei ai maturitatii...dar care muritor se va socoti ata de drept judecator incat sa-l osandeasca? Eu, unul, nu. Vai putina tarie, vai, ce animalice pofte au barbatii! Exista oare vreo putere pe care femeile sa n-o aiba asupra noastra, atunci cand vor ceva, de vreme ce, chiar cand nu vor nimic, pot foarte mult? De partea lor stau farmecul, frumusetea, atractia fireasca si multe alte insusiri care lucreaza necontenit pentru ele, in inimile barbatilor; iar ca sa dovedim ca acesta este adevarul, n-avem nevoie sa pomenim despre ceea ce au facut Iupiter pentru Europa, Hercule pentru Iole si Paris pentru Elena - caci, fiind vorba de lucruri poetice, multi oameni lipsiti de simtire vor spune ca sunt povesti - , ci il putem dovedi prin fapte care nimeni nu le poate tagadui. Se afla oare pe lume mai mult decat o singura femeie, atunci cand intaiul nostru parinte, uitand de porunca data lui de insasi gura lui Dumnezeu - s-a lasat invins de staruintele ei? Sigur ca nu! Iar David, cu toate ca avea numeroase femei, nu a uitat oare - numai vazand-o pe Bersabe - de Dumnezeu si de stapanirea lui, de el insusi si de cinstea sa, si a devenit mai intai adulter, iar apoi ucigas? Si ce ar trebui sa se creada ca ar fi fost in stare sa faca, daca ea insasi i-ar fi poruncit un anume lucru? Iar Solomon, la a carui intelepciune nimeni altul, in afara de Fiul lui Dumnezeu, nu a ajuns vreodata, nu l-a parasit pe cel care-l facuse intelept si nu s-a prosternat in fata lui Baal si l-a proslavit, numai din dragoste pentru o femeie? Si ce-a facut Irod? Sau numerosi altii, impinsi numai si numai de propria lor placere?"
Boccaccio despre femei:,, caci ceea ce este dorit de multi cu greu poate fi aparat de cineva",, nici o fiara nu este atat de furioasa ca femeia infuriata, si nu poate trai sigur de el cel ce se increde in vreuna careia sa i se para ca este suparata pe drept; caci de parut, li se pare tuturor. ... Daca voi vrea sa arat in ce fel si cat de mult sunt ele toate potrivnice pacii si odihnei barabtilor"... Despre poezie:,, multi nepriceputi socot ca poezia nu-i altceva decat o vorbire despre lucruri nascocite"
,,Tocmai de aceea se aseamana cu un fluviu linistit si adanc in care mielul cel mititel poate sa mearga in picioare, iar elefantul cel urias sa inoate in voie."
,, Este limpede ca orice lucru ce se castiga cu truda are intrucatva mai multa dulceata decat acela care iti vine fara nici o osteneala. Adevarul limpede, fiindca este inteles repede, fara prea mari sfortari, place si se sterge din amintire. Asadar, pentru ca el sa fie castigat cu truda si mai placut, si pentru ca sa se pastreze mai bine, poetii l-au tainuit sub lucruri in aparenta potrivnice lui, iar pentru acest acoperamant, pentru ca frumusetile lor sa ii atraga pe cei care nu putusera sa-si apropie nici demonstratiile filozofice, nici indemnurile."
,, teologia nu-i altceva decat poezia lui Dumnezeu"
,, ceea ce a fost facut de Febus a dat nastere unor asemenea incununari cu asemenea frunze, harazite pana in zilele noastre poetilor si imparatilor"
,, Dupa cum spun cei ce au cercetat insusirile plantelor, ori mai curand firea lor, laurul are, printre altele, trei insusiri vrednice de lauda si deosebit de insemnate: cea dintai, asa cum vedem si noi, este ca nu-si pierde nicioadata din verdeata, nici frunzele; a doua este ca nu s-a pomenit vreodata ca acest copac sa fie traznit, lucru care nu am auzit sa se fi intamplat cu nici un altul; a treia este aceea de a fi foarte inmiresamt, lucru pe care il si simtim; aceste trei insusiri le-au socotit nascocitorii acestei cinstiri ca fiind potrivite cu minunatele ispravi ale poetilor si ale comandantilor biruitori.
,, Acest glorios poet a compus in zilele vietii sale mai multe opere.... ,,Vita Nuova" (Viata Noua)la 26 ani...lacrimile pricinuite de moartea Beatricei... ,,Commedia" scrisa in vulgara (italiana vorbita, nu latina culta) incepand de la 35 ani.Conceputa ,,in trei carti, incepand cu osandirea vietii vicioase si terminand cu rasplatirea celei virtuoase"....,, cu prilejul venirii imparatului Henric al vii-lea, acest scriitor de seama a mai facut o lucrare in proza latineasca, al carei titlu este ,, Monarchia"....,, a mai compus doua ,, Eglogi" foarte frumoase, pe care, ca un raspuns la unele versuri care-i fusesera trimise, le-a dedicat si le-a trimis maestrului Giovanni del Virgilio.",, A compus de asemenea un comentariu in proza, in florentina populara, cu privire la trei dintre Cantonetele sale... intitulat ,, Convivio".Mai tarziu, chiar in preajma mortii, a alcatuit o carticica in proza latineasca pe care a intitulat-o ,, De vulgari eloquentia" si in care urma sa dea invataturi despre vorbire in versuri celor care ar fi voit sa se apuce de-asa ceva"...,, a mai facut, de asemeni, acest poet valoros numeroase epistole de proza latineasca din care exista destul de multe, a mai compus si numeroase cantonete lungi, precum si multe sonete si balade, atat de iubire cat si morale."
