Cosmarul 2

,,Reverse dulci scantei
A tot stiutoarea
De-asupra-mi crengi de tei
Sa-si scuture floarea
Nemaifiind pribeag
De-atunci inainte
Aduceri aminte
M-or troieni cu drag".
Pe aceeasi alee: Zaharia Stancu, George Calinescu, George Cosbuc, Mihail Sadoveanu,Mihail Eminescu,Traian Slavulescu, I.L.Caragiale. Trage aer adanc. Paralel, Marin Preda, Laurentiu Ulici, Ion Iuga, Grigore Hagiu,Nichita Stanescu, Eugen Barbu.
Se opreste la Nichita:,, Ca si cum ai vedea muntii plangand
Ca si cum ai ceti in deserturi un gand
Ca si cum ai fi mort si totusi alergand
Ca si cum ieri ar fi in curand
Astfel stau palid si trist fumegand.

Eu nu sunt altceva decat
O pata de sange
Care vorbeste".
Perpendicular, traversand o alee principala Nicolae Labis:
,, Pale se sting ale lumilor flori
Mori vegetatie, suflete mori
Eu curg intreg in acest cantec sfant
Eu nu mai sunt, e-un cantec tot ce sunt".
Putin mai departe zareste doi batranei ce
ingrijesc mormantul lui... Liviu Rebreanu.
Umbla haotic, nu are nici un indicator.Citeste
ici si colo: Alexandru Macedonski, Ienachita Vacarescu, Irina Rachiteanu-Sirianu, Alexandru Paleologu, Constantin Tanase, Camil Petrescu, Victor Gomoiu (un amfiteatru de la facultate purta acest nume), Prof. Gerota.
Rataceste pe alei intortocheate, citeste nume necunoscute, multe, multe.Vede si aici
stratificarea sociala: palate, apartamente, garsoniere, chiar
sere. Rafinament si kitsch se intrepartrund in orasul nemuritorilor, ca si in celalalt oras care
trepideaza dincolo de gardul inalt.Revine la poarta, obosita deja de
cautari.Intreaba si este ghidata iar, intr-o alta zona, cea a
artistilor.
Din loc in loc muncitori in salopete lucreaza la morminte noi, renovari ori alei.
Ajunge in zona indicata:Gheorghe Cozorici, Ioan Luchian Mihalea, Silvia Popovici, Amza Pellea, Jean Georgescu, Gina
Patrichi, Iozefini, Anda Calugareanu. Ii atrage atentia o sculptura asemanatoare Rugaciunii brancusiene.
Citeste pe lespede: Ioan Andreescu, Stefan Luchian,
Gheorghe Patrascu, Theodor Pallady.
Rataceste iar. Revine la teiul eminescian. Sunt
mai multi tei acolo. Nimeni in jur.I se face putina
teama.Singura, doar cu lucratorii ce se aud vorbind,
muncind. Multi sunt tuciurii. Face cateva
fotografii si indata se trezeste admonestata de un gardian
iesit din pamant. Nu se revolta, chiar se bucura ca e in siguranta.
Pleaca, ajunge intr-o zona ce pare in
amenajare.Are chiar aspectul unui santier. Zareste nume
cunoscute: Marin Sorescu, Academician Dr.Ana Aslan,
Academician Alexandru Graur si tot mai departe se intinde un
camp de academicieni. Cohorte lungi, tacute ale
inteligentei neamului. Tot ce am avut mai bun si mai frumos se odihneste aici. Aerul devine irespirabil. Pleaca. La poarta mai incearca odata sa afle daca nu
exista un ghid al cimitirului. I se arata cu plictis un panou pe langa care trecuse deja de cateva ori. I
se pare incredibil si se apropie inca odata. Da,
bine zis ca la noi la nimenea. Niste coli decolorate,
dezlipite, atarnand sleampat lasa mai mult sa se ghiceasca
o harta si un opis.Ar vrea sa vada ce a ratat. Sunt sute de nume
celebre. Poate Iulia Hasdeu...multi altii, poate.Lumina devine groasa si aerul greu. Iese grabita
si abia la poarta se intreaba,, incotro?". A auzit de Carturesti, de atmosfera placuta de
acolo si din nou insufletita, porneste spre noua tinta a
zilei.Intra in cladirea ce nu pare nici biblioteca,
nici librarie, nici ceainarie. Le gaseste pe toate
trei.Ochii plutesc peste titluri. Cauta cateva care o preocupa (citise niste recenzii incitante).Alege:
Radu Paraschivescu ,, Ghidul nesimtitului" si Belle de jour. Cauta un scaun confortabil (de ce au spatarele asa scunde?)
Peretii cu scene urbane si trecatori. Fiecare tablou parca
spune trecatorului grabit: stai! Intra aici si stai!Sta si primeste un meniu cu o descriere scurta a ritualului ceaiului si o lunga insiruire de
tipuri calde si reci. Cauta si alege unul energizant,
cu ging seng. Indicatiile spun ca se serveste cu miere
si surade. Binenteles ca nu poate avea asemenea
pretentii.Se va multumi cu zaharul traditional. In ultimul
moment arunca o privire la pret si i se pare exagerat
pentru numai o ceasca de ceai. Inghite in sec. Foarte
repede este servita. Un ceainic cu motive chinezesti, o ceasca din acelasi serviciu si...surpriza, un
bol cu miere. I se face recomandarea sa serveasca dupa
zece minute. Nu se grabeste. Citeste. Si nu-i place
ce citeste. O realitate de care se izbeste la tot
pasul e descrisa amanuntit in Ghidul nesimtitului.
Rasfoieste,recunoaste tipologiile si renunta. Ceaiul este
rafinat, muzica in surdina, oamenii discreti, fiecare preocupat
de cartea pe care a ales-o.Obiecte folosite in ritualul ceaiului decoreaza peretele fals din
spatele caruia, printr-o ferestruica, priveste o tanara
mereu atenta si foarte promta in servicii.
Zambeste
multumita.Se simte ca in sufrageria ei ticsita de carti.-,, Nu aveti masina?- Ba da! -si arata catre peretele complet mobilat cu carti, tuturor celor ce par dezamagiti sa
constate pauperitatea lor".
Seara se va intalni la o terasa cu mai multi
prieteni.A reusit sa anunte doar cativa, nu stie cati vor
veni.Pana atunci mai sunt doar doua ore. Si deschide
cealata carte. Jurnalul unei prostituate londoneze.Una
de lux, cu studii superioare. Dupa numai cateva pagini se trezeste rasfoind alert. Nu o
intereseaza fanteziile erotice si mai mult decat atat nu
afla.
Suna telefonul si raspunde grabit. Un prieten, de
la Brasov. A venit pentru intalnire. Il invita la un
ceai. Apare tarziu, a ratacit putin pana sa o gaseasca. Este incantat de atmosfera. Ea ii spune ca a baut
deja doua ceaiuri si ceainicul este inca greu. Bea si
el inca doua neincetand sa se minuneze de atmosfera placuta in care a gasit-o. Dupa ce a golit
ceainicul nu i se mai pare deloc scump.
Suna si El. A plecat mai repede de la servici.
Vine sa o ia pentru a merge impreuna la
intalnire. Ea simte apasarea. El nu termina
niciodata asa devreme lucrul sau. Se desparte de
brasovean care refuza invitatia la un pranz
intarziat.Ramane sa se revada mai pe seara, la
terasa.Paraseste Carturestiul, nu inainte de a
inlocui cele doua carti cu altele doua pe care
le-a citit deja si n-au dezamagit-o:
,,Declaratie de iubire" a lui Liiceanu si ,, Cele
mai frumoase 100 poezii" a lui Dinescu. El vine grabit si cerceteaza atent ridurile ei.Sunt fine, de expresie, dar o demasca. Ea stie
intotdeauna sa zambeasca. O face si acum, cand El o priveste intrebator: ce sa fac sa te simti
putin mai bine? O cuprinde dupa umeri si
pornesc pe strada aglomerata. Se pierd in
multime. Cauta ,,Terasa Argentin", stabilita de prieteni
ca loc de intalnire. ,,Argentin? Nu Argentiniana?
Argentina? -intrebase Ea nedumerita". Vis-a-vis
de ,,Club A" o gasesc si e chiar ,,Argentin". In
plina strada, raman descumpaniti. Mese pline,
nici un loc liber. Atmosfera boema. Tineri
studenti cu pearcinguri si tatuaje indraznete. La
o masa, cineva canta la chitara. La alta, trei
studente savureaza vodka dintr-un pet de apa
minerala. Numai ochii din ce in ce mai sticlosi
le demasca. Mape de cursuri zac aruncate neglijent pe mese.
Se privesc. Ce cauta ei aici? Dar fiul lor, care
abia asteapta sa vina in Bucuresti ca student? La
anul asa il vor vedea? Rad amandoi de perspectiva
aceasta.Se aseaza la o masa care se elibereaza. Ea e
nelinistita, ,,cum vor face rost de scaune pentru
ceilalti?". Aici se pare ca e o vanatoare de
locuri si invinge cel mai abil. Prietenii vin pe
rand. Doi, patru, zece...douazeci. De unde au
aparut atatia? S-au anuntat unii pe altii. Nu
puteau sa n-o vada, e o ocazie rara. Toti isi
gasesc loc. Se comanda bere, sucuri, alune. Se
vorbeste mult , se fumeaza tot atat. Chiar toti
fumeaza? Nu, brasoveanul nu fumeaza. Povestesc
despre vacanta pe litoral, emisiuni radio
(majoritatea sunt redactori), vacanta in Tarile
de Jos... Rotocoale albe o inconjoara. Oriunde
s-ar aseza fumul tot catre ea vine. Disutiile se
estompeaza, rumoarea devine surdina si ea trece
cu privirile de la unul la altul. Tineri,
frumosi, entuziasti, plini de energie. Au umor,
rad tonic. Vorbesc mult intre ei, au multe sa-si
spuna. Sunt un grup, se intalnesc adesea. Se despart tarziu in noapte. Vorbise putin si
inconsistent cu doua fete. Cu ceilalti nu reusise
mai mult decat ,, Bine ai venit!" si ,,La
revedere!" dar ramane surazand ca s-au adunat
atatia, int-o seara.
Au mai ramas doua zile pana joi. Da, joi
dimineata va afla. Va urma o operatie?
Chimioterapie? Ce va face cu cabinetul? Colega
vrea sa plece in concediu. Ea trebuie sa-i tina
locul. Cum sa plece? Se face si sterilizare
chirurgicala sau prin iradiere. Va intra la
menopauza. Ce mai conteaza. Ii va trebui o peruca
pana va creste iar parul. Se va tunde inainte de
chimioterapie. Scurt, scurt de tot. Isi aminteste
socul unei prietene care s-a trezit dimineata cu
tot parul ramas pe perna. Trage aer adanc, dar nu
primeste nimic. Parca toracele e blocat. Ar
continua sa respire asa, fortat, daca n-ar fi El
atat de aproape, atat de atent.

Masina aluneca pe autostrada. Ea dormiteaza, El
ii tine mainile fine, copilaresti, in palmele lui
calde. Revin acasa dupa o saptamana de framantari
si angoase. Sunt obositi si drumul e lung.

Si a fost ziua intai, isi zice Ea, ca prin vis.