,,Cu astfel de lucruri de mare insemnatate, cum sunt cele mai sus amintite, si-a cheltuit stralucitul barbat acea parte din timpul sau pe care o putea fura suspinelor de iubire, lacrimilor indurerate, grijilor personale si publice si feluritelor schimbari ale soartei nedrepte;infaptuiri mult mai placute lui Dumnezeu si oamenilor decat inselaciunile, nedreptatile, minciunile, jafurile si tradarile cu care cei mai multi dintre oameni se indeletnicesc astazi, urmarind pe felurite cai aceeasi tinta, adica imbogatirea, ca si cand in aceasta ar sta tot binele, toata cinstirea, toata fericirea. Ah, ce minti neroade! Numai o particica dintr-o ora, in care sufletul se va desprinde de trupul cel vremelnic, va sterge aceste trude rusinoase"...
,, de cele mai multe ori hotararile oamenilor sunt biruite de vointa cerului"
De-ar fi avut mai putine potrivnicii...,, el ar fi ajuns un adevarat Dumnezeu pe pamant".Moare in exil, la 56 ani, la Ravena.MCCCXXI de Inaltarea Sfintei Cruci
Epitaf (scris in latina) de Giovanni del Virgilio din Bologna,, Aici odihneste, teologul Dante,/ Cel ce cunoscut-a orice-nvatatura/ Ce-si avea izvorul in filozofie,/ Muzelor mandrie, prea placut multimii/ Si slavit in toate cele patru vanturi,/ El care-mparti-a mortilor taramuri/ Cu gemene sabii: laic si retoric./ Rasuna campia in cantari de muze.Vai, dar neagra Parca opera i-o franse!/ Trista fu rasplata ce-i dadu Florenta/ Cruda si ingrata, surghiunindu-si bardul./ Lui, carui Ravenna, ii dadu cinstire,/ Generos slavindu-l in cetatea sa/ Chiar Guido Novelli, mult preastralucitul;/ `N o mie trei sute douazeci si unu/ Se-ntoarse la astre,-n idele septembre".

,, O patrie nerecunoscatoare, ce nebunie, ce nepasare te stapanea atunci cand, cu o cruzime neobisnuita, l-ai alungat pe cel mai drag cetatean al tau, pe cel mai de seama binefacator al tau, pe singurul tau poet?... Ti se pare oare ca te poti fali cu atatea asemenea titluri incat sa fi vrut sa te lepezi de unul cu care nici un altul dintre orasele vecine nu se poate fali? Hai, spune-mi ce biruinte, ce triumfuri, ce insusiri de seama, ce oameni de merit, iti dau stralucire? Bogatiile tale, lucru nestatornic si nesigur; frumusetile tale, lucru gingas si trecator; palcerile tele, lucru muieresc si de ocara; ele te fac cunoscuta in gresita judecata a popoarelor, care intotdeauna tine sema mai degraba de ceea ce este. Te vei mandri tu oare cu negustorii si numerosii artisti pe care-i ai din belsug? Mare prostie vei face.Unul stapanit tot timpul de zgarcenie, face o meserie slugarnica, arta, pe care o vreme, o innobilasera mintile luminate, facand din ea o a doua natura, este astazi si ea ticalosita de lacomie si nu pretuieste nimic.
,,Sulmona lui Ovidiu, Verona lui Horatiu, Aquinum a lui Iuvenal...operele nepieritoare ale acestora vor fi pastratoare vesnice ale numelor acestor orase si chiar dupa disparitia lor le fac cunoscute acelora care nu le-au vazut niciodata".,, nu s-a intamplat niciodata ca armele sa nu se plece in fata stiintei"
,, A murit deci Dante al tau in acel exil in care l-ai trimis chiar tu, pe nedrept, pizmuindu-i meritele."
...,, Adevarul este ca oricat i te-ai aratat tu de nerecunoscatoare si de aspra, el te-a respectat intotdeauna ca un adevarat fiu si nu a vrut niciodata sa te lipseasca de acea cinste care urma sa ti se cuvina datorita operelor lui, asa cum tu l-ai lipsit de cetatenia ta. Si cu toate ca exilul a fost lung si-a zis intotdeauna florentin si a tinut sa i se spuna astfel, te-a pus intotdeauna inaintea oricarui alt oras, te-a iubit intotdeauna."
...,, asa cum vedem ca se intampla cu uneltele de lupta, pe care folosinta le face tot mai lucioase, la fel se va intampla si cu numele sau; frecat de vreme, el va deveni tot mai stralucitor".

Cosmarul 6

Masina rula pe soseaua in vesnica
reabilitare. Din loc in loc se circula
doar pe o banda. Minute lungi de
asteptare pana treceau masinile din sens
opus. Se inserase. Altadata ar fi privit
intens ultimele imagini ale soarelui in
amurg. Altadata El i-ar fi aratat
mirajul culorilor in asfintit. Acum
stateau pe bancheta din spate, atoni,
fiecare cu gandurile lui. Ca de fiecare
data apropierea de casa o bucura. De
data aceasta mocnit. Soferul si Traian
pareau sa fi epuizat putinele subiecte
de discutie. Amorteala de pe bancheta
din spate ii neantizase si pe ei. Ultima zi
fusese densa. Ea voia sa
cuprinda cat mai mult din ceea ce se mai
putea vedea. Plecase direct la Muzeul
Literaturii Romane, pe care mai
incercase si de alte doua ori sa-l
viziteze, dar il gasise in renovare.
Trecuse mult de atunci, desigur acum ar
putea fi vizitabil. In strada simte inca
odata asaltul aglomeratiei si mai ales
zgomotul neintrerupt, agasant. Se
strecoara printre pietoni grabiti (unde
ne grabim toti?). Nici Ea nu merge mai
destins. Poate ca macar de acum ar
trebui sa schimbe ritmul. Face totul cu
o iuteala de invidiat uneori, obositoare
alteori (mai ales daca stai s-o
privesti). Nimeni nu tine pasul cu Ea.
Chiar El ii cere adesea sa incetineasca.