Lecturi 1

DECLARATIE DE IUBIRE de Gabriel Liiceanu
Am luat cartea de la targul Gaudeamus, fara s-o deschid, incitata doar de titlu. Eram curioasa, cui ii face Liiceanu o ...declaratie de iubire. Cartea a asteptat, tacuta,ziua cand aveam sa o pun in geanta si apoi momentul cand aveam sa o deschid. Acest lucru s-a intamplat, intr-un tarziu. M-am edificat repede. ,,Paginile acestei carti s-au nascut dintr-o idee simpla: fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni - ei nu pot fi multi - pe carei-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritulcritic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini care ne facpe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om face fata la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta. Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu sunt in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori - , invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat. Despre acesti oameni este vorba in aceasta carte. Ei poarta numele de Monica si Virgil Ierunca, Noica, Sebastian sau Cioran, Henri Wald, Andrei Plesu sau Horia Bernea.Alteori sunt anonimi, sunt oameni aruncati in gropile comune ale istoriei sipe care numai iubirea, ca revers al urii care i-a impins acolo, ii poate readuce in amintirea noastra." Cioran -,, Tratatul sau (*de descompunere) pare ca se iveste dintr-o lume alecarei personaje au obosit atat de tare incat ele vor sa stranga, sa curete, sa demonteze, sa puna totul in cufere si sa lase locul gol, asemeni unui ,, peisaj nimicit" Sarutul cioranian: ,, intalnirea dintre doua salive". Paralelismul cu scena balului din,,Romeo si Julieta", unde sarutul este ,, capatul unui pelerinaj catre fiinta iubita".In 1942 cand Cioran o intalneste la Paris pe Simone Boue schimba registrul. ,, Gloria intre patru pereti intrece slava imparatilor", ,, cel ce iubeste isi plaseaza obiectul iubirii atat de sus, incat ajungerea la el il obliga sa intre in conditia de pelerin". Vorbeste apoi despre ,, Sebastian, mon frere", evocand impresionante similitudini existentiale. Retin o expresie din ,, Cum am devenit huligan": ,, (*constiinta iudaica)intruneste intr-un paradox fara solutie inteligenta in formele ei cele mai reci si pasiunea in formele ei cele mai despletite". Noica ,, si-a sfidat contemporanii, acuzandu-i de analfabetism in problema gospodaririi vietii interioare". Citesc si ma scrutez. Unde ma aflu oare in aceasta problema? Desigur intr-un labirint, pe care il explorez nesistematizat, haotic.,, Facand din spirit o riposta la felul in care suntem busculati de viata", Noica cautaraspunsul ,, la intrebarea infrigurata:,, ce pot sa fac atunci cand totul in jurul meu se destrama?" <<>> este ideea profana a mantuirii prin cartile citite si scrise". ,, NOica a avut prilejul sa deschida o scoala de voluptate culturala"...cu deviza:,,Orice infern devine suportabil daca paradisul culturii este cu putinta.Si pentru ca suprimarea infernului nu depinde de noi, in vreme ce obtinerea paradisului este o chestiune de antrenament si vointa personala, centrul vietii- si fericirea odata cu el - se muta in spirit si in cultivarea lui". La scoala lui Noica ,, Fuseseram pregatiti pentru o cursa lunga. <<>> lui Henri Wald, cu care eu si altii care i-am fost studenti in anii `60 (* eu atunci abia ma nasteam)despicam astazi timpul uitarii, este aceea a jubilatiei infinite a vorbirii." ,,<<>> Albeata predicata despre creta se infige,alaturi de creta, in creierul nostru. <<>> Degetul strapunge aerul in sus, il someaza sa se dea la o parte, pentru a ajunge pana la lampa din plafonul amfiteatrului. Aratata cu atata vehementa, lampa devine pentru noi obiectul cel mai important din lume si se asaza in mintea noastra, la loc de cinste, alaturi de creta si de albeata ei.",, Puteai sa nu te lasi prins in enorma lui bucurie? Cand un om traieste extazul vorbirii, continutul ei devine neimportant."* * * * * * *Petre Tutea ,, Apoteoza unei prietenii implinite",, Adevarul prieteniei este apoteoza unei promisiuni mereu reinnoite.Oamenii se grabesc sa vada in prietenie reusita unei relatii, deci partea in care ea se impotmoleste si moare, in vreme ce promisiunea, adica locul de unde totul poate incepe,este de fapt cu mult mai pretioasa.
Promisiunea intretine echilibrul perfect intre fiinta si neant.
Imi placea sa te consider ,, cea mai pura inteligentadin Romania",, turist in infern"
si eram bogati unul de altul
M-ai sunat de la Biblioteca Academiei.M-ai intrebat ce fac si ti-am raspuns: ,, M-am hotrat sa nu mai fac nimic". In clipa aceea legatura s-a intrerupt. ai revenit dupa doua minute si mi-ai povestit ca, sunand indata din nou, telefonul a facut o atingere, a raspuns un glas de barbat, tu ai crezut ca sunt eu si, provocat de replica pe care ti-o dadusem, ai inceput pe data sa vorbesti, nu fara o urma de patos in glas: ,, Propozitia ta nu este corect formulata. Ai vrut sa spui cu totul altceva: ca te-ai hotarat sa nu mai afci nimic cata vreme nu vei simti ca ceea ce faci te reprezinta cu adevarat. Si, pe urma sa sti ca starea ta actuala nu face decat sa reflecte criza filozofiei contemporane." In clipa aceea, la celalat capat al firului s-a auzit: ,, tu cu cine p...ma-tii te certi, ma?"
Declaratie de iubireMonica lOvinescu si Virgil Ierunca
am ajuns prin altul, pana la capatul fiintei mele
Or, tocmai asta iti da garantia de continuitate a lumii intr-o forma suportabila.
Dar de unde vine aceasta incredere care te face sa-ti deschizi larg usa fiintei tale in fata celuilalt? de unde vine aceasta ,, laolalta asezare in lumina"?
...O prietenie presupune deopotriva un anumit cod al bucuriei extras din prelucrarea comica a lumii.Nu e usor sa obtii acest cod. El presupune, insasi o ajustare a punctelor de vedere asupra catorva lucruri esentiale, careia de asta data trebuie sa i se adauge si o coincidenta a ustului. Nu e putin lucru sa ajungi sa razi impreuna sau sa barfesti in mod esential, pentru ca ambele lucruri, in fond, presupun un fel (nevinovat) de a crea din nou lumea. Cine nu a cumoscut senzatia periodica de incursiune pe acoperisul lumiide unde, impreuna cu altul, poti privi in jos tavalindu-te de ras nu cred ca stie ce este o prietenie.
Daca nu ma indignez, eu nu traiesc, mi-a spus la un moment dat Monica Lovinescu.
Cand, in 1984, m0am despartit de ei la apris, fara sa stiu daca o sa-i mai revad vreodata, le-am spus, razand, ca ii astept la Bucuresti la coltul dintre bulevardul Monica Lovinescu si bulevardul Virgil Ierunca.
In curand, va aparea volumul II din La apa Vavilonului. Alegem fotografia pentru coperta - de fapt eu o aleg, in protestele Monicai (,, Gabriel, nu vezi? E prea hollywoodiana! Ne facem de ras!") - Un splendid profil nefertitian din anul `57 ( Monica avea atunci 34 de ani): rochie neagra, taiata simplu, inchisa pe gat, colier metalic oriental, parul aspru si scurt, buzele groase, perfect aliniate, nasul prelung, cu narile deschise, bine conturate. O frumusete matura, coapta intelectual, care-mi produce o bucurie intensa, privind-o asa, in efigie, ca pe marea mea iubire din alta viata.
Horia Roman Patapievici - Ucenicia arcasului tinta
Am pacatuit atunci nu numai din oboseala,din pripeala si din superficialitate, ci si din temeinica noastra instalare in credinta ca extraordinarul nu ne viziteaza decat in mod extraordinar si ca el e insotit, atunci cand apare, de semnele neindoielnice ale recunoasterii lui.
...tu zbori in bataia unei sageti pe care singur ai lansat-o si a carei tinta esti tu insuti. Goana ta este in felul acesta nebuneasca, pentru ca, odata ce-ai azvarlit sageata (catre o tinta care inca nu exista), trebuie sa te deplasezi cu o viteza cat de cat superioara ei pentru a ajunge ca, la celalalt capat, sa dai corp tintei ce trebuielovita si care este propriul tau trup. Zborul in bataia sagetii este de fapt unul inaintea ei.
Va reusi oare Patapievici sa se propuna ca tinta unei lovituri al carei autor este?
De fapt, e oare cu putinta sa ajungi la tine insuti in absenta unei mijlociri?
Andrei Plesu - Portret de premiant hulit
...Andrei Plesu adusese verva celui care ramane liber chiar si atunci cand i se cere sa evolueze intr-un program cu figuri impuse.
Cu ocazia unei vizite facute de Plesu la Viena, in preliminariile discutiilor privitoare la Romania si Uniunea Europeana, ministrul deExterne al Austriei a rostit un discurs de receptie in care a pomenit numele lui Brueghel.( In treacat fie spus, la Kunsthistoriches Museum din Viena se afla cea mai importanta colectia Bruegel din lume.)Raspunsul lui Andrei Plesu a pornit de la aceasta sugestie. Exista, a spus el, in muzeul din Viena un tablou- al lui Brueghel intitulat Nunta taraneasca. Straniu in acest tablou, in care sunt prezenti mireasa, cuscrii si nuntasii, este ca mirele lipseste. Multa vreme istoricii de arta nu au stiut sa dea o explicatie acestei ciudatenii, pana cand, un cercetator a avut ideea sa caute in folclorul flamand, in care a descoperit urmatorul proverb: ,,Era atat de sarac, ca nici la nunta lui nu a putut sa vina". Uniunea Europeana e ca o nunta, a spus Andrei Plesu, la care Romania ar putea sa fie mirele absent. Asta vrem?
Personaj vast, cu resurse multiple, dotat cu o aroganta de catifea si surclasand cu amabilitate pe oricine, obtinand cu usurinta performanta si stralucirea in tot ce i se intampla sa faca, moduland in orice registru uman (devastator in deriziune si adorabil in ceasul suetei), apt sa ia forma oricarui context (de la petrecerea cu lautari la intalniri cu domni in varsta si regine), incapabil visceral sa tolereze afrontul,patimas si nedispus sa-si recunoasca greseala, dotat cu o buna-credinta care uneori se invecineaza cu prostia, devenind relativist si neingaduitorcand e confruntat cu judecati transante, dar grav si slujind patetic adevarul cand sunt lezate principii, distant si angajat, atras de rigori monahale si topindu-se cu voluptate in vanitatile lumii...
Absenta lui Horia Bernea
Cel disparut ia cu el o parte din tine - partea aceea pe care o aveti in comun- si prin acest transport el este de fapt insotit in plecarea lui de aici. Disparitia unui prieten contine in ea sugestia ca ne-am putea muta de aici,ca si cum centrul de greutate al lucrurilor si al vietii a trecut, odata cu el, in alt teritoriu.In acest sens, un prieten care dispare este repetitia generala a propriului tau sfarsit.
Ridici capacul cutiei care este viata celuilalt si inauntru nu mai e nimeni.
Fiecare om inseamna in viata noastra exact atat cat pastram din el dupa moartea lui.
Noi suntem cu adevarat din clipa in care putem face recurs la un trecut, adica din clipa in care incpem sa fim prin raport cu ceea ce am fost.
Si apoi mai era senzatia greu suportabila ca, in timp ce vorbea cu celalalt, il cantarea, ca lua mostre din el - in valurile succesive ale privirii - si ca le prelucra intr-un comentariu intern lipsit de orice complezenta.
In curtea unui taran mi-a vorbit minute in sir despre minunea care e pridvorul ca spatiu de mijlocire intre ,, afara" si ,, inauntru".
A sta de vorba este un sfat de taina despre moartea celor care vorbesc.
Cand ne reprosa ca ,, nu apucam sa stam de vorba", Bernea ne chema, constient sau nu, in orizontul propriei sale morti.
Laudatio pentru un inger al filozofiei - Profesorul Biemel
Dans cu o carte
...miracolul cartilor: cum pot ele (...) sa ne mute din locul in care suntem?
...lucreaza pe termen lung
...par nespus de sfioase
Fiinta lor este asteptare pura.
Cartile aliniate, asteptand, de-a lungul peretelui. Privirea distrata care trece peste ele, fara sa se hotarasca asupra uneia anume.Apoi mana care se intinde, care scoate o carte din raft, care o deschide. Dansul cu o carte.
Ii e totuna unei carti in ce imprejurari va fi deschisa: intr-o biblioteca, intr-o chilie, pe masa de studiu de acasa, in pat, in tramvai, sub felinar, in tren. Important este ca ea sa fie citita....
,, Librarii, domnul meu,sunt cei mai mari codosi. si unde mai pui ca dupa noptile petrecute in tovarasia unor asemenea iubite ramai nu numai vlaguit, dar si cu mintile ratacite." ( Shakespeare, hamlet, actul II, scena 2, replica apocrifa)
Splendoarea cartii este ca ea nu se impune de la sine. Alaturi de foame, de frig si de eros,nu exista nevoia irepresibila de a citi. Cartea nu este ,, cea de toate zilele" - ca painea, ca apa,ca hainele. Nu citesti asa cum resimti nevoia de a manca atunci cand iti este foame.Intalnirea cu cartea nu are loc in virtutea unui instinct. In fapt ,, se poate" si fara ea.Inseamna atunci ca ,,nevoia de carte" e rezultatul unei domesticiri, al unui elevage, al unei ,, crescatorii de oameni". Cei care ajung sa aiba nevoie de carte sunt crescuti si antrenati de un ,, crescator" si ei se nasc inlauntrul omenirii asa cum se naste o rasa de caini sau de cai.
*******************************************************************
Dilemateca nr 2
***Cititul nu dauneaza sanatatii!
***Cinci scriitori francezi au simulat bacalaureatul la redactia Figaro litteraire in acelasitimp cu examenul de bac propriu-zis pe care il sustineau mii de liceeeni francezi.Iata subiectele:Intrebarea: cum explicati ca textele lui Michaux, Ponge si rimbaud apartin poeziei?Inventia:Ati scris o culegere de poeme in maniera lui Aloysius Bertrand. Redactati o scrisoare catre un editor prin care incercati sa-l convingeti sa va publice volumul.Dizertatia: Pornind de la textele lui Rimbaud, demonstrati daca poezia ne indeparteaza de real sau, dimpotriva, ne face sa percepem mai bine realitatea.
***La Madrid a avut loc un targ de carte dedicat cartilor de stiinta ,,divulgate". Altfel spus, mari descoperiri stiintifice prezentate pe intelesul tuturor.
Ce era bine cand ne era rau? - adica pana in 1989 :) tema de reflectie
***Cine sufera de ,,ostalgie"?Ostalgia, forma de nostalgie a locuitorilor fostului ,, stat al muncitorilor si taranilor" (RDG), se manifesta si in alte tari fost-comuniste.
*** LOCURI DE CITIT: La Amsterdam
,, In trecut, frica e conspiratii i-a facut pe legiuitorii olandezi sa monitorizeze atent apucaturile oamenilor. Cum telefoane care sa fie ascultate nu erau, camere de luat vederi nici atat, ei s-au gandit ca ce face omul intre peretii casei sa se poata vedea din strada. Si au dat o ordonanta prin care li se cerea locuitorilor micului regat sa lase luminile aprinse in case si sa nu acopere ferestrele",, Prin geamurile mari cat peretele, neacoperite de perdele sau draperii" se poate privi IN CASE. ,, Si oamenii fac ce fac si pe la noi. Si chiar mai mult decat atat. Se uita la televizor, beau cafea si bere, vorbesc. Multi dintre ei citesc."IN TREN ( Codul lui Da Vinci), LA CHIOSCUL DE ZIARE (rasfoiesti gratis reviste porno), IN TRAMVAI (,, Oranje op weg naar goud" in traducere ,, Portocala este in drum spre aur" ca tot suntem in plin campionat mondial de fotbal, IN PARC, LA COFFY SHOP,IN VITRINELE CARTIERULUI ROSU, o prostituata citeste...Dostoievski ,,Fratii Karamazov"

*** CRITICA LITERARA,, Sunt un om <>. Nu suport lectura <> a literaturii cuiva care (<>) ma dezgusta, asta e situatia. Lui cutare sa-i faca dreptate posteritatea, eu nu dispun de timp si nici greata nu pot sa o pun intre paranteze sub durata lecturiitextelor sale pline de atlent... Parca Arghesi zicea de un poet ca e un inger pe hartie si un porc in viata;nu-i pot citi pe porci, necum sa scriu in liniste despre arta lor,nu pun intre ghilimele cuvatul arta...Alta prejudecata: nu-mi plac <> in literatura. Sa te fereasca Dumnezeu de nebunii fara geniu! Abia sunt de suportat ceilalti - geniile sau genialoizii- oricum dupa moarte, nu inainte... Am prejudecata de a crede ca un scriitor de mare valoare poate fi (fara sa-si dauneze) si un caracter exemplar. ca Ileana Malancioiu." (Lucian Raicu)
*** POEZIERobert Serban ,, Cinema la mine acasa",, poezia este ceea ce ramane din viata/dupa ce o traiesti",, Dumnezeu nu vorbeste cu nimeni/ despre niciunul dintre noi"
***LIMBA ROMANA - PRIMAVARA/VARAG.gruita ,, Moda lingvistica la romani" caracterizata trendy...,, o supercarte"
*** ,, Intreaba praful" John Fante ,, O poveste despre singuratate, despre un oras cu ritmuri ametitoare in care sangele neamerican te poate condamna la marginalitate, si despre o iubire care moare si se cicatrizeaza, intr-un tarziu."
*** Cei mai destepti dintre prosti - eseu despre doua carti care trateaza despre intelectuali de marca ,, in ce masura sunt acestia indreptatitisa sfatuiasca omenirea cum sa-si organizeze viata". Concluzia este ca cele doua acrti ar fi putut sa poarte un titlu comun:,, Cum au putut niste oameni atat de destepti sa fie atat de prosti?"
***Gabriel Liiceanu ,, Despre minciuna",, cunoasterea este o parte componenta a fericirii, daca nu cumva fericirea suprema",, adevarul, spre deosebire de minciuna, nu stie prea bine sa se faca placut",, Acum am ajuns sa traim intr-o tara trista, in care descoperim minciuna ca un mod de viata, al unei vieti marunte, care si-a pierdut reperele".
***Savuroasa recenzia lui Razvan Petrescu la cartea ,, Asigurare pentru moarte" scrisa de James M. Cain,care a scris si ,, Postasul suna intotdeauna de doua ori".
Ti se recomanda sa citesti cartea daca ,, e noapte si esti in tren, in avion, la stomatolog, in pat cu o femeie urata, in statie la troleibuz pentru a-l prinde a doua zi dimineata, la propriu-ti birou sub lampita, cautand o modalitate de a omora pe cinevapentru a face rost de bani de intretinere, langa o tasnitoare, la farmacie". Desigur, e de retinut (poate numai) morala:,, feriti-va de agentii de asigurari!".
********************************************************************
Nina Breberova TRESTIA REVOLTATA
Am primit aceasta carte de ziua mea. M-am bucurat ca prietenii mei stiu atat de bine sa aleaga carti.
Este povestea unei femei care ramane fidela unei iubiri din tinerete.
In viata fiecaruia se intampla ca dintr-odata, poarta trantita in nas sa se intredeschida, zabrelele sa se dea la o parte, nu-ul definitiv sa nu mai fie decat un poate, lumea sa se transfigureze, un sange nou sa ne curga prin vine. Aceasta-i speranta. Am obtinut o amanare. Verdictul unui judecator, al unui medic, al unui consul e amanat. O voce ne anunta ca totul nu-i inca pierdut. Tremurand, cu lacrimi de recunostinta in ochi, trecem in incaperea urmatoare, unde suntem rugati sa asteptam inainte de-a fi aruncati in abis.
,, Citeste-o si da-o unui prieten!" ( o carte)
Ea il numea pe Dimitrie Gherghievici ,, ,,secolul al nouasprezecelea".- Cum se mai simte secolul al nouasprezecelea? Cum te descurci cu secolul al nouasprezecelea?- Secolul al nouasprezecelea doarme, spuneam eu uneori...
Exista o viata ce se vede si o alta, necunoscuta celorlalti, ce ne apartine intru totul. Asta nu inseamna ca una este morala si cealalta nu, sau ca una este permisa si cealalta interzisa. Ci doar ca fiecare om, din cand in cand, scapa oricarui control, traieste in deplina libertate si in mister, singur sau cu altcineva, o ora pe zi, sau o seara pe saptamana, sau o zi pe luna. Si aceasta existenta tainica si libera continua de la o zi la alta, si orele continua sa curga unele dupa altele. Asemenea ore adauga ceva la existenta ta vizibila. Cu conditia ca ele sa nu-si aiba propria lor semnificatie. Ele pot fi bucurie, necesitate sau deprindere, in orice caz servesc la pastrarea unei linii generale. Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina imprejurarilor va desoperi intr-o buna zi, cu surprindere, ca nu s-a intalnit niciodata cu el insusi. Nu ne putem gandi la asta fara un sentiment de melancolie. Mi-e mila de cei care in afara de momentele cand se afla in baie, nu sunt niciodata singuri.
no man`s land
Tu esti martea mea.
...viitorul meu ce mi se parea a nu fi posibil fara el, iar cu el irealizabil...
pisica atotstiutoare (se afla la Venetia)
...o fericire aproape insuportabila...
*******************************************************************

O carte

In fiecare zi port cu mine o carte.
Obiceiul l-am dobandit in perioada cand eram navetista. Uram timpii morti, de asteptare. Cu o carte, totul se transforma din supliciu, in delectare.
M-am obisnuit sa citesc oricand, oriunde. Citesc in picioare, in autobuz, in tren, in salile de asteptare, citesc cand am doar cateva minute dar si cand am cateva ore. . Asa cum cochetele isi pun in geanta trusa de farduri, eu imi iau cartea. Nu plec nicaieri fara ea. La cabinet este cel mai adesea imposibil sa ai timp neocupat. Eu ma incapatanez sa sper si port todeauna dupa mine o carte, chiar daca saptamani la rand nu reusesc s-o deschid. O scot din geanta imediat ce ajung, o pun undeva aproape, pe birou si privesc tanjind dupa ea toate cele cinci ore pline. La sfarsit, ii mai arunc o privire, indatoritoare, pentru rabdarea pe care a avut-o sa ma insoteasca, fara s-o deschid. O pun la loc in geanta si-i promit mai multa atentie, acasa. Mi-amintesc promisiunea a doua zi, la birou, cand iar o scot din geanta si o asez cat mai la indemana. Uneori, rar, reusesc s-o deschid si atunci, ne contopim.
Port de cateva zile o carte pe care am pus-o, grabit, in geanta. Azi am reusit s-o deschid si de la primele pasaje mi-am dat seama ca o recitesc. Distrata, arunc o privire pe ultima pagina si gasesc notate cateva cifre. Zambesc, am obiceiul sa notez paginile unde am intalnit pasaje care mi-au placut.
Iata pasajele din cartea de astazi:


Adolfo Bioy Casares - ,, Dormind in soare"

Totdeauna am crezut ca, daca intr-o zi o sa fiu sub pamant si Diana va calca peste mormantul meu, o voi recunoaste.

Prezenta unui animal ne schimba viata.

Poate ca indragesti cel mai mult ideea pe care ti-o faci despre cineva.
- Eu am norocul ca Elvira nu dezminte niciodata ideea asta a mea.

...mahnirea intuneca mintea.

...barbatul caruia ii place o femeie pe de-a intregul se poate considera fericit.

Poti sa ramai traznit in fata fanteziei oamenilor.

- Niciodata nu v-a trecut prin cap ca poti iubi oamenii pentru defectele lor?

Urmarirea

Mergeam ca de obicei grabita spre cabinet. Gandul la aglomeratia careia urma sa-i cad prada odata intrata in cabinet, ma facea sa maresc pasul de care si in mod normal nu prea se tine nimeni. La un momet dat am simtit ca in spatele meu, cineva se tot straduieste sa ma ajunga. Instinctiv am intors capul si intr-adevar era un barbat cam le 35 de ani, atletic, inalt, imbracat in bej, sport-elegant. Cand i-am intalnit privirea (eu, in spatele ochelarilor de soare) a zambit larg, parca a recunoastere si chiar a schitat un salut, care mie mi-a creat un usor disconfort dubitativ, pentru ca in mod sigur nu-l mai vazusem niciodata. Putin stanjenit, ca in fata unei confuzii, el a grabit pasul si m-a intrecut. N-am acordat pe moment nici o importanta intamplarii, dar barbatul nu avea un mers mai rapid decat al meu, asa ca l-am intrecut din nou. Am simtit zambetul lui oarecum surprins, dar mi-am vazut de drum in ritmul meu alert. Ceea ce deja imi atragea atentia era insistenta lui de a ma depasi din nou, lucru care s-a si intamplat. Era randul meu sa zambesc, imi aminteam nenumarate intamplari din trafic, masini ce se intrec pe sosele si soferi care incearca ambitii minore la volan.Trebuie sa mai spun ca eu am un zambet permanent, natural si nuantat usor de impresiile ce ma domina.Probabil ca in acele momente zambeam putin si interior. La primul semafor mi-am dat seama ca persoana nu era familiarizata cu traseul si am profitat sa traversez neregulamentar (ca de obicei de altfel) castigand cateva minute pretioase. Strada este impartita in doua de un scuar si acolo este si statia de tramvai. Semaforul, desi nu permite trecerea pietonilor, nu permite nici trecerea masinilor, pentru un timp suficient cat sa ajungi la scuar. Apoi, cand ai verde, deja ai avantajul unei jumatati de sosea traversate. Aceste calcule mi le faceam si am reusit sa le si aplic, astfel incat sa ma distantez de (acum) evidentul meu urmaritor. Eram deja voioasa si rasuflam usurata cand am traversat complet strada si am mai dat si primul colt. N-a durat mult si iarasi am simtit ca cineva vine puternic din urma. A trecut pe langa mine (eu nu prea sunt depasita pe strada) si l-am recunoscut pe tanarul domn.Pentru ca deja coincidentele nu mai puteau fi simple, am decis sa-l las pe el sa ia avans si, desi ma grabeam, am intrat in primul magazin. Straduta e plina de magazine.Am intrat doar cateva minute, dupa care am privit in departare sa ma conving ca nu ma voi mai intalni cu urmaritorul necunoscut. Incepusem deja sa ma gandesc la altceva cand, dintr-un magazin iese chiar in fata mea, el. Eram deja inciudata si aveam de gand sa pun capat situatiei, asa ca am marit pasul, sa-l intrec, stiind bine ca nimeni nu se poate tine de mine daca imi propun asta. Am tentat sa-l intrec prin dreapta, fiind mai liber trotuarul. Chiar cand sa realizez depasirea, tanarul domn schiteaza un blocaj evident. Imi schimb atitudinea si incerc o depasire pe stanga, soldata de un blocaj indubitabil si de aceasta data. Nu mai incapea nici o indoiala, eram hartuita. Mi-am ridicat inelarul si i-am spus clar: - In caz ca nu ati observat, sunt casatorita. Mi-a zambit, evident amuzat, si a raspuns: - Voiati sa ma agatati? Mi s-a parut obraznic si i-am raspuns putin tafnoasa:- Nu eu. A zambit abscons si s-a prezentat. I-am raspuns politicoasa, dar distanta. Avea un zambet care parea a fi obisnuit, care inspira un fel de dispozitie permanenta. Deja devenea amuzant. M-a intrebat ce zodie sunt si pentru a ma incuraja sa deconspir mi-a spus ce zodie este (scorpion). Ma asteptam sa se lanseze in cine stie ce descrieri ale celor doua zodii, ceea ce pentru mine era complet lipsit de importanta. Niciodata n-am rabdare sa ascult prognoze zodiacale. Spre surprinderea mea, incepe sa rada si-mi spune ca habar nu are, nu stie daca se potrivesc cele doua zodii si ma intreaba daca eu stiu. Rad si eu, amuzata deplin. El continua, la fel de neinspirat sa ma intrebe ce zodie e sotul meu. Intru in joc si ii spun. Atunci el intreaba daca sunt compatibila cu zodia sotului. Ii Spun ca ne intelegem perfect, desi dupa zodiac s-ar spune ca nu suntem compatibili. Mai am doar doi pasi si voi intra pe aleea blocului unde lucrez. El nu stie. Ma intreaba daca nu vreau un suc, o cafea. Il anunt ca indiferent ce-a fost, urmarire sau cum s-o numi a fost amuzanta si...a luat sfarsit. El continua sa se amuze cand eu am virat brusc catre intrarea blocului in care m-am facut nevazuta.Ii povestesc imediat, amuzata, asistentei. Ea m-a sperie ca s-ar putea ca la plecare sa ma astepte tipul. Rad si- mi incep ziua care avea sa se termine seara tarziu. Cand mi-am reluat drumul spre casa mi-am reamintit cursa de la pranz. Am incercat sa-mi amintesc numele, simplu, pe care-l purta urmaritorul meu ,asa cum s-a recomandat dar... a fost imposibil. :) Drumul pe care-l fac zilnic spre servici, de atatia ani, ar fi extrem de monoton fara intamplari de genul acesta.