Ea nu realizeaza cat de repede merge
decat dupa ce-si pierde insotitorul. Nu
odata s-a trezit vorbind cu altcineva si
abia atunci constata ca si-a lasat
companionul mult in urma. Stia ca
agilitatea aceasta insemna si mult
consum energetic. Adesea chiar spunea ca
Ea arde mai repede. Acum stia ca totul
costa si ar fi vrut sa schimbe ceva.
Poate ar trebui sa inceapa cu mersul.
Priveste cladirile inalte, cu frize si
capiteluri. Adevarate broderii
impodobesc fatade ce denota
prosperitate si un rafinament apartinand
altor vremi. Ce oameni au fost aceeia
care au stiut sa-si inobileze astfel
orasul? Grilaje de fier forjat, ferestre
cu personalitate, vorbesc inca despre
bunul gust al ctitorilor lor. Adesea,
termopane moderne mutileaza fatade
clasice. Cladirile noi, numai beton si
sticla nu o atrag. Descopera Muzeul National de
Antichitati. In curte vestigii
raspandite printre ierburi dominatoare.
Un caine apara de intrusi perimetrul.
Patrunde totusi intr-un hol cu pereti si
tavan acoperiti de picturi cu amorasi.
Cladirea este ea insasi in ruina. E
informata ca nu se viziteaza, este doar
sediul arheologilor.Se retrage privind
mereu in urma, atrasa iar de ideea de
intoarcere in timp.Muzeul Literaturii
Romane este in
continuare in interminabila lui
renovare. In chioscul stiut, regaseste
copiile, demult descoperite, dupa
manuscrise ale clasicilor. Priveste iar,
cu nesat, ortografia pretioasa.Prin usa
larg deschisa a unui magazin
vede cu incantare obiecte de fier
forjat, mai mult chiar, o armura
completa. Proprietarul o invita cu
bunavointa. Zambeste si trece mai
departe. Ignora vitrinele si se simte
magnetizata de o bisericuta asemenea
multora din metropola. Intra si
descopera moastele Sfantului Nectarie,
Taumaturgul. Luminata doar de ferestrele
inguste, biserica pare adormita. Se
bucura de tihna acelui loc.,, Lumina
lina a dulcei slave".Pe zidurile fisurate ale unei cladiri
descopera un medalion: ,, Aici a trait
si a compus marele pianist roman Dinu
Lipati 1917-1950". Intra din nou la Carturesti, parca
pentru asi lua ramas bun. Savureaza un
five o`clok. Cumpara inca un volum cu
,, Cele mai frumoase 101 poezii" ale lui
Dinescu.Aude melodia: << Mai sti cum te
strigam pe-atunci /,,icoana cu picioare
lungi"/veneai pe rau sau rau erai/
curgeai in mine pana-n rai...>>
Din nou in strada, se hotaraste sa intre
si in biserica romano-catolica Sfantul
Mantuitor si ea strivita intre
constructiile invecinate.Un tanar citeste pe o banca.
Alti doi
trec piosi prin fata crucifixului.
Liniste. Carol Woytia intr-un tablou pe
peretele opus altarului. Vitralii
cetoase.Biserica Spitalului Coltea in renovare.
Schele, o soba inalta din ceramica
pictata, iconostasul bogat si...o
fereastra incastrata adanc in zidul
gros, ca de fortareata. Prin ea lumina
patrunde tunelizata. Tasnind din
zidurile austere, pare o victorie a
vietii. ,, Lumina din Lumina". Deasupra
candelabrului central, imaginea disnspre
cupola, inaltatoare. Iisus Pantocrator,
binecuvanteaza poporul si mostenirea
Lui, inconjurat de Sfintii Apostoli.
Ferestre inguste dar inalte lumineaza
radial, convergent catre figura centrala
a Mantuitorului. ,, Am vazut Lumina cea
adevarata". Pe un zid complet intunecat
se desprinde doar conturul luminos al
unei ferestre cu aspect monahal.Mai departe,
Constantin Brancoveanu
strajuieste Biserica Sfantul Gheorghe.
In gradina o sfera zodiacala metalica.
In sfarsit, o biserica inconjurata de
verdeata.Multi credinciosi in jurul
bisericii, inauntru plin.Toti cufundati
in cererile lor rugatoare.Intr-un gang apare ca din vis o
bisericuta alba.Chiar lipita de zidul
cladirii din fata tot nu poate cuprinde
imaginea intreaga a bisericutei. O placa
imensa de marmura insiruieste donatorii
care au reconstruit biserica si
importantele lor donatii in
galbeni.Inauntru semiobscur. Icoanele
par expuse ca la muzeu. iconostasul
patinat. Podeaua mozaicata.O scara metalica,
in spirala, urca pana
la nivelul trei al unei cladiri
paraginite. Pe la mijlocul treptelor, un
pisoi tarcat alb-gri o priveste
insistent. Cladirea impunatoare a unei biblioteci
abandonate inainte de-a fi fost
finalizata. Pasajul Marasesti recent
redat circulatiei. Camera de Comert si
Industrii, un munte de beton si sticla.
In dreapta ei, in zare, imaginea acum
familiara, a Bisericii lui Bucur. ,, In casa
Ta am intrat si la Tine am
cazut, Doamne! Indreapta pasii mei
inaintea Ta!"
Luminile orasului se zaresc in noaptea
care cade ca o cortina peste oboseala
zilei. Ea se invioreaza . El ii strange
putin mana, s-o linisteasca. Am ajuns!
Din nou acasa! Ea simte ca de fiecare
data:,, Peste tot e bine si frumos, dar
nicaieri nu-i ca la noi acasa."

Pe strada

Un tanar abia struneste in lesa doi
superbi ciobanesti mioritici maturi. Nu rezist si-i spun in treacat,,
Succesul garantat!" Tanarul rade
zgomotos. Ii aud veselia nedisimulata
chiar si cand a ramas mult in urma mea.