Lectie la zoo

Ieri, la zoo, am primit o lectie de viata sau chiar de educatie a copiilor.
Am constatat cu surprindere ca a nascut leoaica, lupoaica, dar si porcusorii vietnamezi. Am vazut la fiecare cate trei pui.
Era ora mesei si ingrijitorii aduceau hrana. La vulpi am constatat cu uimire ca dintr-o vizuina de doar 1,5 m2 au iesit 8 exemplare platinate, negre. Intr-o alta cusca erau platinate albe.Gabi chiar a glumit: ,, Daca te faci platinata, sa nu fi ca cele negre".
Lupoaica avea trei pui, costelivi. Parea si ea istovita si usor naparlita. Cand a primit hrana, patru bucati de carne cruda, ne asteptam sa vedem cum isi hraneste puii.
A inghitit hulpav doua bucati. In acest timp, puii s-au apropiat, timid, de celelalte doua. Erau imposibil de mancat. Se invarteau in jurul lor, morsicau fara sa poata desprinde nici macar o bucatica. Unul din pui s-a apropiat de mama. Ea l-a indepartat cu brutalitate. Puiul a facut uz de toate farmecele si gratia lui ingenua. Mama, neinduplecata, isi vedea mai departe de ciosvarta a treia, din care, totusi, s-a desprins o bucatica pe care puiul a inghitit-o imediat. Ceilalti doi pui au inceput o disputa acerba pentru ce-a de-a patra bucata. Maraiau amenintator, se impingeau, se muscau chiar. Era un exercitiu in lupta pentru existenta.Cu ratiunea noastra am fi vazut alimentatia lor cu totul altfel. Nu era necesara nici o disputa. Mama ar fi putut sa rupa bucati mici pentru pui si sa-i ramana si ei suficient. In lumea lor, insa, aceasta era o lectie de existenta. Puii trebuiau sa lupte pentru hrana, sa invete asta inca de la inceput. Astfel, cei doi pui s-au luptat cu inversunare pentru bucata pe care mama le-a lasat-o intentionat. Ea n-a intervenit deloc. Puiul care reusise sa prinda o bucatica de carne s-a ghemuit langa mama care-si facea indiferenta siesta. Remarcam ca este cel mai intremat, poate era favoritul. Ceilalti doi se luptau inca pentru bucata indestructibila. Unul parea usor ranit, dar nu abandona. Inainte de a se fi decis invingatorul, am parasit disputa, gandind la eficienta educatiei la animale. Cred ca am primit cam tarziu aceasta lectie, dar nu inseamna ca n-o voi retine.

Ganduri pe strada

Pe strada am trecut pe langa un om (homless) care, gandeam eu, semana cu Brancusi. Cand tocmai faceam aceasta reflectie, l-am auzit spunand: ,,- Frumoasa esti, doamna!" Gabi i-a replicat ceva de genul ,, De aceea am ales-o", eu n-am reusit sa dau glas gandului meu.

Bebelusa

In parc. O pereche tanara, la o masa spre care priveam. El tinea atarnat de piept, intr-un ham, un bebelus. Dupa bratara fina, de aur, am dedus ca e fetita. Cand a scapat din streangul acela, bebelusa a trecut la alimentatia oferita de mama. Ceai. Priveam cu cata disperare suge. I-am spus sotului meu care privea si el scena, ca un mare iubitor de copii, ca bebelusa e flamanda si mamica nepriceputa. Pana la urma mamica a inteles si a schimbat ceaiul cu lapte. In scurt timp, captivata de dialogul cu prietenii mamica a uitat de biberon si bebelusa inghitea cu nesat aer. Devenea tot mai agitata. A fost momentul cand admiratia muta in fata unei minuni a lumii m-a propulsat catre ea. Sotul meu, caruia ii marturisisem intentia, m-a admonestat. N-am tinut cont si am ajuns imediat langa bebelusa. Mamica parea incantata de perspectiva ca cineva sa-i preia atributiile. I-am inspirat incredere imediat. Bebelusa avea doar 3 luni. Ochii incredibil de albastri si toate trasaturile de o delicatete subjuganta. Experta, am facut mai intai manevrele de scoaterea a aerului ingurgitat, apoi am continuat sa-i dau biberonul. Fetita tragea cu disperare, dar laptele parea de neclintit din recipientul lui. Am intrebat mamica daca a verificat orificul tetinei. Ea a spus ca e redus, tocmai pentru ca si fetita e foarte mica. Am vrut sa verific si eu. Orificiul era blocat. Atunci am inteles amandoua, disperarea bebelusei. Dupa ce am rezolvat impedimentul am avut parte de cea mai frumoasa recompensa. Fetita a mancat hulpav si fara pauza tot continutul, in admiratia nemascata a asistentei. M-a tinut in tot acest timp cu manutele strans, de degete si la final mi-a zambit satisfacuta. Taticul, uimit si el de succesul alimentatiei rapide a sugarului, m-a intrebat de ce nu-mi fac si eu unul, daca tot imi place asa de mult. Am zambit si cand tanara mamica a indicat prezenta unui copil la masa de la care veneam. Baietelul de 12 ani care ne insotea era nepotul, fiul meu de mult nu ne mai insoteste, are 18 ani. Surpriza era evidenta. Le-am multumit pentru delectarea pe care mi-au oferit-o si am plecat cu baietii mei sa dam o mana de iarba proaspata ursului, conform unei mai vechi obisnuinte.

Bogdan

Am terminat de citit cartea. Spre final, Bogdan (care a refuzat sa-i mai citesc Legendele Olimpului) a venit langa mine, in pat. Tragea cu ochiul la ce citesc, apoi l-am vazut tot mai captivat, era dezamagit cand intorceam pagina fara ca el sa fi terminat. Am decis sa-i povestesc ceea ce citisem pana atunci si sa citesc mai departe cu voce tare. A fost incantat. A stat apoi lipit de mine pana am terminat romanul. Dupa baia pe care si-o dorea inca de dimineata, a venit cu parul tepos si ud, m-a imbratisat si sarutat ca inainte de culcare. Mi-a soptit la ureche ca abia asteapta sa povesteasca ceea ce i-am citit, cand se va duce la scoala.

Declaratie de dragoste

Nu-mi place sa gatesc. Cat am stat cu mama, refuza cu incapatanare sa ma invete. Este foarte priceputa. Singura a facut pregatiri pentru nunti si botezuri. Uimitoare cand are musafiri. In numai cateva minute pregateste o masa copioasa. La fel de priceputa in tot ce se lucreaza de mana. Laseta a fost o pasiune pentru ea. Opere de arta tot ce a lucrat.Imi amintesc bine, ca adesea voiam sa stiu si eu. Chiar ii ceream sa ma initieze.Totdeauna refuza cu hotarare.-Tu sa inveti carte, sa ai menajera! Sa nu faci singura toate astea.Am invatat, dar menajera nu am. Asa ca si astazi trebuie sa gatesc.N-am devenit o bucatareasa priceputa nici dupa ce am exersat ani. La inceputul casatoriei gateam pe un resou improvizat. Lua mult timp. Era obositor. Primul aragaz n-a schimbat prea mult situatia, doar ca pe patru ochiuri se pregateau simultan mai multe feluri de mancare. Totdeauna gateam pentru mai multe zile, mereu incercand sa stau cat mai putin la cratita. Sotul meu ma incuraja. "Cea mai buna mancare e cea gatita de nevasta". Il credeam, mai ales ca manca tot. Dar mancarea mea nu semana niciodata cu cea de la mama de acasa. Aducea mult cu cea din cantinele prin care am trecut ca eleva, studenta si apoi stagiara. Cati ani am mancat la cantina? De la 16 la...27.Am intrebat-o la telefon pe mama, cand am gatit prima supa, cum se face. Mi-a raspuns telegrafic si de atunci am tot gatit dupa reteta astfel insusita.Acum pun din nou bucatele la foc si-mi amintesc toata istoria mea de... bucatareasa. Cat de mult asi vrea ca mancarea pe care o pregatesc astazi sa fie cea mai gustoasa din lume!Si-mi amintesc cum venea mama la noi, dupa ce ma casatorisem. Adesea ne ducea la restaurant. Cum isi permitea? Nu stiu. Asa cum multe alte lucruri facute de ea sunt inexplicabile. Odata am insistat sa mancam acasa. Gatisem. Era dupa cinci ani de casnicie. Mama a reiterat invitatia la restaurant, dar am fost ferma. Ramanem sa mancam ce am gatit eu. Supa. Eram noi trei la masa. Eu si sotul meu sorbeam supa aburinda. Mama privea mirata in farfurie. Si-a facut, dupa un timp, curaj si a luat o lingura de supa. Figura ei a conturat o grimasa din care mi-a fost clar cat de greu ii este sa inghita. O priveam contrariata.N-a mai rezistat:-Cum faci tu supa?I-am raspuns putin tafnoasa:-Asa cum m-ai invatat. Un morcov, un cartof, o ceapa, fidea, patrunjel, vegeta si sare.Disperarea din ochii mamei n-avea margini.-La cinci litri de apa?Pentru prima data cineva imi spunea cat de oribil gateam. Mama se uita acum indignata la sotul meu:-Si tu ai mancat tot timpul apa aceasta?-Da, mama, de cinci ani.Am ras. De atunci de fiecare data cand mancam impreuna evocam momentul, devenit crucial pentru mine. Ma gandesc mai mult la ceea ce pun in mancare. Am inteles ca doar dragoste, nu e suficient.Astazi pun toate ingredientele si toata dragostea si tot nu mi se pare de-ajuns.Si-mi amintesc de matusa Polina, sora bunicului dinspre mama. Femeie care a trait toata viata ca un pustnic. Nu vorbeste cu nimeni. Traieste din munca ei,in ograda si la camp, fara sa fi avut vreodata servici. Un satean care are teren invecinat cu ea povesteste. Pusesera amandoi lucerna. Se facuse de toata frumusetea. Stiau ca vor avea toata iarna pentru animale. Acum trebuia cosita si stransa. El, om tanar si in putere s-a apucat odata cu matusa. O vedea mereu, ca o furnica. Trecea cu spinarea plina. Se minuna barbatul. Cum poate o mana de femeie, la peste 80 de ani sa care cu asa iuteala. Nedumerirea lui s-a transformat in revolta, catre seara, cand si-a dat seama ca el nu termina treaba, iar matusa e aproape gata. I s-a pus in cale.-Tusa Polina cum faci dumneata, invata-ma, ca eu nu reusesc? Termini si pe mine ma prinde noaptea aici. Cum aduni, cum cari, mai repede decat mine?Cu spatele cocarjat de greutate, batrana s-a inchinat si i-a spuns:-Eu? Nu eu fac toate astea. Singura n-am cum le face.A ridicat ochii apasati de vreme, catre cer. Apoi a disparut, odata cu ultimul balot de lucerna.Gatesc si-mi vin in minte toate acestea.