Cosmarul 5

,, Si s-a facut seara si s-a facut
dimineata"...S-au trezit foarte devreme in joia aceea
a asteptarilor tensionate. Nu se
luminase cand au urcat in taxiul ce-i
ducea la spitalul de la marginea
orasului. I-a lasat chiar la scara. In spital, Ea se poarta cu
dezinvoltura, El crispat. S-a orientat
rapid, fisierul este la parter, intr-o
sala de asteptare deja plina. Priveste
in jur. Figuri palide, obosite. Putini
par a fi bolnavii insisi, cei mai multi
par a fi apartinatori. Priveste
insistent femeile. Sunt in varsta,
ingrijite, dar triste. Cativa barbati cu
aspect de pensionari veterani asteapta
nelinistiti. Unul isi face de lucru cu
ziarul, care evident nu-l preocupa.
Altul muta servieta dint-o mana
intr-alta la nesfarsit. O femeie in
varsta, foarte palida, este sustinuta si
incurajata de fiul ei, ca un brad.
Barbatul acela tanar, robust, este
atent la fiecare miscare a mamei, parca
ii numara respiratiile. Parca ii e teama
sa n-o rateze pe ultima, iminenta. O
alta femeie, cu parul alb, strans
intr-un coc anemic discuta aprins cu
fiica ei. Tanara soarbe cuvintele
stinse ale mamei. Incuviinteaza mereu,
incurajeaza, da asigurari ca totul va fi
bine. Cauta un zambet in sala aceea
mare. Nu gaseste. Pleaca sa caute
cabinetul profesorului. E ghidata la
etaj. Aici, in fata usii incuiate, deja
asteapta cateva femei. Sunt mai in
varsta. Se uita la Ea cu mila. Asa de
tanara!!! Ea stie ca pare mai tanara cu
zece ani si le spune varsta. Totusi,
prea devreme, raspund ele. Ea nu mai
suporta privirile si coboara in sala de
asteptare de la fisier. Nici aici nu e
mai usor. El se invarteste ca un leu in
cusca. Pensionarul mototoleste ziarul
din care nu intelege nimic. Celalalt nu
conteneste sa mute servieta dintr-o mana
intr-alta. I se face o noua fisa
oncologica si urca la etaj.Va baleia
intre etaj si parter pana cineva vine sa
ia toata coada formata la etaj si s-o
transfere la parter unde este deja alta
coada. Pe o lista de asteptare fusese
numarul 13, acum era numarul 6, dar se
dau consultatii alternativ de pe doua
liste. Nu se impacienteaza. El e nervos.
Culoarul ingust, intunecat si
aglomeratia din fata usii il dispera. Ea
il linisteste: asa e... la doctor. Sunt
doua cabinete alaturate. Ea citeste
programul. Realizeaza ca e un singur
profesor, cel la care trebuie sa ajunga
Ea, la care deja asteapta toata lumea.
In jur se discuta febril. O doamna
devine nelinistita cand isi da sema ca
ea nu are probleme cu sanii, ci
genitale. Observase ca in jur toate
aveau probleme cu sanii. Oare asteapta
unde trebuie? Alta doamna o linisteste.
Si ea are cancer uterin. Profesorul da
si consultatii ginecologice. Vede doua
doamne care au deja cate un san scos.
Una poarta peruca. Vorbeste cu naduf:,,
Boala aceasta m-a distrus fizic, psihic
si material."Multe priviri catre Ea. O femeie chiar
vine si-i spune conspirativ: ,, e pacat
de dumneata! Asa de tanara! Macar noi
ne-am trait traiul..." Ea coboara ochii. Cand ii ridica, vede chiar langa usa
cabinetului o femeie cu sani planturosi,
dezveliti pe jumatate de un decolteu
generos. Femeia isi poarta cu
dezinvoltura armele de seductie. O
priveste atent. In afara sanilor
dezgoliti nu are nimic atragator. Ce se
va face femeia aceasta fara un san? Ea
nu-si aratase niciodata sanii, nu fusese
niciodata constienta de puterea lor de
seductie. Bluzele nu puteau dezvalui
decat prin transparenta sau prin mulare,
niciodata prin decolteu. Orele se scurg
si holul nu e deloc mai liber. Femeile
intra doua cate doua, alternativ, in
cele doua cabinete invecinate. Intelege
ca profesorul da consutatii simultan
pentru afectiuni ginecologice si pentru
sani. Se aude strigata si intra impreuna
cu alta femeie in cabinet. Un hol scurt,
in dreapta o nisa , in fata cabinetul.
La o masa, cu aspect de catedra,
patroneaza o asistenta planturoasa.Buze
intens vopsite, bratari de aur, forme
rubensiene. Si privirea aceea atat de
cunoscuta, de gardian atotputernic. Ea
condusese coloana formata la etaj in
fata cabinetului de la parter, ea
preluase listele de asteptare, ea striga
si permitea intrarea la consultatie, ea
avea grija sa nu fie tulburat
intempestiv profesorul. Nelipsitul
registru troneaza. Ea va consemna in el
consultatia. Profesorul nu este. Il aude prin usa
intredeschisa ce da in celalalt cabinet.
Are o voce ferma, placuta. Intra in nisa
impreuna cu cealalta femeie care ii
spune pe nerasuflate ca e din Constanta.
Are sigur cancer ca pierde un lichid
hemoragic din sani. A citit pe internet
si stie exact toate semnele. Putin
distrata, Ea intreaba care sunt semnele.
Femeia ii debiteaza rapid: dureri de
cap, ameteli, dureri de spate,
tanspiratii, oboseala. Ii spune ca le
are pe toate, ca s-a studiat singura. Ea
zambeste si-i spune ca semnele acestea
sunt atipice, se pot intalni intr-o
multime de boli. Femeia isi scoate
tricoul decoltat si sutienul. Raman una
in fata alteia, toples. Ea cauta mecanic
bluza de la costumul roz. Nu-si mai pune
sutienul, dar ia bluza transparenta si
incepe sa inchida nasturii.Femeia are
sanii mici, usor stafiditi. Ii arata
demonstrativ cat de mare e tumora care
ocupa toata areola mamelonara, iritata.