Intimitate

Intimitate
Sunt barometrul sentimentelor tale. Daca presiunea atmosferica m-ar iubi, asi fi cel mai fidel indicator al ei. Asa, nu-mi ramane decat sa indic exact bucuriile si intristarile tale, dorintele si emotiile pe care, teleaptic, mi le transmiti. Cand ti-am impus limite de comunicare stiam ca voi fi prima care va avea de suferit. Tensiunile tale miscau spasmodic acele barometrului meu. Te ingrijorasei ca mi-ai dat telefonul si e-mail adresa ta. Mi-am amintit cat de greu te-am determinat s-o faci. Cat de greu a fost, apoi, sa patrund sub carapacea ta, sa te trag afara, sa te contemplu. Cred ca exploratorii, marii descoperitori doar, au mai trait asemenea bucurii. Te-am vazut frumos ca un zeu grec. Sub duritatea ta diamantina am descoperit vulnerabilitati si sensibilitati care ne erau comune.
Cand am aflat ca se vorbeste despre intimitate stiam ca am multe de povestit. Ma gandeam ca ar fi posibil, insa, sa patesc la fel ca G. Ea este, in opinia mea, unul dintre cei mai talentati scriitori necunoscuti. Dovada, scrisorile ei, opt ani de corespondenta care m-au ajutat sa supravietuiesc. Cand i-am cerut sa scrie un documentar pentru o revista, s-a blocat. N-a reusit. Pe mine ma purtase in destinatiile exotice ale concediului ei, dar cand a fost sa adune totul intr-un material publicabil, autocenzura, poate exigentele ei, au facut totul insurmontabil. Imi amintesc descumpanirea mea, dezamagirea chiar. Acum, cand stiu si eu tema, dinainte, ma gandesc daca nu cumva aceasta sugruma spontaneitatea ideilor si impovareaza dorinta de destainuire. Simt ca nu.Voi putea sa spun tot ce am acumulat, sa dau drumul suvoaielor care s-au adunat in spatele barajului in atatia ani.Ar trebui sa incep cu bunica. Amintirile despre ea sunt tot atatea puncte de reper in univers. Femeie care a nascut noua si a crescut sapte copii si se pare, cam tot atatia nepoti. Nu am vazut-o niciodata cand se imbraca. N-am vazut-o niciodata neimbrobodita. Am vazut-o, insa. cand se pieptana. A fost un privilegiu. Atunci am vazut prima data ca bunica avea parul lung. Nu si l-a tuns niciodata. Facea parte dintr-un ritual. Parul ei carunt, rarit de vreme, era pieptanat cu grija, intr-un fel pios, adunat intr-o coada care apoi se incolacea la spate si ramanea tintuia acolo, in agrafe subtiri, pana seara urmatoare, cand ritualul se relua. Firele de par ramase in piepten, nu se aruncau. Ele erau parte din trupul bunicii, deci sfintite. Urmau acelasi ritual ca al apei de imbaiat, se intorceau in natura. Fiecare gest al bunicii avea ceva sacru. Nu i-am vazut niciodata trupul si acum ma tot straduiesc sa-mi amintesc daca a purtat vreodata maneca scurta, sau piciorul fara ciorap si inclin mult sa cred ca nu. Parintii, fara a fi atat de piosi, ne-au educat intr-un respect al intimitatii. Tata, spunea dansul la porc si dansa la gaina. Respectul acesta pentru tot ce-l inconjoara l-am inteles mult mai tarziu. Pentru a nu supara pe cineva era gata sa-i dea dreptate si cand evidentale indicau contrariul. Avea o asa grija sa nu tulbure pe nimeni, sa lase de la el numai sa fie bine, incat de cele mai multe ori facea gesturi de o bunatate confundabila cu prostia. Cum altfel asi putea catologa felul in care el a cedat pieile de miel din care trebuia sa-mi faca mie Alain Delon (haina atat de la moda pe vremea aceea). Fusese inMoldova natala dupa ele. Le alesese pe cele mai frumoase. Le daduse unui unchi la tabacit. Acestuia, de cum le-a zarit, i-au sclipit ochii. I-a popus tatei un targ. Ii dadeaastrahan pentru pieile merinos. Tata i-a spus ca sunt pentru haina mea si i le-a incredintat spre argasire. Am stiut imediat ca nu le vom mai vedea. Asa s-a si intamplat, ne-a adus in schimb niste piei latoase, duble in dimensiuni. Din pacate numai Alain Delon nu se mai putea face din ele. N-a fost totul. Un alt unchi le-a zarit si a considerat ca ar fi numai bune de huse pentru masina lui cea noua. Spre stupefactia mea, tata i le-a daruit. Niciodata n-au ajuns huse, dar la intrebarile mele, insistente, tata mi-a raspuns ca voia oricum sa scape de ele, sa nu-si mai aminteasca de inselatoria celuilalt unchi. Asa era el, omul care spunea buna ziua si la pietre. Asa model am avut noi, cele trei fete, care am crescut sub exigentele militare ale mamei. Ea era tot timpuil cu noi. Tata venea rar, uneori o data pe luna. Lucra pe santier. Mama devenise un fel de fac totum. Nu-i intelegeam asprimea fata de noi. Stiam insa foarte bine ca face mult mai mult decat poate. Nu stiu cum a reusit ea sa ne creasca asa cum suntem. De multe ori ma intreb ce ne-a spus mama, cum reusit sa fie un asa bun didact. Parinte la randul meu, nu rareori ma simt incapabila sa transmit fiului meu valorile la care tin. Mama a reusit. Eram trei, n-aveam camere separate si totusi niciodata nu am fost private de intimitate.
Primul rapt l-am simtit la caminul din liceu. Acolo, trebuia sa ma imbrac si sa ma dezbrac in prezenta altcuiva. Imi amintesc stupoarea pe care am incercat-o cand am vazut cu ce dezinvoltura se comporta colegele mele de camera. Ele erau deja al treilea an in camin. Toate subterfugiile mele erau sortite esecului. Nici la baie nu eram singura. Voiam sa invat, aveam nevoie sa stau la camin, trebuia deci sa ma acomodez. Cat mi-au ars obrajii, stiu numai eu. Dar, ma pregateam sa devin medic, trebuia sa ma calesc.
Facultatea a debutat cu practica la Simian, la cules de struguri. O luna cantonament intr-un fost grajd amenajat sa gazduiasca in paturi supraetajate studentele mediciniste. Aici am avut parte de cele mai superbe imagini de trupuri feciorelnice. Eram fascinata de frumusetea colegelor mele. Complexata inca, de pubertatea care ma adusese brusc la dimensiunile care aveau sa fie definitive, ma ascundeam cat puteam de bine in haine ca de camuflaj.. Cel mai mult ma deranjau sanii. Mi se pareau enormi si ma incomodau. Nu i-asi fi aratat pentru nimic in lume. Priveam cu nesat la colegele mele care ii etalau ca pe niste trofee si recunosteam cu incantare ca aveau cu ce se mandri.
In caminul facultatii, toplesul nu mai era o noutate. Acum aveam sa deprind de la colegele mult mai mari (anul trei deja) subtilitatea farmecelor feminine. Orice iesire era minutios pregatita, ca un asalt. Trusele de farduri erau etalate si sub straturi succesive dispareau, incredibil, cosuri si puncte negre. Ochii capatau contururi ademenitoare si buzele senzualitati provocatoare. Adepta indaratnica a simplitatii si naturaletii, cu greu m-am lasat convinsa sa se incerce si pe fata mea puterile miraculoase ale trusei de farduri. Nici dupa ce am fost dichisita cu toata maiestria nu am fost convinsa sa apelez la randu-mi la acestea.
Socul a fost prima lectie de anatomie. S-a intamplat in sala care avea sa ne gazduiasca prima jumatate a fiecarei zi din urmatorii doi ani . O sala vasta, cu ferestre inalte la care nu se putea ajunge si prin urmare ramaneau vesnic inchise. Era la demisol. Mirosul greu, de formol, a fost primul semn ca nu am ce cauta acolo. Pe o masa cimentata era etalat un barbat gol. Toti colegii si colegele mele s-au inghesuit spontan in jurul trupului acela care avea sa fie materialul nostru didactic. Am iesit pe hol si m-am lipit cu spatele de peretele inghetat. Priveam rugator in sus. Era prea mult pentru mine. Voiam sa ajung medic, dar nu asa. Acum am aflat ca in vest nu se utilizeaza cadavre, ca se lucreaza doar pe mulaje. Se pliaza foarte bine pe sensibilitatea mea, acesta excludere a materialului uman.Nu puteam sa intru in sala de disectie. Nu puteam sa ma apropii de trupul acela. Era un barbat care a trait, a mers, a mancat, a vorbit….a iubit. Nu nu puteam sa folosesc bisturiul pe trupul acela. Doi ani mi-am repetat aceste lucruri si multe altele. Mi-am pus atatea intrebari despre omul acela, ca asi fi fost mai degraba in stare sa-i aflu biografia decat sa-l ating. Privirile mele catre el nu puteau fi decat piezise, paralele sau inlacrimate. A recunoaste ca nu pot sa particip la orele de anatomie era echivalent cu a renunta la studii. Am reusit (veti putea crede?) sa ma eschivez, doi ani, fara ca cineva sa stie. N-am atins acel corp. La examene ma duceam cu cineva care stia tot si imi arata scurt elementele anatomice la care s-a ajuns cu disectia, care facuse deliciul catorva baieti ce se pregateau sa devina chirurgi. Excelenta mea memorie vizuala ma ajuta sa retin blitz totul si nimeni nu realiza absentrismul meu de la orele de disectie. Nici faptul ca eu n-am cumparat nici un os si nici n-am dormit cu ele sub perna. Stiam bine fiecare element anatomic, fiecare scobitura, orificiu, tuberozitate, din plansele desenate. Tot doar inainte de examen priveam scurt cate un os bine conservat, aflat deja in posesia mai disperatelor colege care si-l achizitionasera inca de la inceputul facultatii, uneori pe bani grei De curand, la aniversarea unui prieten am intalnit un cuplu. Ea medic, el avocat. N-am reamintit de orele de anatomie, cu oasele lor cu tot. Brusc, ea si-a intrebat sotul unde sunt oasele ei. El i-a raspuns senin ca, probabil, au ramas in casa socrilor. Ea isi aminteste ca le-a pus bine, in pod. Sotul sare exasperat si-i cere imperios sa fie serioasa, spera ca oasele acelea care l-au torturat (craniul trona in biblioteca socrilor) nu sunt acum in casa lor cea noua.Atatea trupuri am vazut, atata frumusete dar si abjectie fizica!Fiecare trup isi suporta boala intr-un fel specific. Impresionante sunt femeile cochete. Le-am urmarit evolutia. Deveneau palide si incercanate in camasile albe de spital. Cand le revedeam fardate stiam ca le este mai bine, ca deja reintra in normal. Ma gandesc la primul viol. Chirurgul pe care l-am secondat sase luni in cate 3-6 operatii zilnic. Era si directorul spitalului. Ma primise parinteste, ma ajutase cu formalitatile si chiar imi facilitase cazarea. Ii eram indatotrata. Asa debuta stagiatura mea. Pasionata de chirurgie, nu faceam decat sa cochetez inca putin cu o idee abandonata. Din anul intai pana in anul sase am facut garzi la chirurgie. In ultimii ani intram in sala de operatii fara probleme. Cele sase luni de operat mana a doua erau ca frisca de pe tort. Renuntasem odata cu lucrarea de diploma la marea mea iubire, chirurgia. Stupefactia profesorului in fata motoului meu:,, Ca un ultim omagiu, chirurgiei”. ,, Ce vrei sa spui? Moare chirurgia?” m-a intrebat. ,, Nu, eu renunt la ea”. Voiam familie si amandoua nu aveau loc, asa cum nu au loc doua sabii in aceeasi teaca. Profesorul stia cel mai bine si desi nu-si putea ascunde regretul, a inteles ca avea sa ma piarda.Parea ca voi fi fericita in acea sectie unde inca o data faceam ce-mi placea cel mai mult, intram in sala de operatii. Cu vulgaritatea operatorilor eram deja familiarizata, o nota mai ingrosata devenea doar o doza suplimentara de vaccin. Am deprins repede exigentele chirurgului si in scurt timp i-am devenit indispensabila. Cateva altercatii intre el si colegii mei (doi baieti simpatici pe care i-am simtit ca fratii in acel stagiu) m-au facut vulnerabila. Chirurgul stia si nu mi-a aplicat aceleasi metode. Am apreciat. Beneficiam deja de un tratament preferential. Nu eram niciodata bruscata, chiar daca tot niciodata nu eram incurajata. Situatia mea s-a lamurit, scurt, inca din primele zile. Propunerea a venit pentru mine ca un traznet, dar n-am lasat sa se intrevada nimic din consecinte. Puteam fi ajutata sa promovez, sa devin specialist in orice domeniu mi-asi fi ales. Virginitatea nu putea constitui o problema, de altfel, credea el, nu poate fi ceva real la varsta mea. I-am raspuns brusc: ,, pentru mine virginitatea tine mai mult de psihologie decat de anatomie” . Desigur, citisem undeva . Si-a dat seama din rapiditatea raspunsului, dar a fost putin dezorientat. A insistat si atunci nu m-am mai eschivat, am raspuns franc. Urma ca aceasta discutie sa nu afecteze munca in echipa. Dar nu acesta a fost violul. A venit mult mai tarziu. Eram deja in stagiul de ginecologie. Tot garzi. In seara aceea eram la urgenta. Asteptam salvarea cu o gravida cu amenintare de avort. L-am revazut pe directorul chirurg. M-am bucurat instantaneu. Era omul de la care, in sase luni, invatasem toata chirurgia generala. Ma lasase chiar sa operez o apendicita. A trecut pe langa mine plin de veselie. Era foarte rumen. Statura lui impunatoare avea ceva directorial, oricum. Ne-am salutat si a trecut spre iesire. Ca iluminat de un gand s-a intors din usa sa-mi spuna un banc. Spunea mereu bancuri si povestea mereu chestii deocheate. Eram obisnuita. Acel banc, insa, a fost un viol. Era o aluzie directa la o dorinta a lui, exprimata si refuzata, candva, elegant. Duhoarea de alcool nu a constituit o circumstanta atenuanta. Omul pe care l-am considerat, pana atunci, avand calitati si defecte la fel de mari, mi-a ramas de atunci, in memorie, ca un violator.Mi se spune ca nepotul meu, plecat la facultate, in Bucuresti, vrea sa abndoneze studiile. Nu se poate acomoda cu metropola. Aglomeratie, mizerie, viata insuportabila in comun, la camin. Totul e apasator, nu are aer. Ma declar surprinsa si comentam indelung. Fiul meu vine si intrerupe sirul prezumtiilor mele. Explica doct si foarte sigur. Alexandru (nepotul) a crescut la casa. Cei care au trait la casa au spatiul intim mult mai vast. Brusc, la 19 ani, acest spatiu intim ii este diminuat, invadat chiar. E normal sa dezvolte o reactie de respingere,de aparare. Ma mir ca remarca vine tocmai de la Radu, pe care altfel il consider superficial. Imi aminteste de cursurile de psiho-pedagogie unde ni se explicau, in metri, distantele de adresabilitate. Nu le mai stiu exact, dar retinusem ca sub 75 de cm, deci cam o lungime de brat, nu ai voie sub nici o forma, sa te apropii de cineva, decat doar daca el isi manifesta intentia. Asa imi explic de ce mi se par libidinosi cei doi pacienti care sar mereu sa-mi sarute mana. Un gest care ar putea fi intruchiparea elegantei masculine, devine, in practica lor, care nu se bucura de acceptarea mea,un gest vulgar, de violare a intimitatii.Cat asi putea sa mai vorbesc inca despre intimitate!…
Revin la tine, care m-ai lasat sa te cunosc. Dorinta mea de a te descoperi, de a-ti arata tie si lumii ce ascunzi sub carapace, a fost ca o destramare de basm (cand printesa arunca in foc pielea de porc, printul, astfel deghizat, dispare). Te-am cunoscut si te-am inteles pana in itimitatea care ar face ca oamenii sa devina aliaje, daca ar fi metale. A fost o stare de gratie, posibila doar pentru ca am comunicat fara bariere. Incandescenta ta, de care ma fac vinovata, impune acum barierele pe care eu le stabilesc. Dincolo de ele, de dorinta ta de a reveni in carapace, de a trage oblonul, sta barometrul meu, sensibil adanc la orice vibratie.