O intreaba de ce s-a imbracat. Ea nu
stie sa-i raspunda, dar continua sa
inchida nasturii. Cand termina, aude in
cabinet glasul profesorului. Iese, asa,
nepregatita de consultatie, cu bluza roz
transparenta (peste care mai devreme
avusese un taior asortat). Sanii ei
mari si durerosi strapung materialul
fin. In ultimul moment ia pachetelul de
la Carturesti si il pune pe birou. Cauta
figura profesorului si aproape ca da un
pas inapoi cand intalneste un barbat
atragator, inalt, cam de varsta ei, cu
voce placuta, politicos.Si el pare usor
surprins de aparitia aceea
neconformista. Doar toate pacientele il
asteapta dezbracate, gata sa fie
consultate. Se prezinta, i se cer
analizele. Profesorul (care nu e scund,
chel, gras, batran) studiaza tot, pune
intrebari. Ea raspunde profesionist,
laconic. Urmeaza o palpare minutioasa a
sanilor atat de durerosi. O priveste
intr-un fel multumit. Ii recomanda inca
o ecografie si-i comunica ferm ca el nu
are ce opera (inca). Ea zambeste si-i
raspunde ca nici nu-si dorea un alt
raspuns. Ii indica exact tratamentul pe
care Ea il initiase. E multumita de
verdict si se retrage in nisa sa se
imbrace. Profesorul ii atrage atentia ca
a uitat ceva pe birou. Ii raspunde ca e
ceva ,, pentru minte, inima si
literatura". Profesorul glumeste:,, Sper
ca e ceva de baut!". Ea se imbraca.
Profesorul exclama :,, O, cel putin una
din cartile acestea sigur imi place,
Liiceanu!" ,, Sper sa va placa si
Dinescu", ii raspunde ea. Profesorul
priveste a doua carte incantat:,, Avem
aceleasi gusturi, doamna doctor!" ,,
Sper sa va placa si ,, Cantecul de inima
albastra" domnule profesor". Profesorul
nu mai conteneste sa se bucure de carti.
Ii recomanda sa treaca pe la secretara
sa primeasca o carte de vizita si sa fie
programata la ecografie. Ea pleaca si
parca pluteste. Nu e bucurie. Deloc.
Este la fel ca dupa examenele pe care le
lua cu nota maxima, dar dupa eforturi
epuizante. Aceeasi istoveala si deloc
bucurie. Iese. El o asteapta cu priviri
intens intrebatoare. Ea zambeste, il
scoate din holul asfixiant. ,, E bine!"
Urca impreuna la secretara. Aceasta
vorbeste la telefon cu profesorul si-i
completeaza pe o carte de vizita numarul
de mobil, la recomandarea acestuia. Il
aude cum ii cere secretarei s-o
programeze la ecografie. Ii este
recunoscatoare profesorului. Ii este
brusc mai cald, mai bine.Paraseste spitalul acela in care i se
mai facuse o fisa oncologica. Trece
scurt pe la fosta ei colega de
facultate, acum sefa de sectie intr-o
alta aripa de spital.Se asteapta ca El sa o paraseasca in
graba si sa se duca la birou. E
surprinsa cand o invita in parc. Merg
in Herastrau. Stau amandoi pe o banca.
Prin fata trec perechi de pensionari cu
gesturi tandre ce innobileaza inca odata
varsta. Femei cu bebelusi. Perechi de
tineri indragostiti. Copii pe patine cu
rotile. E o parada a varstelor. El sta
langa Ea, pe banca. Stau mult, fara
sa-si vorbeasca. Nu mai au demult
nevoie sa-si vorbeasca. Uneori nici nu
se privesc si stiu ce gandesc. Cand se
plimba prin parc, El nu sta niciodata pe
banca. Ea insista uneori sa zaboveasca.
El cedeaza scurt, dupa care cere
imperios sa-si continuie plimbarea. Acum
nu. Acum El sta tintuit pe banca, la
fel ca si Ea. Daca vantul nu le-ar trece
prin par, ai putea crede ca sunt
statui.Tarziu, Ea intinde mana catre El.
Tresare ca din vis si o cuprinde dupa
umeri. Ea inclina usor fruntea pe umarul
lui. Am trecut si prin asta, par sa-si
spuna amandoi si nu au deloc alura unor
invingatori. Mai au de facut o ecografie. Pentru ea
e a treia.El o insoteste prima data. Si
cum mai sunt cateva ore pana la
programare, o invita la masa. Ei nu mai
au nevoie de cuvinte. Mananca si numai
gandurile istovite trec precum nouri pe
fetzele lor. Privirile trec paralel
peste umarul celuilalt si se pierd.
Foarte rar se intalnesc si atunci cad
grele, in pamant. O policlinica privata in vestitul
cartier al Primaverii. Elaganta,
rafinament. In sala de asteptare,
secretara le da informatii. Foloseste cu
dexteritate computerul, telefoanele. Din
cand in cand anunta cine la ce etaj si
cabinet sa se prezinte. Curand isi aude
numele si cabinetul la care este
asteptata. Fusese acceptata la
consultatie numai pentru ca avea
recomandarea profesorului,altfel ar fi
trebuit sa mai astepte o luna pentru
programare. In timp ce o examineaza,
medicul ecografist o tot intreaba despre
profesor. Daca are telefonul lui, daca
il va suna imediat dupa consultatie...
Ea intelege ca profesorul o favorizase
si intrebarile o stanjenesc. Raspunde
complezent. ,, Ar trebui sa faceti un
copil si atunci poate s-ar rezolva si
problemele cu sanii." ,, Am unul de
optsprezece ani". Abia acum doctorul o
intreaba cati ani are. Se fastaceste
cand afla si rade singur de sugestia
nepotrivita. Ea nu rade. Si-a dorit doi
copii. Poate cel mai mult si-a dorit doi
copii. N-a avut si curajul sa-i aiba.
Ecografia confirma ceea ce simtul clinic
al profesorului indicase deja. Primeste
recomandarea de monitorizare permanenta
din trei in trei luni. Stie ca asta
inseamna doar,, nu aveti cancer, inca".
O amanare asadar.El o asteapta, livid, in holul elegant.
Ea ii repeta ,, E bine!". Afara lumina cremoasa. Parca raze de
miere se preling. El o poarta iar in
parc. Cismigiu. Ea ii spune ca a mai
fost acolo. El i-l arata altfel. Ea
surade. Numai El stie parcurile asa:
fiecare pom, fiecare arbust. Merg ca in
reluare, agale. Se privesc din cand in
cand ca si cand s-ar redescoperi. Te
pierdusem si te-am regasit, pare sa
spuna El. Merg pe muchia prapastiei,
gandeste Ea. Amandoi stiu ca nu va mai
fi la fel.
Prin geam defileaza copaci, case,
oameni. Soferul a renuntat la ochelarii
de soare. Conduce dezinvolt, cu placere.
Langa el, Traian,directorul, vecinul
lor, vorbeste apasat parca ar rosti
aforisme. Ideile lui par a avea
intotdeauna greutate. Le rosteste ca si
cand ar fi rodul trudei lui de o viata.
Astazi, cuvintele lui trec pe langa ea,
asa cum masina trece pe langa oameni,
locuri. Altadata i-ar fi raspuns, s-ar
fi duelat putin si l-ar fi lasat sa
guste din placerea conversatiei. Acum il
aude ca in surdina si el exulta placerea
de a se auzi vorbind. Ea inchide ochii
ca si cand ar vrea sa mai intoarca o
pagina de existenta.

cosmarul 4

Masina rula cu viteza pe autostrada. Ea deschidea
rar ochii. El o cerceta din cand in cand,
intrebator. Era epuizat, il tradau cearcanele
adanci. Ea il privea ingrijorata, pe sub gene.
Bolile ei veneau si treceau nebagate in seama.
Niciodata nu statea in pat, nici cu febra.Baietii
insa, zaceau la fiecare viroza. Prefera sa fie
Ea bolnava decat ei.Inchide iar ochii si se trezeste in dimineata
celei de-a treia zi, cea dinaintea
deznodamantului. Aerul era irespirabil.
Fereastra! Deschide fereastra! Zgomotul strazii o
asurzeste si, buimaca, inchide fereastra la loc. Pe marginea patului, isi prinde fata in palme.Trebuie sa iasa si astazi. E ultima zi. Maine va
avea verdictul.Ce-ar fi daca ...ar consulta si un endocrinolog.
Institutul Parhon ar putea fi o destinatie buna
pentru inceput. Cateva telefoane scurte si afla
prin amabilitatea prietenilor unde se afla
Institutul. Porneste inviorata. Trece de
monumentul aviatorilor, fotografiaza case de o
frumusete rafinata. Zareste Institutul de istorie
Nicolae Iorga. La Parhon ajunge ocolit, dar nu
regreta, altfel n-ar fi remarcat bisericuta
ascunsa, ca o perla, in imediata vecinatate a
institutului. Din pacate, aparatul de fotografiat
n-o mai ajuta. Un reprezentant al familiei Ghica
a intemeiat bisericuta, in care rafinamentul este
invers proportional cu dimensiunile liliputane.La Institut reuseste rapid sa fie primita, in
ciuda aglomeratiei, de o colega agreabila.
Consultatia superficiala, concluzia deja
cunoscuta. Primeaza opinia oncologului si apoi,
mastoza fibrochistica e o afectiune despre care
in orice tratat scrie numai doua randuri.Se
gandeste ca a facut bine ca a inceput in
tratament homeopat. Pleaca. In strada zaboveste
putin si porneste sa descopere imprejurimile.
Muzeul taranului roman i-a placut candva, ar vrea
sa-l revada. Descopera o sala noua, amenajata ca
un interior de casa taraneasca traditionala. Sala
de clasa, asa cum o stie din scoala primara, casa
taraneasca din lemn reconstituita cu atata
migala, moara si obiectele mestesugaresti
traditionale, insotite de zicatori populare
despre meserii, icoane, multe icoane, sala
scaunelor, ce invita la reculegere si rugaciune,
costume traditionale, oua incondeiate...Cata
truda, pricepere, dragoste, sensibilitate! Un
fior o strabate. Toate acestea sunt radacini. Ne
reintoarcem la ele, uneori, sa ne tragem seva. Din nou in strada. Se indreapta spre Carturesti.
Un ceai five o`clock de aceasta data. Ia carti
despre Bucuresti, inchipuie itinererii. Afla ca
ruinele pe cere le descoperise in curtea
manastirii Radu Voda sunt de fapt pivnite vechi.O captiveaza denumiri ( Gradina icoanei)Bucurestiul de altadata, cu strazi pavate, domni
cu frac si joben, doamne in crinoline, trasuri
trase de cai imperbi. Muzica imbie la meditatie.
La o masa o studenta subliniaza cursurile
parcurse cu febrilitate. La alta, un tanar
citeste Dilemateca. Se gandeste putin la ziua de maine. Cum va ajunge
la spitalul de la marginea orasului la prima ora
a diminetii? Data trecuta, cand era suspecta de
cancer de colon, a fost singura, in plina iarna.
Nametii ii acopereau cizmele pana aproape de
genunchi. O haita de caini vagabonzi o
impresurasera, flamanzi. Nu se luminase bine de
ziua, oameni adormiti treceau preocupati si
nimeni nu se gandea sa o ajute. Scapase greu de
urmaritorii ei. De ce El nu venise atunci cu Ea?