Colibita

COLIBITA

Am fost atrasa de ideea unei tabere de vara in zona montana, mai ales la invitatia insistenta a prietenilor de pe radio3net. Cum concediul era planificat la mare, se plia numai bine pe apetitul meu pentru ozon si brazi.O companie ca cea a tinerilor nostri prieteni era de asemenea o chemare irezistibila. L-am entuziasmat si pe Gabi, altfel mult mai reticent. S-a ocupat cu zel de toate pregatirile (bilete dus-intors, bagaje, etc).Plecam din Craiova la Bucuresti si de acolo cu grupul la Bistrita. Trenul nostru ajungea cu o ora inainte de plecarea din Bucuresti, suficient pentru a ne intalni prietenii.Nu stiam prea mult despre organizarea taberei, aveam sa aflam pe parcurs.Joi, cu bagaje si entuziasm ne-am dus in gara. Taximetristul care ne-a lasat la intrare ne furnizase deja o surpriza incantatoare. Chiar cand sa incheiem cursa noastra in masina lui bine intretinuta si cu o muzica de fond bine aleasa, a primit un telefon: _,,Alo, Pierre, bonjour! Commen ca va?" si tot astfel, l-am auzit purtand o conversatie cu un frumos accent fratuzesc.O delectare surprinzatoare pentru noi, care am considerat-o si de bun augur pentru un inceput de week-end promitator.Ne-am inselat. Elanul ne-a fost brusc taiat (ca si respiratia) de constatarea incredibila ca trenul nostru avea o intarziere de o ora. Neuronii nostri pregatiti pentru un relash montaniard au fost brusc asaltati de probleme matematice ce se exprimau in kilometri si ore,in teorii ale probabilitatii. Gabi tipa exasperat la ceferista de la informatii, care mai mult decat sa dea vina pe colegele de la agentia de voiaj, nu stia. Mi-am scos telefonul si-am multumit inca odata progresului tehnologic. Pacientul meu, taximetrist, era gata sa ne duca in Gara de Nord, dar timpul era la limita. Mai putin de patru ore. Ma gandeam la cursa contra cronometru care urma si mi-asi fi dorit un sofer mai experimentat. Stiam unul singur cu care m-asi fi incumetat la asa o cursa. I-am spus lui Gabi ca ar fi cazul sa ceara masina lui de serviciu, care de altfel il ducea mereu la Bucuresti cand altii aveau nevoie de el. Neasteptat, a reactionat. Abia atunci am realizat cat de mult isi dorea el sa ajungem la Bistrita. Ne-a fost asigurata masina, suportam cheltuielile.Ce n-am stiut era ca masina venea de le tara. Alte 30 minute pierdute.Cand i-am spus soferului ca trebuie sa ajungen in Gara de Nord in trei ore si jumatate, stiam la fel de bine ca si el ca ne angajam intr-o ,,misiune imposibila". Numai gandul la circulatia bara la bara din capitala cu 10 bulevarde simultan in reamenajare, ne dadea fiori reci. Traficul era imposibil. Barbatii de pe locurile din fata imi semnalizau orice incurcatuta prin ducerea simultana, reflexa, a mainii la crestet. Credeam ca vor face chelie pana la Bucuresti.Muzica relaxanta ramanea pentru pietonii intarziati pe trecerile marcate sau nemarcate. Noi sufeream pentru fiecare trailer care nu ne permitea o depasire si parca toate iesisera special la defilare.Pana pe autostrada pierdusem o ora si jumatate. Am traversat urmatoarea ora cu 170km, ceea ce, in alte conditii ,m-ar fi determinat sa cer sa cobor. Bucurestiul ne-a furnizat, incredibil, surpriza unor culoare libere salvatoare. Era ca si cand am fi impresionat prin cursa noastra de pana atunci si cineva, care ne-a urmarit, a considerat ca meritam sa ajungem la destinatie. Am simtit cum ne facilita un deznodamant fericit. Telefoanele zbarnaiau agitat,prietenii nostri erau alarmati de intarziere. I-am gasit tineri si exuberanti la McDonald`s si- am avut chiar ragaz sa povestim peripetiile noastre.
Multumim CFR pentru bunul mers al trenurilor! Nu, sa nu-si ceara scuze, altfel n-asi fi avut ce povesti.
Drum de noapte in glasul rotilor de tren. Prilej sa-mi amintesc de naveta mea la Ditrau,cu acelasi tren, in urma cu aproape 18 ani. Atunci nu era direct, schimbam in Braov. Acum, in miez de noapte, in Brasov urcau alti prieteni. Foarte dragi. Printre ei, Teodora, care avea sa implineasca 9 ani la Colibita. Am cunoscut-o cand unchiul ei mi-a cerut s-o sun, intr-o zi cand el urma sa ajunga seara, tarziu, acasa. Parintii ei erau plecati la lucru in America. Am vorbit mult atunci cu ea. Mi s-a parut un copil maturizat, responsabil.Luase cinci de foarte bine in ziua aceea, inca o data memorabila. Mi-a spus povestea ei prefetata, Legenda Oltului si a Muresului ( doi frati care au fost despartiti impotriva dorintei lor). Am inceput mai apoi sa-i citesc Legendele Olimpului. Indata ce am deschis usa compartimentului mi-a sarit in brate. Urmatoarele zile am stat mult impreuna.Noaptea aceea am cunoscut-o pe Victoria, companioana noastra. Studenta la ASE, studia ,singura, de doi ani, japoneza (voia sa plece la lucru in Tara Soarelui Rasare). Aceasta desoperire a fost prilej de discutii elevate cu implicarea prietenilor nostri de la radio, tineri si surprinzatori prin preocupari. Am intrebat despre frumusetile locurilor si Victoria s-a oferit sa ne arate Bistrita, daca programul nostru ne va permite.Mi-asi fi dorit mult, asa cum imi doresc sa exploatez fiecare loc si moment pe care-l parcurg. Ne-a avizat asupra deliciilor culinare ale zonei: branzeturi, slana, palinca.
Dimineta eram buimaca, neobisnuita cu nopti nedormite. In Bistrita ne astepta colibri,chaterasul care organizase tabara. Un tanar brunet, cu priviri cetoase,vite rebele acoperind ochii indirect cercetatori. Atletic, dar usor inclinat, parca mereu gata sa-si asculte interlocutorul. Il chema Calin si asa cum aveam sa-l cunosc, trezea similitudinicu poezia eminesciana. Am schimbat priviri intrebatoare (cine esti tu si ce gandesti?) dar am vorbit mult mai tarziu.Am parcurs nemultumit-obosita peisajele ce se etalau de-a lungul soselei prost intretinute. Ma gandeam daca nu cumva intentionat sunt mai greu accesibile locurile frumoase.Sa ajungi acolo numai daca iti doresti suficient de insistent. La Colibita (un lac de baraj, extins prin acumulari pluviale, inconjurat de paduri de brad si constructii tot mai indraznete) eram primiti in doua vile. Intr-una am fost cazati, in cealalta urma sa luam masa. Unii au preferat sa locuiasca tot in vila in care mancam, de altfel cu un confort sporit de cazare. Dupa prima noapte nedormita, au inteles dezavantajul de-a avea patul deasupra salii de biliard.Intr-o sala vasta, ne asteptau mese intinse, ca de ospat. Deliciile despre care eram deja avizati, tronau. Trei zile am mancat urda. Nici sarmalele la ceaun (1200 spuneau gazdele), nici gratarele, nici mititeii, ori fasolea cu carnati n-au fost argumente convingatoare. Urda a fost regina oieritului zonal.Ma tot minunam ca nu se mai termina berea, adusa de-a dreptul in lazi, in ciuda eforturilor sustinute ale baietilor aflati intr-un atat de mult dorit relash........................................................
Au urmat trei zile de odihna pe care fiecare le-a exploatat cum s-a priceput mai bine.Lacul avea oarecum o forma ovalara, neregulata. Privind spre el, ne plasam in treimea dreapta a ovalului. Mergand mai spre dreapta se ajungea la barajul care-l generase. Ma ispitea un ocol complet al lui. Am incercat din prima zi, pornind spre stanga, dar ne-am oprit la Mitza, undeva in coada lacului, unde drumurile se bifurcau si nimeni nu stia sa ne indrume, mai mult ne ofereau informatii contradictorii. Nu riscam sa ne prinda noaptea prin locuri necunoscute,asa ca ne-am intors.Am cules flori de camp, demne de un buchet de mireasa.Aveau sa impodobeasca sala de mese in zilele urmatoare, sfidand supozitiile celor ce credeau ca vor muri a doua zi.Probabil ca in mod normal asa s-ar fi si intamplat,poate doar admiratia noastra plina de multumire pentru aceste uimitoare daruri naturale le incapatana sa reziste.A doua zi am pornit spre baraj. Grupul se misca lent, ca in reluare. Ne bucuram de fiecare stanca,prapastie, floare, pom. Profesorul de geografie din grup ne informa doct despre formele de relief. Florinete si cornete,conuri, circuri, chiar supozitii fanteziste despre evolutii geologice.Il ascultam distrata, mai ales de intrebarile incitante ale celorlalti.O palnie giganta, betonata, aflata la capatul unui pod suspendata starnit reactii contradictorii. Exploratorii indraznetis-au avantat, mai fobicii priveam, tematori, de la distanta. Gabi ma tot indemna sa ma apropii de acel monstruos hau. Il estima la 200m. Profesorul a corectat,90m.Ametesc privind doar prapastia naturala ce se casca in buza drumului, nicidecum sa ma mai hazardez pe podul suspendat sau sa mai cobor cu privirea in putul betonat.Privesc insistent lacul si sunt indata rasplatita. Prin transparenta se zaresc pestii. Descriu tacute traiectorii circulare, ca un miraj al peticelor de apa insorite. Un indicator ne trimite in basm:Taul zanelor sibrusc, ne dorim sa ajungem acolo, pe taramul celalalt. Grupul parca se invioreaza la ideea unei tinte de drumetie.Cu ceva experienta pe munte, intreb primele persoane intalnite, doua tinere vilegiaturiste, daca stiu despre Taul Zanelor. Raspund cu siguranta:,, da, este putin mai incolo".Cu o zi inainte, intalnisem doi biciclisti (pareau tata si fiica). Ne spusesera ca au facut ocolul lacului in patru ore, noi ne blocasem la Mitza, coada lacului, in opozitie cu barajul. Acum mergeam entuziasti in cautarea basmului. Din urma ne-a prins o caruta.Carutasul ne-a invitat bonom. Am urcat cativa, ei cu entuziasm, eu cu reticenta, peste sacii cu grau, suprapusi,care incarcau caruta. Bucuros de companie, carutasul vorbea vesel si privea numai la noi. Caruta se legana pe marginea prapastiei. La fiecare cotituraaveam impresia ca sacii de sub mine fug si eu cu ei, in hau. Ii tot ceream omului sa fie atent la condus,el se amuza de teama mea si-mi tot dadea asigurari ca ar putea sa doarma, calul stie singur drumul.Angoasa nu m-a parasit (era inedit sa merg intr-o caruta, pe marginea unei prapastii, condusa doar de-un cal) dar nici nu m-a impiedicat sa admir peisajul salbatic ce ni se desfasura mereu altfel cu fiecare pas. Omul nostru, parea la fel de mirat de frumusetilelocului, le sorbea ca si noi si nu pregeta sa intreberepetitiv: ,,Vedeti cat de darnic este Dumnezeu, cata purtare de grija are pentru noi? Meritam noi toate acestea?" Ma linistesc putin, daca mi-a dat aceste daruri, s-ar putea sa ma lase sa ma si bucur de ele.Ascult vocea molcoma a omului, asa potrivita cu freamatul padurii, apelor, scartitul obosit al carutei, chiar cu epuizarea noastra de sfarsit de saptamana. Ma smulg putin din reverie si intreb de Taul Zanelor. Omul ne lamureste ca de la el de acasa (pana acolo nu-i problema, mergem cu caruta) mai e ceva de mers. Intreb precauta (am experienta cu distantele la munte) cati kilometri. Imi spune ca numa`16. Sar brusc dezmeticita direct din caruta in drum. Le strig si celorlalti sa coboare. Omulprotesteaza. Trebuie sa mergem macar pana la el acasa, sa mancam mamaliguta cu branza si smantana.Aveam sa regret imediat ca nu am luat relatii despre el, poate folositoare alta data. Acum caruta lui isi vede de drum, calul isi face neabatut datoria, poate si el dornic sa ajunga mai curand la capatul ostenelilor.Din urma vin, in alta caruta, prietenii nostri. Le spun sa coboare, ceea ce-i nemultumeste. Erau incantati de asa mijloc de transport. Tanarul brasovean, nostalgic al satului natal, vrea sa incalece calul. Iau distanta, ingrozita de posibilitatea unui accident, poate chiar iminent.Ideea este nu numai indrazneata si riscanta, este si un act de curaj, de barbatie.Arunc priviri piezise, care amesteca teama si admiratia.Reuseste cu o usurinta incredibila. Calul, bine strunit de carutas, are si el un moment de surpriza, se cabreaza.Tanarul este deja calare si da un icnet devictorie. Coboara apoi satisfacut si tine mortissa-i multumeasca , pentru ingaduinta calului, ca de la om la om. Ii vad ochi in ochi, fata langa fata. Imi aminteste de Robert Redford in ,, Cel ce sopteste cailor". ........................................................Serile erau concerte folk. Doua perechi de laureati ai Festivalului ,,Om Bun" ne-au delectat cu generozitate. Atmosfera de tabara era completata de focul pentru gratare si animatia neobosita. Oscilam intre dorinta de a fi impreuna cu grupul si nevoia de a respira aerul tare al serii. Plouase si drumul eradesfundat. Mi-asi fi purtat pasii in noaptea pura,dar bezna si nesiguranta fiecarui pas imi trezeau angoasecare-mi blocau receptorii pentru frumos, pentru o chemarealtfel irezistibila. Am incercat sa gust putin din toatetentatiile serii.Ca de fiecare data ramane retrospectiv regretul de-a nu fi mers mai departe, mai adanc, mai profund, mai complet in explorarea clipei (,,cea repede ce ni s-a dat").Bezna noptii si sunetul indepartat al chitarei,raman repere sentimentale.Surpriza a fost prezenta atat de dorita a lui Florian Pittis(asteptarea de peste zi se prelungise mult, epuizand o seara folk). La prima intalnire constatasem ca pot fi blocata, altfel de neconceput pentru mine. Acum eram chiar revoltata de oasa ratare, imi luasem avant sa nu se repete .M-a ajutat mult atitudinea lui, deschisa, raspunsurile binevoitoare si implicarea intr-un dialog in care curiozitatea mea se impletea cu amabilitatea lui de se dezvalui.Nu stiu cand au trecut urmatoarele trei ore.Se pregateau gratare si mititei cand am plecat sa trag oblonul peste o zi lunga, memorabila.
Dimineata de duminica m-a surprins prin port-bebeul care astepta langa intrarea in sala de mese. M-a fulgerat incredibilul constatarii ca Lisa, prietena din nordul Frantei, reusise sa ajunga acolo, sfidand distante si probabilitati. Cyrille, sotul ei, usor de recunoscut,supraveghea port-bebeul. O insufletire pe care numai prezenta angelica a unui bebelus mi-o poate da, m-apropulsat catre Elyka, pe care nu sperasem s-o pot tine in brate. Din neamul uriasilor si ea, crescuta ca in basm (intr-o zi cat altii in trei), o priveam ca pe un dar nesperat. Lisa, tonica, in verva, povestea intamplari de la vama.