Nici nu se gandise sa o insoteasca. Era iarna si
Ea umbla singura prin nameti, singura, cu
tristetea ei. Maine va fi iar singura? Nu vrea sa
se mai gandeasca. Seara, El vine si se plimba impreuna mult, pe
bulevarde largi, cu arteziene. Casa Poporului
ocupa tot orizontul. Vorbesc putin. Se tin de
mana, tacuti. El ii spune intr-un tarziu ca maine
o va insoti. Ea se simte ceva mai bine.Si a fost ziua a treia.

cosmarul 3

El plecase dimineata, foarte devreme, la birou.
Ea incercase zadarnic sa mai stea in pat.
Gandurile o napadeau si hotara sa iasa cat mai
repede. Vazuse foarte aproape o bisericuta
incantatoare. Lumina un damb, intre constructii
impunatoare, cu design modernist. Cu aparatul de
fotografiat, pleca sa exploreze imrejurimile. Pe
langa Camera de comert si industrii, numai
geamuri fumurii, coborau scari marginite de
bazine in care susura apa catorva tasnitoare. In
fatza, SIF Muntenia, un munte de beton si sticla.
Pe o straduta scurta, descoperi, in dreapta,
bisericuta pentru care pornise in explorare si
...surpriza, in stanga, Manastirea Radu Voda.
Bisericuta de pe damb este chiar Biserica lui
Bucur, ciobanul care a intemeiat Bucurestiul.
Construita initial din lemn, cu mult inainte de a
se intemeia orasul, a fost mai apoi zidita, pe
vremea lui Mircea cel Batran, la 1416. In stanga,
o clopotnita cu iz de alte veacuri. Trepte
abrupte, pietruite, urca intr-un pridvor,
asemeni caselor de la tara. Multe flori si un
steag, cu aparente voievodale.Pe pereti icoane
ferecate in argint, seculare, pictate pe lemn,
pe sticla. Un iconostas simplu. Liniste. Multa
liniste si tihna. Tavanul, spre turla bisericii
este alb, imaculat, cu patru ferestre prin care
lumina intra si se statorniceste. Priveste lung
si se umple de tihna acelui locas. ,, In Casa ta
am venit, Doamne. La Tine vin si cad, care
cunosti tot ce este intru cele dinlauntru ale
mele. Curateste, Doamne, ce este rau, iar ce este
bun sa se faca intru slava Ta. Ajuta-ma, Doamne,
sa fac voia ta in toate zilele vietii mele!" Iese. In dreapta, o toaca. Dincolo de imaginea
ei, acoperisuri, ziduri de beton, vuiet de
masini. Mangaie lemnul ros de vreme. Atat de
putin ne-a ramas din tihna altor veacuri!Coboara scarile ce par sa cada in strada. Traverseaza si fotografiaza troita din fata
manastirii Radu Voda, 1568. In curte alte
troite. Spre strada o constructie cu frize
dantelate.Descopera un portic pictat in nuante de
rosu.Inscriptii chirilice, pe peretii bisericii.
O pisanie informeaza ca biserica a fost
construita la 1615-1625 de Radu Voda si apoi
restaurata intre 1969-1977de Patriarhul Iustinian
Marina, care se salasluieste in acest sfant
locas.Coloane inalte, dese, strajuiesc
pronaosul. Bogat daruita si impodobita, aminteste
de Bizant.Scaune frumos incrustate in strana.
Iconostasul aurit.Mormantul patriarhului
restaurator sculptat in marmura. In curte, un
aranjament sculptural si risipite ici si colo
alte miniaturi sculpturale, vase cu flori,
pietre, morminte. Descopera un situs arheologic.
Intr-o groapa se ascunde o colectie impresionanta
de cactusi. Se strecoara dincolo de limita de
interdictie si priveste zidurile dezgropate de
arheologi. O intreaga lume subterana. Fascinata,
viseaza putin la atmosfera altor veacuri. Ce vor
fi fost aici? Acum, ziduri boltite, materiale de
constructie, iedera exuberanta, gata sa acopere
de mister tot ceea ce oamenii aceia pasionati de
trecut incearca sa reinvie, cu greu. Nu stie de
ce se desprinde asa de greu de vestigiile acelea.
Poate pentru ca nu le poate dezlega taina. In curte o cladire adiministrativa. In hol,
plachete ce deslusesc ctitorii acelor locasuri,
donatorii, oamenii care au vrut sa inzestreze
urbea si chiar au reusit. Iarasi gandeste : nu
conteaza cat de multi bani ai, ci cat de mult
reusesti sa faci cu ei si mai ales cat de
durabil.Pleaca pe malul Dambovitei sedata de atmosfera
din care abia s-a desprins. Suna un prieten din Ploiesti. Se cunosc de pe
net, de doi ani. Nu s-au vazut niciodata. El a
facut un an de drept (cum au vrut parintii), anul
acesta a dat la arhitectura, cum si-a dorit si a
luat. Vrea sa o intalneasca. Vine la Bucuresti in
cateva ore. Ea se bucura. Vor avea ce discuta.
Fiul ei vrea sa urmeze tot arhitectura. Se vor
intalni chiar la Facultate. Ea umple timpul pana la intalnire cu o reverie in
piata Universitatii. Pe o banca, priveste catre
arteziana centrala. Rari porumbei coboara pe
asfalt. Studenti obositi converseaza apatic.
Nelipsitul zgomot de pickammer flancheaza
obisnuita rumoare stradala. Claxoane, franari
intempestive. Cate un fluier al agentului de
circulatie. O lumina cetoasa, densa. Pe T. l-a cunoscut pe chat. Abia descoperise
calculatorul si netul. Daca pentru aparat in sine
avea o repulsie vadita (obiect neprietenos), de
ceea ce putea face cu ajutorul lui, era
fascinata. Comunicarea interumana o captiva.