De fiecare data cand ne intalnim (acum pentru a treiaoara, deja) se suprapune o aniversare. In noiembrie, la aniversarea unui an r3n, l-am sarbatorit pe ctn, la club Azteca, pe cris, acum era randul Teodorei. Nu aveam lumanare potrivita pentru cei 9 aniai ei. Am gasit doua lumanari: unu si opt. Cineva a pus un plus si am rezolvat irezolvabilul. Tortul, in forma de inima si toata dragostea noastra.Sa-i cante Florian Pittis ,,La multi ani!'' nu e de uitat.
Deja simteam gustul amar al despartirii, cand am hotarat sa mai facem cativa pasi spre baraj, poate mai departe, spre chei. Am mers fara prea mult entuziasm, cautand repere pentru zilele in care betoanele vor lua locul brazilor si aerulnu va mai fi respirabil. Nu-mi plac despartirile si acum imineta lor ma apasa deja. Am facut semn primei masini si m-am bucurat ca a oprit. Soferul, un barbat supraponderal, blond, m-a interogat mult. I-am vorbit despre grupul de prieteni veniti din toate colturile tarii, despre amabilitatea gazdelor, despre drumetiilenoastre si esecul de-a inconjura lacul. M-a lasat chiar in fata vilei in care luam masa, nu inainte de a-mi spune ca el este proprietarul ei. Imi promisese ca data viitoare ma va duce cu masina in jurul lacului.
Ultimele imbratisari, colibri (organizatorul intalnirii)imi spune, cand plec, sa privesc inapoi, sa creada ca abia am venit. Am ramas sa privesc inapoi toata saptamana ce-a urmat.

Exigente

Acord usor prietenia tuturor celor care par macar a fi asemeni mie.Nu o data s-a intamplat sa fiu dezamagita. Continui sa fiu la fel de disponibila in relatiile cu ceilalti. La fel a fost si cu H.C. Era agreabil, politicos, un bun animator al intalnirilor noastre. Nu odata a reusit sa ne inveseleasca. Avea un talent aproape actoricesc, dublat de cultura si farmec personal. Am fost foarte dezamagita cand am constatat ca nu poti conta pe cuvantul lui. Ocaziile au fost numeroase. N-am incercat sa le retin. Acum imi amintesc doar cateva. A insistat mult, la un moment dat, sa convoc o reuniune intre prieteni la mine acasa. O faceam destul de des, asa ca am acceptat cu dezinvoltura. Bineinteles, am anuntat tot grupul, pentru data si ora pe care H.C. a propus-o ca fiindu-i convenabila, desi pe mine m-ar fi avantajat o alta programare.In ziua intalnirii, am facut pregatiri minutioase, ca de obicei, sa pot oferi prietenilor mei o intalnire agreabila, dublata de o cina sofisticata.Au venit toti si l-am asteptat indelung pe H.C. Tresaream de fiecare data cand suna telefonul. M-am ingrijorat chiar, intr-un tarziu si n-am ezitat sa le impartasesc si celorlalti sentimentul meu. Cineva care-l cunostea de mult timp pe H.C. si care de fapt ni-l si recomandase la inceputul prieteniei noastre, s-a amuzat de ingrijorarea mea. Era sigura ca H.C. nu numai ca a uitat, dar precis este deja la bridge.Nici in saptamana urmatoare n-am primit nici o explicatie de la H.C.Cand ne-am intalnit, intamplator, l-am intrebat, totusi, ce s-a intamplat in duminica aceea. S-a lovit cu mana peste frunte si si-a cerut scuze, evident stanjenit. Uitase , dar avusese o partida reusita de bridge.Patania aceasta ma facuse destul de reticenta. Mult timp dupa aceea, cand H.C. a venit cu propunerea de a pleca in week-end, impreuna, cu masina lui, la Sibiu, am refuzat. A insistat sase saptamani si s-a folosit de argumentul forte ca si prietena noastra, A. isi doreste foarte mult aceasta excursie. In plus ea urmeaza sa se reintoarca foarte curand in Germania, unde si locuieste. Mai mult pentru a face pe plac lui A. am acceptat drumul acesta, la care am fi suportat jumatate din costuri. Pana la urma in asteptarea week-endului, chiar ne-am entuziasmat, facand planuri. Sibiul va fi capitala europeana a culturii,nu vazusem inca Dumbrava. Am facut toate pregatirile necesare, cu minutiozitate, mai ales ca H.C. insistase sa mergem cu cortul (probabil tot in dorinta de a reduce costurile). Nu ne-a sunat deloc in saptamana in care trebuia sa plecam. Am facut-o noi si ne-a spus ca vom pleca sambata. Joi seara, deja ma foiam ca nu stiam daca ceea ce am pregatit va fi suficient si mai ales pentru ca H.C. nu dadea nici un semn. L-am sunat intr-un tarziu. Am aflat astfel ca nu mai mergem nicaieri, pentru ca A. are probleme, ba si el trebuie sa mearga la o onomastica duminica si apoi, ceea ce e cel mai important, va ploua. Dar vom merge cu siguranta week-endul urmator, sa nu ma supar. Am schimbat priviri semnificative cu sotul meu. Ne-am plimbat mult in week-endul acela insorit.Cand am povestit intamplarea unei cunostinte comune, m-a consolat: ,, Sa nu ne miram ca unii oameni raman singuri". H.C. e celibatar.
Stiu sigur ca exigentele mele vor fi mai ferme in alegerea prietenilor. Cineva zicea: cernem mereu, selectam si realizam cu cat de putini oameni ne potrivim.

Pe un peron sau Gara garniturilor suplimentare

Trenul oprise brusc in gara despre care stia doar ca va permite adaugarea unor garnituri suplimentare.Calatorii coborasera toropiti de canicula. Un grupzgomotos de tineri ii atrase atentia. Imbracati sport, discutau cu verva. Majoritatea fumau pasional. Fetele, ca niste vrabiute gurese, baietii galanti, cu gesturi tandre care divulgau empatii rau disimulate. Calatoria se anunta lunga si obositoare.Coborase in speranta unei adieri racoroase. Un lung sir de scaune marginea o bordura lata langa calea ferata. Trenul obosit astepta sa i se ataseze noi vagoane.La tasnitoarea de pe peron se aglomerase.Privea grupul tinerilor, animatia lor exuberanta, glumele usoare, rasetele stridente. Ca prin fumul unei tigari niciodata aprinse, un fuior ce se rasucea usor in volute, aerul capata nuante de semiobscur ce alternau cu transparenta realului.Cauta ceva necunoscut, nebanuit, ceva de care sa se agate in arsita zilei. Prin fata defilau figuri banale, in surdina convesatii complezente, in fundal zgomote obositoare. Parea ca totul e cotropit de caldura si apasat de normalitate.Grupul tinerilor, alimentat de o energie nebanuita anima peronul cu vivacitatea lui. Ca de obicei incepu sa scruteze chipurile, sa incropeasca portrete psihologice. Era un exercitiu experimentat in momentele, rare, cand nu putea citi. Trecu rapid peste perechea de gugustiuci indragostiti. El, tandru agatat de mijlocul ei, ea, debitand alert. Gura ii parea tot mai larga cu fiecare cuvant rostit si ea tot mai grabita sa deschida un hau in care el sa se prabuseasca, rapus. Tanara sensibila, cu ochelari si vite blonde, razletite pe frunte, parea usor narcotizata. O pereche nu prea tanara, cauta sa stearga diferenta (altfel nu prea distonanta) fata de restul grupului, printr-un comportament de gasca, sigur distonant. O fetita se plictisea ingrozitor langa tinerii ei parinti preocupati mai mult de libertatea lor decat de constrangerile familiale. Un tanar inalt, brunet, arogant, cauta sa-si ascunda in spatele tacerii afectate lipsa de idei.O femeie scunda, cu impregnare tabacica, par bogat, lung, revarsat pana la talie, tragea cu patos din tigara care ai fi zis ca este ultima ei scapare, daca nu ultima dorinta.Tocmai se pregatea sa baleieze cu privirea plictisita peste restul grupului, cand il remarca. Parea ca e in grup, dar nu cu ei. Tanar, atletic, saten, statea usor incovoiat de parca si coloana vertebrala voia sa priveasca inauntrul ei. Era si nu era acolo. Erou si spectator. In mijlocul grupului, dar detasat de el. Privirile lui erau clar indreptate spre inauntru. Ce cauta? Ce abisuri scruta? In mijlocul animatiei, el parea discordant. Privirea ei se agata de acest subiect de cerceatre psihologica si fumul tigarii nevazute involbura tot peisajul decupand distinct silueta tanarului. Nu intreba, raspundea vag la intrebari. Nu radea si parca nu auzea vacarmul ce-l inconjura. Era de parca nu numai ea il decupase din context, ci el insusi se delimitase, crease in jurul lui un invelis protector, nevazut, dar sesizabil. Vizibil apartinand unei alte sfere, tanarul ii captiva atentia.Isi puse ochelarii fumurii pentru a-si disimula interesul pentru tanarul necunoscut. Stia ca uneori oamenii simt cand sunt priviti. Nu voia sa-l tulbure pe tanarul cufundat in lumea lui. Mai degraba voia sa intre ea in acea lume, sa arunce o privire. Din cand in cand, un zambet vag schitat infiora coltul buzelor sensibile. Privea lumea usor, mai mult trecea prin decat peste imaginile ei. Parea ca diseca realitatea cu mijloace extrasenzoriale. L-ar fi intrebat: ,, Ce mare porti in suflet si cine esti?". Stia ca raspunsul ar fi fost tot in zambetul din coltul buzelor. Desprins de lumea aceasta, tanarul locuia fervent in lumea lui. Isi imagina ca ar putea fi victima unei recente deceptii in dragoste.Ii placeau barbatii indragostiti. Le recunostea privirile stralucitoare. Ii considera niste forte dezlantuite ale naturii. Un barbat indragostit isi venereaza iubita, uneori toata viata, chiar dupa ce a fost dezamagit. Nu acelasi lucru ar fi spus despre femeile indragostite. Erau ca niste gaini bete. Victime pasionale ale barbatului care le cucerea inima uneori sfidand orice ratiune. Zambea la amintirea atator povesti de dragoste la care fusese confidenta. De ce toata lumea simtea nevoia sa i se destainuie? Se identifica adesea cu problemele altora, vedea clar solutiile. Analiza fin si exprima clar.Limpezea adesea cele mai tulburi dileme si era de temut in critici si previziuni. Pe cat de putin ii placeau femeile indragostite, pe atat de mult le admira pe cele iubite. O femeie iubita radiaza. In jurul ei aerul capata irizatii, un curcubeu de fericire se revarsa peste toti si toate.Lunecase putin de pe chipul tanarului in lumea ei si acum tresarea surprinsa ca l-a pierdut. Il cauta nedumerita baleind grupul, apoi peronul, roata de jur imprejur. Tanarul parca se teleportase cu totul din real in lumea lui. Continua sa-l caute, cu ciuda.Cum tasnitoarea nu parea sa devina vreodata mai disponibila unei calatoare solitare, se hotara sa se aseze pe unul din scaunele insiruite anost.................................Se gandea inca la tanarul care frecventa un univers in care ei doi s-ar fi putut intalni.Nu o cunostea, n-o remarcase si daca ar fi zarit-o tot n-ar fi stiut ca si ea are o lume a ei in care gliseaza adesea. Surade bland si aude glasul Feliciei, sora cea mica:,, Hei, iar ne-ai parasit? Ma enerveaza.Cunosc privirea asta a ei. Nu mai e cu noi. E in lumea ei".Se rezema relaxata de spatarul scaunului metalic. Privea undeva in zare, in jur totul se estompase si ea calatorea in lumea ei, rupta de lumea lor. Beatitudinea aceasta era privilegiul ei. Brusc se simti privita si cum stia exact directia, se smulse si intoarse privirea in lungul sirului de scaune, toate ocupate de oameni sau bagajele lor. Toti stateau aplecati in fata sa-si vada interlocutorul,sa scruteze orizontul, sa analizeze animatia peronului, sa-si sprijine capul obosit in palemele transpirate sau pur si simplu intamplator.Zeci de scaune ocupate de oameni usor aplecati inainte lasau sa se vada distinct, in capatul sirului, pe ultimul scaun, rezemat de spatar si privind-o fix, patrunzator, indubitabil, el, tanarul visator. Privirile li s-au intalnit uimite, scormonitoare, insistent cercetatoare. Tanarul ii sustinea privirea cu o cutezanta dezarmanta. Nu era invatata sa cedeze si continua sa-l tintuiasca in ciuda semnalelor de alerta. Spunea inimii sa nu mai galopeze, ochilor sa nu se plece, capului sa ramana drept, ba si oamenilor sa ramana inclinati inainte, sa nu curme involuntar aceasta clipa de intimitate. Un fluviu se nascuse intre ei. Mai mult decat orice imbratisare, sarut sau declaratie.Cand a simtit ca paharul ei s-a umplut, s-a ridicat brusc, a defilat prin fata scaunelor ocupate, chiar prin fata tanarului si s-a grabit dezinvolt sa-si ocupe locul in trenul ce adastase in gara, pret de-o intalnire neasteptata si o clipa de intimitate nesperata. Cum nu-i placeau despartirile, n-a aruncat nici o privire inapoi.

Raspunsuri

Am afirmat candva ca imi plac barbatii indragostiti. Un prieten
m-a intrebat cum sunt barbatii indragostiti? Dar femeile?

Un barbat indragostit este o forta dezlantuita a naturii.
Cineva spunea ca atunci cand este indragostit devine rob al femeii iubite.


Nu stiu cum este o femeie indragostita. Cele cateva pe care le-am vazut erau ca niste gaini bete. :)
Stiu cum este o femeie fericita (iubita). :)
Radiaza, straluceste.

Mama

Am stat numai cateva ore cu mama.Iarna
evit sa merg. E frig. Mama incalzeste
doar camera in care sta.Acum creste
ultimul nepot care are deja sapte ani.A crescut trei fete si tot atatia
nepoti.Cat am stat la mama, masa a fost plina
de bunatati. Ea n-a stat o secunda.
Mereu aducea altele si altele. Ma
ispitea cu tot ce stie ca-mi place.Ea
intotdeauna are. Nu stiu cum face.
Adesea mi-e greu sa gasesc ceva bun sa
servesc un musafir. La mama nu se
intampla niciodata. Ea are cu
asupra de masura.Nu sta o clipa. Mereu
iese sa mai aduca ceva. Trebuie sa se duca la un vecin, cu
lumanare. Se imbraca iute si nici nu
prind de veste cand dispare. Revine
repede. E al treilea care
se duce de cand n-am fost pe-acasa. Se aseaza in sfarsit langa mine. Dar nu
sta. Croseteaza o pereche de papuci de
lana pentru cumnatul cel mic. Scoate o
multime de sosete de lana pentru mine si
mai ales pentru Gabi. A facut pentru
toti. Privesc la Rares. Are niste sosete
liliputane (ca si piciorusele lui) din
lana alba cu doua dungulite albastre. Ma gandesc la cearsafurile si pernele
copilariei, toate brodate ales, de mama.
La cuverturile si fetele de masa
crosetate pe degetul cel mic, numai
inele. Sora cea mica a avut la un moment
dat ambitia sa faca si ea o fata de masa
ca a mamei. A abandonat foarte repede
decretand ca un om in mod normal nu
poate sa faca asa ceva. Mama a lucrat de
toate. Mult macrame. Covoare cusute pe
etamina, in muste. Fete de masa cu toate
broderiile imaginabile. Multe au ajuns
la surorile tatei.Fiecare dintre noi,
fetele, avem o colectie demna de o
expozitie. Multe le-am folosit cand eram
copii. Imi amintesc cate fete de masa am
patat cu cerneala. Fiecare era o opera
de arta. Asa ceva niciuna dintre noi nu
va mai face. Nici cozonaci, nici
cartabosi, toba, ori carnati ca la mama
acasa.

Poetul Ion Maria

Ieri am ajuns la Gaudeamus, am achizitionat mai mult decat as fi vrut, dar m-am consolat ca i le voi darui lui Gabi (in curand il aniversam). Aseara n-am rezistat si i-am dat deja doua carti. Cand sa ies de la expo, in usa era...Ion Maria. Cred ca l-am recunoscut. Un om maruntel, cu par rar pe frunte si ondulat la ceafa, brunetel. Era cu inca doua persoane. Vorbea animat, cu o voiosie bonoma. Daca n-as fi fost deja in intarziere la cabinet si el ar fi fost singur l-as fi interpelat. Asa...m-am oprit putin, brusc, cand l-am descoperit, suficient cat sa atrag atentia celor doi insotitori (un barbat si o femeie mult mai inalti). M-au privit putin nedumeriti, poetul era acum cu spatele si vorbea. L-am privit pret de cateve secunde si mi-am continuat alergarea. Trecem mereu unii pe langa altii. Rar ne oprim din alergare sa ne privim. Foarte rar sa vorbim. Mult mai greu sa ne cunoastem. Aproape imposibil sa ne descoperim.

Dimineti

In diminetile cand n-as vrea sa ma dau jos din pat imi propun tinte usor de atins. Odata a fost o panza de paianjen. M-am ridicat doar sa zadarnicesc incercarea unui paianjen de-a monopoliza un colt din casa mea. De altfel cu arahnidele sunt intr-o relatie de ,,noli me tangere" reciproca. Nu te ating, daca nu ma atingi. Nerespectata de niciuna din parti. M-am ridicat doar sa indepartez capcana lui indelung elaborata. Din coltul acela, bine plasat, am revazut patul pe care abia il parasisem. Pentru a nu mai fi ispitita, l-am netezit si aranjat asa incat sa fie sigur ca pana seara nu ma mai vede. Cum in dormitor era deja ordine, am inceput sa ma plimb ca-ntr-un ritual, peste tot. Sufrageria e putin deranjata. Numai Radu mai intra seara la televizor si adesea cineaza acolo. Bineinteles, niciodata nu lasa asa cum gaseste.
In dormitorul lui e ca dupa un razboi recent.
Nu stiu de ce dar nu ma revot. Incerc sa ating cat mai putin cu maxim de eficienta. Incep prin a aerisi. Apoi patul, doar intind cuvertura peste asternuturile lui.

E inca dezastru, dar e ordinea lui si-o respect. Imposibil sa aranjez muntii de piese electronice aruncati pe birouri, debordand din sertarele intredeschise. Atatea hartii imprastiate (cate mai au sens acolo?). Proiecte incepute si abandonate...Atatea vise imprastiate. Privesc din usa sufletul lui risipit prin camera plina.
Deja prind viteza cand ajung in bucatarie. Bineinteles, Radu s-a descurcat minunat la micul dejun. Nu-mi ramane decat sa strang totul de pe masa si blatul de bucatarie, sa spal vasele. E simplu, automat si pot sa gandesc la ceea ce voi face azi. Nicidecum la ceea ce nu vreau sa fac azi, pentru ca deja am rezolvat acest capitol.
Cu aceste ganduri iau micul dejun si plec in tromba.

Ca o zi de primavara sau...gheara invidioasa

Astazi din nou am simtit ca vine primavara.
Eram exuberanta si atrageam atentia. Cand am vazut ca si cei de la volan intorc privirea, deja am devenit circumspecta. Mereu cand cred ca sunt fermecatoare ceva nu e in regula. Acum ma controlam disperata sa vad ce e pe dos, sta sleampat, atarna. Daca n-am cumva vre-o scama aiurea sau daca tivul este desfacut. Daca n-am ramas cu vre-un bigudiu sau daca ...da, asta era ...ciorapul. Pe mica portiune dintre fusta si cisma lunga, ciorapul meu fin era destramat ca de o gheara invidioasa. Acum priveam tinta pe cei ce indrazneau sa admire blonda trecatoare. Le intersectam privirile gata sa spun ,, stiu, am ciorapul rupt". Nimeni nu sesiza ceea ce eu, cu disperare, reusisem sa vad abia dupa ce iesisem in strada. Si totusi, stiam sigur, de fiecare data cand ma simt admirata, ceva nu este in regula.
Cu acest sentiment am respirat astazi, primavara.

Martisor

In seara dinaintea intaiului de martie pregatesc cina fiului meu, singura, in bucatarie.
El nu este acasa toata saptamana. Tocmai acum a trebuit sa plece in delegatie. Imi fac singura curaj:,, nu-i nimic!". Mi-a trimis deja un buchet de ghiocei prin e-mail. Nu voi suferi ca maine nu voi purta martisorul lui. Voi pune darul primit la recenta aniversare a casatoriei. Este o bijuterie superba si chiar mult mai mult decat un martisor. Apoi, pot sa ma gandesc la toate martisoarele primite pana acum, tot atatea puncte de sprijin in univers. La toate florile care mi-au incarcat bratele atatia ani. Cate surprize am avut in acesti ani! De cate ori am fost rasfatata. Nu, nu voi fi afectata de absenta lui, tocmai acum. Apoi va urma 8 martie si atunci, poate, nu va mai fi plecat. Chiar planuim o petrecere intre prietene. Anul trecut ne-am intalnit toate la mine. Am fost multe. El a sunat ca nu ne va deranja, va veni tarziu. M-a intrebat despre fiecare dintre prietene, l-am salutat toate. Cand fetele se pregateau sa plece a venit si el. Avea bratele pline de flori pentru noi, toate. A primit tot atatea imbratisari si florile daruite de el au inviorat inimi, case.

Incerc sa ma incurajez si de fapt ma afund tot mai rau. Poate ar fi mai bine sa recunosc: mi-e greu fara el. Mi-e dor de el. Detest delegatiile.
Radu imi striga din hol ca iese cateva minute. E straniu, nu stiu de ce trebuie sa plece. E intuneric si mancarea e apoape gata. Chiar ma nelinistesc putin.
L-am auzit mai devreme vorbind la telefon. Ma incurajez singura: ,, e baiat, cine stie, poate trebuie sa duca si el un martisor, undeva."
Asez masa frumos, asa cum l-am obisnuit. Uite ca s-a si intors. Unde-o fi fost?
Suna si telefonul meu.
Este el. Ii multumesc pentru e-mailul martisor. Imi spune ca nici nu am vazut martisorul. Ii multumesc inca o data gandind ca imi va aduce martisorul cand va reveni. El imi spune sa merg in dormitor sa-mi vad martisorul. Ii spun ca am facut ordine azi in dormitor si poate l-am aruncat. Chiar intru in panica. Stiu sigur ca am aruncat cate ceva astazi. Mi-e ciuda pe obiceiul meu de a ma debarasa de unele lucruri fara a le studia mai atent.
Intru in dormitor tot scuzandu-ma in telefon ca poate am reusit sa distrug fara voie o surpriza si... ....
Nu, nu poate fi adevarat! Un trandafir alb si... martisorul sunt acolo unde spune el.
Inteleg de ce a lipsit Radu. Stiu acum cine i-a telefonat. Totul se leaga si e coplesitor. El stie din vocea mea transfigurata.

Cosmarul - parea I

Masina se strecoara cu greutate pe strazile
inguste, supraaglomerate. Adesea se opreste
bara la bara. Minute lungi de asteptare
pana ce sirul nesfarsit incepe sa se miste
lent, cu unduiri de molusca. Dormiteaza pe
bancheta din spate. Langa ea, el sta atent,
de parca ar fi la volan. Ea se simte in
siguranta, asa, cu mama in mana lui. Acum o
saptamana cand au venit in metropola, era
altfel. Dimineata, foarte devreme. Ea
dormita si atunci dar altfel. Nelinistit.
Agitat. Se culcase tarziu, se trezise
devreme. Poate nici nu dormise. Totul incepuse cu acea mamografie. Amanase
cincisprezece ani s-o faca. Nu era nimic
nou. Doar ca trebuia odata s-o faca. Si din
incercarea de-a face o explorare, intrase
in masina de tocat a spitalului. Mamografia
se facea numai cu bilet de la oncologie.
Oncoloaga,ii palpa ingandurata sanii.
Vorbea putin. Era de-ajuns ca ii facea o
fisa oncologica. O astepta cu rezultatul.
Privirile ingrijorate ale radioloagei.
Alerta ei. Cum o luase cu grija sa-i faca
si o ecografie. Cat ofta doctorita aceea
privind ba mamografia, ba imaginea
ecografica. Voia sa-i spuna ceva si nu stia
cum. Isi cauta cuvintele. Ea a inteles, a
ajutat-o. Nu era bine. Va face tot ce
trebuie, fiti fara grija. Doctorita tanara
incearca s-o incurajeze. Ea nu se temea.
Stia ca poate duce mult.Din nou la oncoloaga cu rezultatul.
Oncoloaga clatina din cap, ofta. Trebuie
facuta punctie biopsie la Bucuresti, la
Fundeni, la oncologie. Ii da un numar de
telefon care se dovedeste dezafectat dupa
multe zile de incercari esuate. Apoi ii da
alt numar de telefon. Aici are noroc.
Secretara o programeaza intr-o zi de marti
dimineata foarte devreme. Pana atunci inca
doua saptamani de incertitudini. Incercase
sa mai consulte si alti colegi. Facuse inca
o ecografie si inca un control oncologic.
Aceleasi opinii.Trebuia mers la un chirurg
oncolog. I se mai sugerasera niste analize
scumpe, dar n-a pregetat, le-a facut.
Rezultatele, neconcludente.E obosita. Ar dormi tot timpul. Nodulii
sunt durerosi. Se hotaraste la un tratament
homeopatic ce amelioareaza simptomele. N-ar
vrea sa spuna nimanui si totusi trebuie
sa-i spuna lui. Vor pleca impreuna la
Bucuresti(el lucreaza acolo), va trebui sa
stie de ce. Ii spune. Nici o reactie,
aparent. E bine, isi zice. Apoi el o
priveste in fiecare zi ingrijorat. La
telefon o intreaba mereu daca se simte
bine. Spala el vasele dupa cina sau
dimineata, inainte sa plece la birou. Are
grija sa nu lipseasca painea si ii cere
insistent lista pentru piata. Nu e bine. E
altfel. Ii pasa. Ea oscileaza intre
multumirea ca nu e singura si apasarea ca
si el sufera. Ii spune pana la urma ca ea
nu crede ca poate fi ceva grav. El o ia ca
pe o incercare de disimulare a realitatii.
Ea renunta. Asa au ajuns cu o zi inainte in orasul
acela obositor. A doua zi dis de dimineata
putea sa stie verdictul. Suna in nou la
secretara,parca manata de un presentiment.
Asa afla ca medicul si-a prelungit concediu
cu o zi. Miercuri nu da consultatii, joi
s-ar putea reprograma. Toata tensiunea
ultimelor saptamani se prabuseste asupra
ei. Totdeaua a spus ca prefera o
certitudine nefasta, unei incertitudini.
Acum avea parte de ceea ce o apasa cel mai
mult, de prelungirea incertitudinii. El o suna. Ea ii spune despre amnare. E
debusolat. Si ea. Inghit greu. Se despart
sec. Ea se hoataraste sa nu piarda timpul.
Anunta la cabinet ca va sta toata saptamana
in Bucuresti. Asistenta ei e sigura care
mai stie. Nu-i place sa alerteze. Apoi si
de s-ar dovedi ca este cancer tot nu vrea
sa mai stie altcineva. Nu face bine
nimanui. Va suporta totul. Nu e singura.
Are atatea paciente si cunostinte care au
trecut prin asa ceva. Stie exact ce va
urma. Oparatia (mutilanta pentru
feminitate, dar acceptabila pentru ea),
tratamentele dure, caderea parului, peruca,
sutien cu vata in locul sanului lipsa.
Greturi, varsaturi. Paloare. Spitale,
medici. Coridoare lungi si reci. Cozi.
Bani, multi bani, pe care nu-i are. Totul
se roteste ametitor. Respira adanc si
porneste. Astazi va vedea Bucurestiul. Un
prieten ii sugerase cimitirul Belu.
Porneste intr-acolo. Frunze vestede pe
alei, lumina groasa ca mierea. Descopera
teiul lui Eminescu.