Stresa pe toata lumea incarcand sa invete sa
folosesca minunea tehnologica. T. s-a dovedit
unul dintre cei mai docili ,, profesori". Avea o
rabdare ingereasca. A invatat multe de la el.
Apoi vorbeau si descopereau ca au preferinte
comune. T. visa la Turnul Londrei. Ea il
incuraja. Poti tot ceea ce iti doresti!
Urmeaza-ti visul! I-a cerut la un moment dat, cu
disperare un dictionar ortografic, ortoepic si de
punctuatie. Avea nevoie pentru admitere.Ar fi
trebuit sa ceara permisiunea baietilor ei sa-l
instraineze.Toate cartile imprumutate erau
inevitabil pierdute. Risca. N-a ezitat. I l-a
trimis. Acum T. nu mai are nevoie de dictionar,
dar ea a uitat sa-i spuna sa i-l restituie si era
o ocazie buna. Isi aminteste deceptia lui cand a luat la
Facultatea de drept, cu taxa. L-a incurajat.
Apoi, cand s-a angajat. Nu-i ajungeau banii.
Permanenta contradictie cu parintii. Nu-l
intelegeau. Apela la Ea, ca la un prieten
obiectiv. Vorbeau rar, dar substantial.Acum venea s-o vada. Se hotaraste sa intre in holul facultatii unde
erau expuse lucrarile de la admiterea recent
incheiata. Planse mari, cu desene greu de cotat
pentru Ea. Incearca sa dea note si compara cu
notatia comisiei. Amuzant, ce-i place ei se pare
ca a fost si dupa rigorile academice. Proaspat
admisii comenteaza vesel in fata lucrarilor. Fiul ei va fi anul viitor aici. Ea? Va fi??? ,,A
fi sau a nu fi, aceasta este intrebarea." Aerul
devine irespirabil. Da sa iasa. Chiar in usa, un
tanar impozant o saluta. E chiar T. Ar fi trecut
pe langa el. Ii intinde dictionarul. Ea
zambeste.N-a uitat sa i-l restituie. O conduce
sa-i arate lucrarea lui. Comenteaza doct, Ea il
urmareste surazand multumita. E mandra de el. Se
hoatarasc sa mearga in Cismigiu. Vorbesc putin,
plutesc mai mult in lumina de toamna. Alei
intortochiate, cu denumiri inscriptionate (aleea
indragostitior), rondul scriitorilor, monumente.
Parcul, miniatural comparativ cu cel din orasul
ei. Bancile par toalete ecologice pentru ciorilor
ce invadeaza copacii. Te astepti in orice moment
sa ai aceeasi soarta ca si bancile.Se grabesc sa depaseasca perimetrul. Apoi, centrul vechi al Bucurestiului. O
conduce la Hanul cu tei, unde pluteste o
atmosfera boema si Ea aude, parca muzica de
epoca. Bucati mari de lemn inegrit incropesc
banci sau chiar scaune cu aspect rustic, arhaic.
Panoplii insiruite expun imagini din Bucurestiul
de alta data. Galerii de arta strajuiesc saptiul
stramt.Strada sticlarilor, cu retortele in care mesterii
creeaza vasele ce sunt etalate in vitrinele
alaturate. Forme neobisnuite, indraznete,
surprinzatoare. Culori, combinatii fascinante.
Priveste uimita inca odata de creativitatea
umana. Cred ca uneori si Dumnezeu se induioseaza
cand priveste catre noi, isi spune si priveste,
cald, spre T.Trec printr-un pasaj acoperit cu sticla
asemanatoare vitraliilor. La mese, oameni
relaxati, par sa aibe tot timpul din lume.
Zareste un fumator de narghilea.Privirile sunt
furate de acoperisul de sticla. La iesire, o
cupola inalta, lasa sa patrunda lumina prin
geamuri colorate. Zidurile sunt impodobite baroc.
In exterior, impozante cariatide.La Hanul lui Manuc vede dalele din butuci asupra
carora fusese deja avizata. Chiar asa, butuci de
lemn paveaza intrarea in han. Se spune ca drumuri
intregi ( Bucuresti-Iasi) fusesera astfel pavate.
In curtea hanului, atmosfera de terasa
bucuresteana.In contrast, cladirea: pridvoare si
scari de lemn, pereti pictati cu imagini de
epoca. Poate ca aici ar trebui sa se intre in
costum de epoca? Fotografiaza cu nesat cladiri vechi, unele
darapanate, cucerite de jungla verde. O
bisericuta cu ziduri ornamentate cu caramida
aparenta. Strazi inguste. O firma: ,, Craii de
curtea veche" (magazin de antichitati) si tot
acolo pe o placa :,, In acest imobil, poetul
Mihai Eminescu a lucrat ca redactor la ziarul
,,Timpul" intre anii 1880-1881". Si vede iarasi
imaginea Veronicai Micle. O femeie nespus de
frumoasa, intr-o bluza cu guler usor brodat. A
privit aceasta imagine in fiecare zi cat a fost
eleva in clasele 5-8. Era pe peretele clasei, in
stanga, pe zid, intre doua ferestre mari,
luminate. Si anul mortii ei... 1885. Merg la Curtea Veche. Vestigii aliniate printre
ruinele strajuite de statuia domnitorului Vlad
Tepes.Ramane iar intr-un lung moment de reculegere.
Citeste pe o lespede de marmura:,, mormintele
brancovenesti"...Se insereaza.
T. i-a aratat tot ce a vrut sa vada. O cantitate
coplesitoare de trecut. Se despart tarziu, apoape
in noapte. Ea deschide cartea restituita si
gaseste, asa cum a pus in urma cu un an
biletelul:,, Sper sa iti ajute sa-ti implinesti
visele!", analizat gramatical de T.
Si a fost ziua a doua.